Last. Goodbye year

„Bun, am zis eu. Pizza. Un lucru mărunt, dar bun pe-o noapte ca asta.” N.H., T.s.,2005

„Era totuşi la fel de frumoasă, dar trăsăturile feţei erau mai accentuate şi, de asemenea, ceva se schimbase în atitudinea ei. Avea în privire o fermitate şi o strălucire pe care nu le mai văzusem până acum. Ophelia nu mai era fată. Devenise femeie. Părea însă obosită, epuizată chiar[…]cu toate acestea, în semiîntunericul camerei mi s-a părut că strălucea.” Y.A., F., 2003

“În felul acesta scuz pe omul inferior care se uită la mine cu suficienţă şi umor. Şi el n-ar vrea să fie eu.

Poate că dacp egoismul acesta e absurd, el explică totuşi de ce ne împăcăm toţi cu soarta care ne-a fost hărăzită.” G.C., C.o., 2003

„Am stat la poarta casei lui poate mai bine de un ceas. Înfloreau mereu liliecii, îmbătând noaptea oraşului acoperit de stele. Răsărea într-un adânc de cer şi luna printre biserici de fum.” I.T., M.u., 1990

Madrugada - Quite Emotional
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Despre ceai am zis, depsre cană la fel; despre muzică şi nopţi nedormite, nu mai zic.

[Când îl aud pe Bowie la radio zâmbesc şi mă ia dorul de vremuri trecute şi mă bucur]. Despre poze, lipici, telefoane, turtă dulce. Despre cald şi frig şi flori şi ţurţuri. Ori am zis despre tot ce se putea zice, ori nu mai văd.

Stau cu nasul în cana mare cu ceai, mi se înfierbântă palmele, privirea mi se pierde într-un colţ, muzica linişteşte iar eu îmi amintesc. De şcoală, de bac, de emoţii, de mama atunci, de gânduri, de vacanţă.

Şi-atunci ştiam că nu prea există asemenea ciudăţenii precum concluziile. Dar cu toate astea întrebam şi balansam. Deveneau puţin mai clare, paradoxal. Acum cred ca mi-am pierdut energia. Le păstrez în interior şi acolo-şi poartă bătălia. Aş pierde firul dacă aş încerca să le transform în cuvinte.

Sau poate s-au terminat sau am ajuns în imposibilitate.

…

Ultima zi a anului nu putea să fie mai proastă ca asta. dimineaţă plină de nervi ce s-a soldat cu……

Încep să curgă mesajele de an nou. Mie personal îmi pare o noapte ca oricare alta, iar cuvintele astea îmi par puse la comandă, îmi par că nu au nici o esenţă. Pentru idei precum este iertarea sau speranţa n-ar trebui o zi specială. În luna mai de ce nu trimite nimeni mesaje aşa?

Iar palmele primite în timpul anului ar trebui într-adevăr iertate, dar nu uitate. Să ne mai înţelepţim pentru viitor şi să nu primim aceleaşi lovituri.

Să-mi scriu în fiecare zi gândurile, pentru 20 de minute. Uite ce iese. O harababură totală, un amalgam de neînţeles. Care atrage bineînţeles critici. Fiindcă lumea nu priveşte ansamblul, ci punctul.

Să se formeze solzi. Mulţi, mulţi solzi. Să mă acopere cu totul. Vor fi de-un verde străveziu, ca şi aripile acelei gângănii ce s-a odihnit pe nasturele paltonului, în toamnă, în parc. Lumina portocalie a lampei mă face totuşi să zâmbesc, fiindcă-s prostuţă. Iar becurile-mi par obiecte tare frumoase când sunt aprinse.

“27 nov.1954  Trebuie să ne facem a crede în realitatea decorului.

2 feb.1956   Există un soi de lună de miere între trup şi suflet în copilărie şi până în jurul vârstei de douăzeci de ani. Mai târziu simţim povara legăturilor acestei căsnicii extraordinare.

24 aug. 1958  Vremea se răcoreşte. Noaptea, câte un greier doi se refugiază în casă.

14 ian.1965   Vederile lui despre viaţă şi moarte nu sunt vesele. Suntem, spune el, prizonieri într-o mică temniţă ambulantă care nu are decât două ferestruici, ochii, ca să vedem creaţia.”

Fiindcă am vrut să fac o baie lungă să mă cureţe de gânduri, am luat o carte la răsfoit. J.G.

N-am vrut clăbuci, ci apă limpede. Pielea nu-mi mai era albă, ci roşie. Mult abur. Acelaşi joc cu moartea, aceeaşi ameţeală. Aceeaşi stare de bine în apa fierbinte. Unele citate sunt scoase din context.

Dezamăgiri şi azi. Din partea tuturor. A lor şi-a mea că nu pot sta de-o parte. De s-ar termina aici. La miez de noapte am să beau o şampanie ieftină şi-am să zâmbesc forţat să mă prindă aşa miezul.

Dar pe 2011 îl aştept cu destul drag de neînţeles.

la urma urmei, aici doar scriu - part IV

culori

31 Decembrie 2007

Nu stim mare lucru….si oricat de realisti si rationalisti am vrea sa fim, tot la noroc jucam. La urma urmei, cu privire la ce am putea fi siguri vreodata? Si….din pacate…sau…bine, hai sa zicem ca e putin ciudat doar…sau poate nu-i asa la toti…eu parca sunt sigura mai mult de ceilalti decat de mine. Cum vine asta oare?

