two

I.

Ştii, voiam să-ţi scriu de ieri, dar n-am mai apucat. Citeam, la un moment dat m-a prins somnul, şi-am ales să încerc să adorm repede. Planul era să mă trezesc azi la 6.30 să iau calea parcului. Abia pe la 11.30 m-am ridicat din pat. Bineînţeles, am adormit greu. Ştii, când mă întreabă cineva ce-am făcut într-o anume zi, răspund sec „mai nimic”, însă seara, înainte să adorm, gânduri mii mi se lovesc de pereţii craniului şi-mi amână somnul.

Uite, am visat că mă tăiasem într-un ciob de farfurie la picior, destul de grav. Şi-am ajuns la spital. A fost un vis frumos, fiindcă cineva avea grijă de mine.

Azi trebuia să fac poze la oraş. Şi tot ce-am făcut a fost să beau două beri.

Iar 30...e departe. Dar aş fi putut. Sincer, aş fi putut. Aş putea, adică.

Mi-am amintit de faptul că se spune că dacă striveşti furnici, va ploua. Şi mi-am amintit cu câtă grijă le ocoleam, când eram micuţă, doar să nu vină ploaie.

Sunt oameni cărora le place să joace pe bătăturile tale. Doar aşa.

S-a scurs jumătate de oră după miezul nopţii. Planul era să ies puţin în parc. Aerul e cuăţat de ploaia ce-a curs mi devreme. Voiam să-mi curăţ şi eu puţin gândurile. N-am ieşit. Planul era să adorm repede, să mă trezesc mâine dimineţă, să iau calea parcului... Mai am două guri de cafea.

Ieri a fost o zi pe care am ţinut neapărat să o amintesc, s-o reţin, s-o trec în calendar. N-am făcut-o. De obicei, lucrurile rele se memorează mai repede. Cele bune, rămân ca stare. Şi poate e mai bine aşa. Ieri a fost o zi care mi-a făcut inima să tremure de bine.

II.

Planul era să mă trezesc dimineaţă, să merg în parc. Am mers în parc pe la 12. Era umbră şi era frig, după furtuna de ieri. Frig! Am văzut un ghemotoc de căţel alb şi o fată nu mai mare de vreo 15 ani, care ţinea tare comic ţigara între degete. Nu fac pe lupul moralist.

La 4.30 m-am încolăcit lângă Cofy şi-am adormit. Până la 7. Mi-am promis că nu-mi fac cafea în noaptea asta... Apa e la fiert.

În seara asta, printre nori era o stea. Unii erau negri iar alţii albi. Îi vedeam cum plutesc, iar pe gâze cum se agită la bec.

Dădusem peste ... umm ... am fost foarte nedreaptă. Şi mă întrebam, cum mă mai întreb din când în când, ce-ar fi fost acum „dacă”. Nu cu părere de rău pentru că nu am ales alte căi, ci doar cu curiozitate. Cu un soi de curiozitate. Îmi place să cred că destinele oamenilor, când se întâlnesc, se ciocnesc şi produc nişte artificii fine. Apoi, fiecare rămâne cu câte un săculeţ cu pulbere de amintiri. Iar uneori, ca în seara asta cu nori, mai scoatem puţină pulbere magică, ba dintr-un săculeţ, ba dintr-altul, să ne mai lumineze şi să ne mai înmoaie gândul şi cordul.

Când tăiam legumele îmi aminteam cum mâncam codiţe de ceapă verde şi cum nu reuşeam mereu să scot morcovii din pământ. Aş fi vrut să am mai multă voinţă.

Planul pe mâine nu există. Am să dorm până la amiază, sau până când m-o trezi Cofy.

De ziua de mâine mi-e teamă, cu toate că ştiu că va trece cu bine.

(you don't know why tomorrow worries me, and you don't know why yesterday I've been so happy. Because you're a shell now)