Iar muzica clasica imi da imaginea unei pajisti verzi, cu flori micute ici colo, si-o fetiscana naiva tare de tot, blonda, cu o bonetica azurie pe cap….si meri infloriti. Liniste, dar liniste oarecum stearsa…

Uff si cat e de greu atunci cand trebuie sa decizi si habar n-ai ce-i cu tine…toate variantele dor, chiar si nealegerea. Trebuia sa dea si o solutie la asta

Tu cand nu stii ce sa faci, ce faci?

Am pierdut oare chiar tot? incercand sa gasesc motive pentru care sa ma intorc impotriva…

Da, vad, si asta mai adauga un ciob. Dar nu-i totul…si dai si dai….Ce sa fac cu toate alea? Ar insemna sa raman tacuta pe veci. Altfel toata vraja se rupe. Nu pot ramane tacuta pe veci. Revin insa, din nu stiu ce motiv.

Cum m-as simti pe un pat de spital asteptand o operatie de transplant de inima? Sunt multi pui pe lumea asta. In ochii celorlalti, unul mai penibil ca altul. In ochii lor, totul. Ar bate chiar si inafara mea…ce ciudat…Singura…Tehnic. Inima este insa numai un organ tehnic. Inima singura. Inima cu care zicem ca simtim e un complex ceva…adica…trebuie sa fie mai multe. Iar la subiectul asta…Done.

Am momentele mele, ai sa ma ierti. :)

Trebuiau multe, dar n-au fost. Timpul inapoi nu se intoarce. Si nici ce-a fost de-atunci pana acum nu mai pleaca.

Stiu ca pot fi destul de simpatica atunci cand vreau. Imi cunosc trucurile care ma ajuta. Ipocrita de mine!

But i'm scared of the moment when the spell will be broken…

Si puful din toata asta….ti-l aduci aminte? Cand ne invatam unul pe altul tot felul de biscuiti? Ce incurcaturi am provocat totusi….Acum ma doare clair de lune…iar cand vad oameni cu zambetul pe fata ma intreb daca intr-adevar sunt fericiti….De la frig, mi se fac mainile aspre…

De ce lumea loveste la randul ei cand e ranita? Se antreneaza! Mi-e frica sa nu raman asa. Imi par rea, si stiu ca risc sa-l fac cliseu…100% nu pot fi in nici o parte. Sunt zgariata pe mana..de Cof probabil. Un semicerc rosu.

Mi s-a spus ca un tatuaj acolo nu e o idee buna, caci, incheietura mainii, alea alea, piele subtire si pericol.

N-ai sa ma ierti. C-ai sa ma tii minte si-ai sa mi-o platesti pe urma, las' ca te stiu eu. Si-asa si trebuie nu? Insa! Tu nu mi-ai acordat niciodata prezumtia de nevinovatie.  Si mi-ai bagat pe gat ulei din ala cu gust amar din desenele cu Tom si Jerry. E normal sa ma stramb! Asemeni usturoiului din copilarie.

Bine, nu uit cat sunt de diferita. Ca de fapt asta e esenta. Pe toate fetele zarului, eu. Popularitate, sau ce?

Sa trec la urmatoarea floare? Un…bujor cu radacini adanci? Nu mai stiu care e floarea mea preferata. Nici macar vreuna imaginara. "Cum ar fi floarea ideala?"…nu stiu sa raspund. In ce relatie stau notiunile "plop cu pere" si "rachita cu micsunele"? Universul de discurs fiind "plante". 0001. Dar nici acum nu stiu cum se cheama. Incompatibilitate poate? Shame on me.

Ying si yang se completau perfect sau se bateau cap in cap?

Never too far - mariah carey

Simt ca am inceput sa traiesc acum una an jumate-doi….sau asta e doar trecutul recent, pe care-l retii cel mai bine?

Astazi dimineata mi-am amintit cum functiona storcatorul de la vechea masina de spalat; cea mare si verde. Incepea sa se invarta doar cand inchideai capacul; respectiv se oprea cand il ridicai. O sita ce se invartea. Eficienta totusi! Imi placea sa ma uit cum rufele se-amesteca acolo…si in invartitura aceea, se vedeau diferitele culori ce deveneau o tornada micuta.

Mi-ar placea sa traiesc intr-o satra de tigani cu sange fierbinte….sau in ariditatea unui satuc grec micut … sau in mijlocul Braziliei, unde lumea uita de problme dansand. Chiar si in Londra, unde totul e gri si umed si cetos….Sau Australia sa vad coralii si oceanul…Sa traiesc cu sensul de a sta un piculet. M-as intoarce cred.

Sunt curioasa cum e prima vacanta de vara. Vreau sa plec. Unde vad cu ochii. Nu sa fug de, ci sa merg spre. Ceva…nu stiu exact…Riscand, plecand de nebuna. Ajungand in cealalta parte. Orice ar insemna asta…

Bani imi trebuie. Incepem sa punem de-o parte? Suit in tren si plecat. Ar fi ceva. Pariu ca n-am s-o fac? :)

Nu stiu ce se intampla cu mine in ultimul timp…nu visam asa mult inainte. Parca.

As intra la filarmonica sa ma odihnesc si-as asculta o bucata de Vivaldi sau un vals de la Strauss…afara ar fi soare, si n-as vedea mizeria din jur. Si-apoi as lua-o de la capat….

Si-as merge intr-o cafenea micuta de la marginea unei cladiri si m-as uita la lumea ce trece nepasatoare pe strada. Limonada cu gheata, ca ar fi vara. Vezi cum iau locul fetitei blonde?

Sau doar desculta pe un camp sau pe un mal plin de nisip, cantand incetisor o porcarie de cantec ce se aude de la o terasa din apropiere. Si ploaie de vara, bineinteles.

Cred ca are dreptate Mr.P, dar presiunea aceea despre care vorbea, mie mi se pare ca vine din interior. Eu nu am probleme cu "cine sunt" ci cu "ce am". Tu le incluzi probabil una in alta. Eu le vad cam separat, dar stiu ca au legaturi.

 Care e culoarea dependentei?

Mi-amintesc ziua in care bunica s-a operat de piatra la…nu stiu ce. Stiam ce are sa se intample. Nu era o chestie foarte grava. Insa cand am dus-o la spital si am vazut-o schimbandu-se in pijamale, cand eu cu mama trebuia sa plecam, am simtit ca-mi fuge pamantul de sub picioare, am inceput sa plang si am fugit la bunica in brate…Nu stia cum sa ma mai linisteasca…:) Si dupa, ma miram cand am vazut pietricica aceea. Parea o piatra de pe luna.

Cand intru intr-un spital si gasesc mirosul acela specific si vad batrani plimbandu-se pe acolo mi se face rau. Tare, si fizic si psihic. Cum as vrea sa mor? Repede.

Acum, cred ca mi-e foame. E 2 fara 8.

As incerca sa-l duc la capat. Insa pana atunci, sigur il uit. Planul. Ideea de fapt, caci nu e plan.

Fraaiereee

Nu mai pot canta 18 ani…si pana acum, radeam de colege numindu-le babe. Mai ales Alina. Ea undeva prin vara face 20. Si e baba intr-adevar:) si-mi place s-o sacai :P:P

Fericirea este ceva ce nu se atinge niciodata…dar in cautarea ei, merita sa alergi toata viata.

Nu sunt de acord cu versul asta. Chiar daca dezacordul meu nu e nimic altceva decat o reactie speriata a unui copil ce nu si-a inchis inima de tot. Exista, dar exista in minute. Asemeni sticlutelor mici a esentelor. Nu e durabila. Nu e cascaval pane sa se intinda pe parcursul vietii sau pe cativa ani. Si secundele acelea ajung. Cin' te crezi sa ceri mai mult? Bine…stiu ca ar fi frumos…dar ar fi monoton si nu ti-ai mai da seama nici macar de secundele acelea, intelegi?

Nu mai citesc ce-am scris ieri. Ce-i mai sus am scris ieri. Azi este 31. Sfarsit. Trebuie sa ma impac cu sentimentul acesta. Abia maine va fi inceputul….fluturasi in stomac pentru 2008! Silly me…Cred ca am emotii din cauza ca inconstientul meu nu are incredere ca am sa fiu in stare sa trec peste. Dar inconstientul meu nu stie ca timpul merge si fara mine, si-o sa fie 2008 si fara sa vreau eu. Sau o fi alt motiv.

E Andreea Marin la Cristoiu…o reluare ceva. De ceara mi se pare. Anyway.

M-am obisnuit sa ma alint dimineata cu Cof si-o sa-mi fie dor de ea cand plec.

Si Kyle a intrat deja in 2008.

Si…ma simt asa un picut ca intr-o padure umeda si plina de buruieni. Rece. Caut adapost si caldura. Si-o ciocolata calda. Doar sa n-ajung la casa din turta dulce. Si-am idealul acela in cap. Ci toate ca nu caut perfectiunea, cum mi s-a zis azi. Sunt constienta de chestia asta. Daca ar zice o persoana "cred ca am o gandire mult prea complexa si din aceasta cauza sufar" ati arunca cu oua in ea, nu-i asa?

Hotel California.

Pe vremea asta, anul trecut, jurnale.ro:

2007

31 decembrie 2006

Mi-e frica de 2007 cum nu mi-a mai fost frica de nici un alt an....e anul schimbarilor si mi-e frica de el....

Nu exista notite la aceasta insemnare.

Despre 2008? Este an par. Si in plan nu este nici o schimbare. Dar sigur vor fi. Ne-oficiale:)

De fapt, in 2007 chiar au fost. E prima data cand vad o diferenta intre atunci si acum. Nu foarte mare. La suprafata mai mult. In rest, doar slefuire. Insa, la urma urmei, parerea mea va fi diferita de a lor. Oricand.

Nu-mi vine a crede ca e gata anul de care mi-era mie frica.

Mi se pare corect sa mi se ceara. Cu toate ca ma sperii, ei n-au vina.

I don't want to listen too much

Cel mai frumos cadou primit în decursul anului acesta a fost, cred, cel de la tata. De care nici nu cred că e conştient. Bilanţ negativ nu pot face, relele s-au dus. Iar noul an îl aştept cu nerăbdare dintr-un singur motiv: este nou. Tot ce e nou îmi suscită interesul şi entuziasmul. Planuri nu sunt bine conturate fiindcă mereu se schimbă. Nimic nu se face dinainte. Iar socoteala de la locul faptei diferă.

Am înţeles reprimirea petalei de trandafir. E mai bine că s-a întâmplat. Aşa, am văzut tot ce-aveam nevoie să văd, şi mi s-au lămurit nelămuririle.

Sunt încă lucruri ce-mi fac rău, pe care nu pot să le tai din rădăcini. Dar iau teoria lui Mr.P drept sfat, şi-mi spun că sigur nu le înţeleg pe moment. Mă înarmez cu multă răbdare şi aştept.

Simona e neschimbată. O admir. Astăzi mă gândeam că dacă lucrurile ar fi stat altfel, poate că eram şi eu în noaptea aceea în locul acela. Cu o vagă părere de rău. Însă dacă aş fi fost atunci acolo, acum eram eu altfel. Mult altfel. Toate-s puse într-o anumită ordine.

Barry White a avut mereu un zâmbet ce mi s-a părut simplu şi sincer. E mare lucru.

Today

Caldura acelor brate m-a facut sa-mi fie dor de caldura unor brate

Jurnal de zi de nastere

Mi-am ţinut promisiunea. Se poate, într-adevăr, să ţii lucrurile ce-ţi fac rău la o parte, şi să te bucuri de cele ce-ţi aduc zâmbet.
Făcut brad. Brad luat cu David. Brad mare. Anul acesta nu am cumpărat nici un glob şi nici un fir de beteală, trei cutii au fost de-ajuns. Am făcut eu ornamente, din aţă şi sârmă de la sutien. Mama a vrut bomboane, cum am mai spus, ce-au început repede să dispară. Hârtiile, conform tradiţiei, rămân printre ace până la sfârşit.

Lăsând la o parte visele ciudate ce le-am avut în ultimul timp, cum ar fi extraterestrul de pe motor care aducea sfârşitul lumii, brunetul căsătorit din excursie, omul din Black şi muzeul din Vamă, am avut parte de timpuri liniştite şi niscaiva surprize plăcute.

Mama a primit de la o bancă o turtă dulce, ceea ce mi s-a părut extrem de drăguţ.

În ziua de Crăciun am ieşit cu Alina, Bogdan şi Alex la bere, cum facem de ceva ani. Ne-a prins miezul nopţii, ziua mea. Telefoane multe. Unele nesperate. Alina a scos o cutie de Rafaello în care era înfiptă o lumânare albastră şi-a început să-mi cânte La mulţi ani! Acum vreo doi ani, acelaşi lucru, cutia de bomboane fiind însă un platou cu salata de boeuf. Cu lumânare.

Am primit urări de la oameni ce ştiu că nu le fac din obligaţie, iar asta m-a încălzit. Mulţi oameni. Am adormit cu zâmbetul pe buze, rememorând cuvinte şi amintiri, lucru ce nu mi s-a mai întâmplat de ceva vreme.
Apoi a urmat masa de crăciun de la bunica. Acolo era să se ducă pe apa sâmbetei toată munca mea, însă am fugit cum fuge puiul la mama, şi m-am liniştit. Când vezi că un om îţi face rău, zâmbeşti frumos şi ignori. Când vezi că un om nu ştie să discute, ţii monolog interior.

Sfântul Ştefan mi-a adus cel mai frumos cadou. Multă, multă zapadă. Şi-am ieşit cu David şi Cofy în parc la poştă, cu cafea de dozator.

David a început să fugă după Cofy, a alunecat şi-a picat. Eu râdeam şi-i făceam poze. Am făcut şi la coşul de gunoi. Era frumos că era galben şi-avea căciulă de zăpadă. Iar în parc, brazii... De când au apărut brazii prin parcuri şi pe spaţiile verzi, mereu visez ca unul dintre ei să fie la mine acasă de crăciun. De fiecare dată îi analizez pe toţi. Mă gândesc care-ar fi mai potrivit pentru holul meu, mă gândesc de unde l-aş taia ca să fie perfect, iar într-un final, cam ce amenda aş primi.


Observ că îmi ocup timpul cu nici nu ştiu ce. Şi trece. Am scuză că e vacanţă. Am vrut să mă fac creaţă. Şi m-am făcut, doar că am ieşit numai puţin ondulată.

Iar Cofy tot nu vrea să facă poze din cauza bliţului, însă azi am păcălit-o şi-am reuşit fără să vreau să-i prind toţi dinţişorii, care-s la rândul lor tare drăguţi pe fundalul roz al limbii. (a se da click pentru a se vedea mai bine)

În altă ordine de idei, abia aştept noul an. Metamorfozele. Nici eu nu sunt de acord cu bilanţurile. Sunt inutile. Iar planuri are toată lumea, nu trebuie neapărat expuse. 

We're gonna be alright my friend!!! mereu ne-o fost :)

p.s.: uitam, cred ca vreau un triskelion

Christmas

almost 23

Lucrurile merg bine. Starea la fel.
:)

Azi. Cafele. Maine. Proiect.

Hooded

Mă uit pe pereţi. Mă întorc. Stau pe spate. Nu reuşesc să adorm. Mă gandesc şi-mi amintesc şi analizez tot felul de lucruri. Trecute demult sau de puţin. Unele mă fac să mă simt rău. Îmi zic că n-am voie să plâng, dar observ că nici nu am putere. Un plâns ar fi mers azi. De obicei îmi dă o mică durere de cap şi somnolenţă. M-am ridicat. Merg să-mi fac un ceai de tei. Oare nu dorm din cauză că am băut capuccino? Nu cred. Nu-mi fac ceai de tei, am uitat să iau zahăr. Sau să-mi fac, doar ca să beau ceva cald? Bine, îmi fac. Oare dacă beau ceai de tei adorm? Cum să dorm la 11 dacă până acum cel mai devreme ajungeam în pat la 2?

            Mh… Iau hanoracul de huligan. Pun gluga. Aprind aragazul cu un chibrit. Apa. Flori. Şi-aştept. Mă duc la fereastră, cred că a nins. Mh. Şi totuşi sunt fulgi făcuţi din luminiţe. Înainte era mai frumos. Florile fierb. Închid focul, iau strecurătoarea, torn în cană. Prea mult, ca de obicei. Vărs puţin în chiuvetă. Arunc florile. Oare ce gust are? Miroase a ceai de tei. Stau câteva secunde cu cana sub nas. Frige. Deschid laptopul. Mai joc puţin chicken invaders. Ca să nu gândesc, ca să mi se facă somn. Gust. Are gustul a ceva în care a fiert ceva uscat. Dar miroase a tei şi e cald şi casc.

Revenire

De afară se auzeau afundate sirene de maşini. Şuiera vânt. Viscol, zăpadă. O seară de sâmbătă. Se-aude un ciocănit în uşă. Merg nedumerită să răspund. Tânărul de la magazin. Mi-a lăsat colţul de zâmbet amar şi petala de trandafir pe prag. M-am speriat dar n-am putut articula un singur cuvânt. Doar ochii reuşeau să-mi exprime mirarea amestecată cu frică şi neacceptare. Mai ales neacceptare. Mă gândeam...aşa ceva nu-i posibil! eu le-am lăsat acolo! mă gândeam că îi o glumă. Poate nu mai este loc? păi du-le nene în altă parte. Eu le-am lăsat acolo! M-a citit şi m-a certat din priviri, cum îşi ceartă iubitul iubita, cu drag. Ştii bine că n-au cum sta acolo, mi-a spus, şi le poţi aduce înapoi oricând.
S-a întors pe călcâi şi-a plecat. Viscolul parcă îl ocolea. Lumina felinarelor era portocalie şi caldă. N-am înţeles nimic.
O rafală mi-a împins colţul de zâmbet amar şi petala în casă, şi-aşa am rămas şi-am ascultat în întuneric trosniturile din sobă, în ciorapii de lână făcuţi de bunica.

17

Because relations are always ambiguous...we continually fail to communicate, because I continue to blame myself even though I am not to blame. Because each failing has made me more remote from myself, and from you... For all of these reasons, and many more still unknown, I must listen. I must look around more than ever. I must leave.

14.

Ieri am avut un sentiment ciudat. Găsisem o poză veche cu mine, de pe vreme în care eram mai copil decât acum. Şi-am simţit că nici după ce-o să se liniştească apele, eu n-am să mai pot fi niciodată acel copil. N-am ştiut însă dacă să plâng pierderea sau să salut cunoaşterea.

Atunci credeam că unele lucruri nu mi se vor întâmpla niciodată. Atunci nu conştientizam, nu concepeam. Atunci mi-era clară steaua mea norocoasă, nu erau nicicând nori. Acum, după ele, nu le înţeleg. Oricât încerc, oricât timp trece, nu pot înţelege minciuna. Nu pot înţelege cum poţi minţi în cel mai urât mod omul ce-l iubeşti. Nu pot înţelege cum poţi spune unui prieten că nu mai ai chef de el. Cu toate astea, răspunsurile probabil s-ar opri la mine… Mă îngrozeşte doar posibilitatea că acestea pot schimba ceva în mine. Mă îngrozeşte posibilitatea de a deveni şi eu aşa, inconştient.

Număr zilele între aceşti patru pereţi, până la vacanţă. Aşa sentiment am avut doar în anul întâi, când plângeam în pernă de dor de mama şi de casă. Acum n-am mai plâns; o stare de nervozitate şi nerăbdare a pus stăpânire pe mine. Acum îmi trebuie odihnă. Acum îmi trebuie oglinda cea mare din hol, acum îmi trebuie cafeneaua, străzile îngheţate şi stejarul ce-l văd de la fereastră. Acum trebuie să găsesc lucruri micuţe, căci n-am mai pus nimic în cutie de foarte mult timp. Trebuie să-mi văd pietrele şi scoicile şi pozele şi…tot.

Îmi trebuie liniştea de la cimitir. Şi mai ales îmi trebuie Cofy. Ieri, după ce un foarte bun prieten mi-a zis că nu a avut chef de mine, automat, gândul mi-a fugit la Cofy. La faptul că ea vine în braţe oricând o chem, la faptul că atunci când plâng stă lângă mine cuminţică până îmi trece, la faptul că e mereu un suflet cald. Aş schimba oricând oamenii cu animale. Oricând. Mă imaginam chiar, ieri, într-o casă mare plină de căţei ce dădeau din coadă în jurul meu. Cred sincer că mi-ar fi mult mai bine. Oamenii mă dezamăgesc pe toate planurile, dintotdeauna. Însă n-o spun nici ca un reproş, asta ni-i firea. Trăim printre clăbuci de drame personale. 

Everybody lies.

The only variable is about what.

Lost

8 dec

Cand te cuprinde boala, atunci simti cel mai puternic singuratatea. Atunci cand stai in pat, tremurand, cu picuri de transpiratie de frunte, cand nu stii cu ce sa te mai imbraci si sa te mai invelesti, cand te rogi sa nu te apuce iar tusea sa nu trezesti oamenii din jurul tau, atunci singuratatea se transforma dintr-un pitic simpatic ce-ti tine companie intr-un monstru incredibil si terifiant. Atunci te simti uitat intr-un colt rece si intunecat. Atunci ti se pare ca  nici parintii si nici prietenii nu s-au mai interesat de soarta ta de veacuri intregi. N-ai forta nici sa vorbesti, sa strigi dupa ajutor. Te sufoci in propriile-ti lacrimi si te rogi s-adormi cat mai repede, te rogi ca somnul sa fure singuratatea si boala. Si-apoi vezi ca in dimineata aceea de ora 5, becu portocaliu. Si te intrebi daca-i soarele. De bine mai versi cateva lacrimi. Si-apoi adormi. Apoi deschizi ochii dimineata si vezi cateva albinute ce roiesc in jurul tau incercand sa te ajute. Si primesti vizite de cafea cu ciocolata. "Iti aduc dulciuri, ca la bolnavi :P ".
Thank you.
Iar Craciunul...o fi acum depresia de iarna. Dar Craciunul, asa cum mi-am promis, o sa fie magic. O sa fie acasa. O sa fie luminos. O sa am ghirlande pana si in baie. O sa fac figurine din hartii colorate, o sa cumpar un brad mare. Vad eu unde-l pun. O sa fac ingerasi cu cioburi de globuri. Poate ca am sa fac si bradul bunicii, daca o sa ma astepte.

I'll make it happen!

Din seria "cantec de idee trista, dar care-mi face bine" :



Aaa, iar azi e ziua Andreei si a Simonei. Sa-mi traiasca!

Writings on the wall

6 decembrie 2010

A inceput depresia de iarna. E ciudat ca vine la un pas dupa bucuria primei zapezi. Asa se intampla mereu. De la M. Nicolae pana cand oamenii si lucrul isi reiau cursul in noul an. E o perioada de la care toti au asteptari mari, in care toti se agita ca sa para ca sunt fericiti, in care materialismul si predictibilitatea cresc vertiginos.

Nu stiu ce inseamna..sau..ce vreau sa insemne 2018. Lucru bun totusi ca vine 2011. Cred ca e pentru prima data cand un nou an nu mi se pare ciudat. De vreo doua luni in loc de 2010 scriu 2011 din greseala. Confuzie totala.

Probabil a inceput din melancolia produsa. Si cum e panta si e zapada, bulgarele s-a tot marit. Poate e si faptul ca ultima perioada a fost extraordinar de agitata, iar acum, cand s-au mai potolit apele, ma … mhh…e asa.

Ma simt putin pierduta. Dar asta e de cam un an. Cred.

Si nu vorbesc. Sau...vorbesc doar cu oameni cu care ma simt in siguranta si de la care stiu ca primesc un raspuns. Am obosit cred ca incerc cu altii noi.

I’m not man enough to change anything.

Nu mai am oglinzi sufletesti. Nu ma mai vad.

Iar de obicei cand ma simt asa ma intorc din nesiguranta si reiau sirul de tampenii.

Sunt unele lucruri pe care le vreau si chiar nu le pot face. Cum ar fi, spre exemplu, sa ma intind pe un parchet de culoare inchisa intr-o camera mare si cam golasa si sa ascult muzica clasica, imbracata in alb. Gasim substituti pentru orice. Azi, l-am ascultat pe R. in inregistrare.

Poate ca e si din faptul ca mi-e dor de casa extraordinar de mult. Si racesc nitel. Nu am crezut ca sunt in stare sa vorbesc si sa simt asa. Mi-s ciudata in sens bun. Acele lucruri cred ca s-au clarificat. Cel putin o parte din ele, cel putin, partea care ma face sa le tin in locul lor, si sa nu le scot iar la suprafata.

E ca in film. Daca am avea sansa sa ne intoarcem in timp sa reparam anumite prostii pe care le-am facut, am face altele. Sunt ferm convinsa de asta. Face parte din ironia vietii, asa si trebuie sa fie.

Si inca nu-mi dau seama cum e sinele meu interior. Daca atunci cand tanjesc dupa ceva ce vad afara o fac fiindca o vreau sincer si ma regasesc sau o fac fiindca plagiez si copiez.

Nu mai am oglinzi sufletesti.

A

"Anarchism stands for the liberation of the human mind from the dominion of religion; the liberation of the human body from the dominion of property; liberation from the shackles and restraint of government. Anarchism stands for a social order based on the free grouping of individuals for the purpose of producing real social wealth; an order that will guarantee to every human being free access to the earth and full enjoyment of the necessities of life, according to individual desires, tastes, and inclinations."

Do you remember

how we used to talk?

Timpul mi-e infestat cu cancer

Somebody shakes when the wind blows

Somebody's missing a friend, hold on

Somebody's lacking a hero

And they have not a clue when it's all gonna end

28

26 - oamenii spun

Travka - Jump
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse


Dihotomie interior exterior

Racesc. N-am mai citit nimic. Furia s-a dus. Astazi, prima zapada a anului. De astazi intr-o luna, ziua mea. Azi la scoala imi imaginam anul 2018. Nu e chiar atat de departe, dar nu-l vad nicicum.

Simt ca ceva mi s-a rupt.

Merg mai mereu singura, dar cu toate astea am nevoie si de oameni din cand in cand. N-am sa inteleg de ce.

De multa vreme am vazut ca am alte seturi de valori/credinte/placeri/opinii/etc. Toleranta liberala. Incerc sa fiu indiferenta. Eu n-as avea cum gasi o solutie de pace cu anumite persoane. Eventual rad sau sunt ironica.

Ma rog, nu conteaza. Am vazut multe filme. Defapt doar trei, in doua zile. Unul dintre ele de doua ori. Tin minte ca prima oara a nascut o asa admiratie catre ei si-o atata revolta catre ceilalti incat am vrut sa merg in parc sa pird ore acolo si sa-mi scriu atacul. Am deschis geamul, nu puteam. N-am mai scris. Racesc.

Si iar ideea sinuciderii. Veste.ieri.necunoscut. „Stii ce D.? chiar nu-mi pasa. Mi se par imbecile ideile astea. Mi se pare de-o imbecilitate incomensurabila sa faci asta. Deci nu vreau sa stiu.” Pe unele, recunosc, le admir. Dar asemenea fapte nu mai au loc acum in istorie.

Si ma uimeste serpicitatea. Nu pricep cum, tu, ca om, poti ajunge la un nivel atat de jos. Dar, pe de alta parte, ma uimeste cu zambet si bogatia umana exprimata prin arta. Uluitor cum noi putem atinge asemenea inaltimi. Extreme.

2018 – pana data viitoare poate am sa ma gandesc la variante.

25

Fuck society

#1

Ceata ne imbraca vag

22

20

Initiale

E fix 23.00

-          Unde pleci?

-          Afara.

-          Hai, spune, unde pleci?! Poate vreau si eu sa merg

-          Tocmai. Afara.

…

-          Mada! Unde pleci?

-          Afara.

Am venit, ce-i drept, in parcul de-aproape. A plouat. Cer senin acum. Luna in fata (asta a fost criteriul pentru alegerea bancii.)

Maine examen. Si ziua lui C. nici n-am apucat sa citesc tot. Mai am timp. Maine ziua lui C. Ce a impins plecarea acasa sambata dimineata. Sau poate ca nu mai plec deloc. Poate nu-i un lucru rau, ziua lui C.

Iar R. a plecat iar, cum are obiceiul, fara sa spuna nimic. Mmh…

Ne-am zis de la inceput ca nu avem chef de invatat. G. a spus ca mereu, la primul examen, trecem prin asta, dar trece. L-am intrebat cum trece. A spus ca intram in automatism. I-am zis ca imi place cuvantul asta. Apoi au ras cu totii de mine si de faptul ca am scris mesajul acela dimineata, la ora 5, cand m-am trezit cu ochii intr-un bec portocaliu si nu stiam daca e bec, daca e soare, daca e vis sau realitate. „Iti scrii mesaje la 5 dimineata? Ha ha.”

Am spus azi (lui B., dar e neimportant) ca vreau sa ma fac pustnica, sa merg in munti, sa am carti si ceai si un hamac. Si-atat.

H. mi-a spus ca ii fac nerci si ca nu-mi mai explica totul inca o data – fiindca i-as face si mai multi nervi. Si a tacut. Si-am tacut. Si mi-am zis ca e singurul lucru adevarat care l-a receptat de la mine, despre mine. Ca produc multi nervi.

Am trecut milimetric peste pofta de tigara, care nu era pofta, ci era o nevoie psihologica stupida si falsa (stare de rau + tigara = stare de bine). [asta scriam la 23.15 in parc. Acum e 1.34. Pe la 00.20 eram in parc cu D. dupa ce am fost la Momo dupa Bucuresti. In parc am fumat 2 tigari. Rezulta ca sunt….]

Sa vorbesc cu F.?

M. si M. au spus ca nu mai invata. M. a spus ca se culca, iar M. n-a spus nimic, dar il cunosc. Mai e ziua de maine. Nimeni nu-si face griji. Tot M. spunea ca a facut o alegere gresita cu masterul asta. S. spunea ca daca ai diploma poti face orice. FALS!!! Daca ai vointa poti face orice. Daca ai diploma si esti lenes si n-ai initiativa, nu poti face nimic. D. ma intreba ce fac dupa ce termin masterul. Liber profesionist.

Daca era, nu mai ieseam. Si probabil nu mai fumam. Si probabil invatam (ii bine sa ai pe cine da vina).

E destul de pustiu. Prin geamuri de masini se vad altfel luminile orasului, dar nu m-as cobori. Tin minte pe B. si cat eram de entuziasmata. Asa cum a fost si A. Era draguta cand povestea.

Am inceput cu M. si M. o discutie despre prietenie intre un barbat si o femeie. Neinteresant. Insa am observat ceva. M. era alba iar M. era negru. Salutam negrul lui M. si ma temeam de albul lui M. Eu eram, ca de obicei gri. (acum ma atragea negrul)

Sunt un absolut dezastru la tinut, conservat relatii. Relatii, amicitii, in acest sens. Iar cele pe care le tin, sunt un absolut dezastru.

Fiindca D. mi-a amintit:

21:21. 18nov

"I heard this thing like a 30 times on repeat today.I walked down the BLVDs of broken dreams in my city,watching all those desillusioned faces of the overdressed Barbies and Kens,so many groups of try-to-look-as-evil-as-possible-neonazis,heard kids speaking of drugs while playing with toy-guns, mothers yelling at their children because they played in neighboors garden and for the first time,I got not angry or cynical,I got really,really sad.What ever this is all, I REFUSE to believe it's ALRIGHT!

...


To everybody. I wrote that comment 4 months ago. On September 1st, I did it, I escaped - I got a one way ticket to Australia (I lived in Germany). I left my phone at home, laptop, credit card, money. I haven't spend a Dollar for 29 days now, currently I'm couchsurfing in Melbourne, sometimes I'm wwoofing. Sometimes I need to check my emails, all that CouchSurfing stuff is organized over the Internet. But... I'm so fucking happy. "

Eu doar ma intreb cand am sa clachez de la toate astea. Si ma intreb daca am sa pot claca de la toate astea.

16 nov

Am uitat un amănunt. Se întunecă mult prea repede. Mi-am zis că prind apusul în parc, mi-am zis că prind jocul razelor printre copacii desfunziţi de tot. E o lumină gri acum.

Frunzele sunt adunate şi aşteaptă cuminţi (şi moarte) să fie mutate într-un alt spaţiu (!). Mi-am căutat banca aceea înconjurată de covorul multicolor de frunze ce m-a găzduit acum câteva zile. Mereu se întâmplă ceva aici. Acum, o fetiţă mică cu ochi negri sclipitori şi scufiţă roşie (un contrast superb) s-a oprit mirată în faţa mea. Mă confundase cu o anume Anca, din câte-am înţeles de la bunică. I-am zâmbit. Mi-a zâmbit în felul specific lor de clinchet de clopoţel de cristal. Iar când a plecat, mi-a făcut din mână, în semn de rămas bun şi mi-a suflat un pupic de pe vârful degetului arătător. I-am răspuns, bineînţeles, la fel! Ce bucurie de suflete! Zâmbeam şi-i mulţumeam în sine.

Atrag şi mă atrag asemenea dulceţi trandafirii, iar faptul acesta nu poate decât să mă bucure.

Felinarele s-au aprins, iar în momentul acesta, portocalii fiind, ţin loc soarelui apus.

Am terminat jurnalul lui Julien Green, recunosc, cu greu. Din alte cauze, nu fiindcă e greu de citit sau nu mi-a plăcut mie. Apoi, cel al lui Barbellion. Devorat în doar câteva zile. Explozia aceea din final mi-a surâs ăn primă fază însă imediat s-a strecurat îndoiala. Mă cunosc; la mine asemenea atacuri n-ar veni deloc din optimism. Mă întrebam, în plus, dacă eu aş putea scrie vreodată despre mine că am murit. Fictiv. Exterior. Nu în mod dramatic, interior.

Luna are ceaţă în jur, mă cuprinde încet frigul.

Poate că ar trebui să las jurnalele şi să citesc (şi) altceva. Doar că în momentul acesta altceva nu mă prea atrage, aşadar: Confesiunile unui opioman englez – Thomas de Quincey, Pagini de jurnal, vol I – Edmond şi Jules de Goncourt, Jurnal, vol. I – Liviu Rebreanu. Aş fi vrut mult şi Marie Bashkirtseff dar franceza mi-e aproape nulă. Din cauză că primele două îmi sunt de motivaţie mai veche, iar Rebreanu - o simplă curiozitate, am să-l împing puţin în timp.

Vineri am examen. Aş spune: cică vineri am examen. Dar să nu sune chiar atât de mult a nepăsare.

În altă ordine de idei, îmi aprind ultima ţigară, ce sper să fie ultima ţigară din seria de „ultima ţigară”. Asta, pe lângă reducerea drastică de cafea (în ultima săptămână, doar două).

Luna a scăpat de ceaţă iar conturul îi este acum perfect.

Ştiu că prin asta omor plăcerea de a merge în cafenele şi a mă hrăni cu atmosferă, tutun, cofeină şi cuvinte, însă parcul este o alternativă plăcută. În plus, ca un secret, am nevoie ca măcar lucrul acesta să-mi reuşească. (Şi nu mi-e frică să scriu faptul acesta aici, fiindcă sunt neîncrezătoare. O ştiu de la început, doar am nevoia s-o aştern pe foaie. N-o să-mi facă rău.)

Dacă înainte problema era lipsa timpului liber, în momentul de faţă este explozia lui. Nu-l fructific în mod practic şi palpabil. La ce bun că citesc sau că analizez filme? Vorba vine… O să am un alt impuls de a-mi găsi ceva de muncă, impuls care-o să se termine în modul cunoscut. Eşuare. Revenire la starea S0 (s zero).

Cerul, de la gri, la albastru închis şi puternic. Crengile negre ale copacilor îl desenează frumos. E abia 5, e deja întuneric, şi e răcoare.

Astăzi m-am trezit cu un sentiment ciudat şi inexplicabil de vinovăţie. Şi-am fost nervoasă că nu reuşeam să-mi amintesc ce visasem, acolo fiind, în mod sigur, răspunsul la sentiment. A trăit toată ziua cu speranţa că cineva să inventeze un aparat de înregistrat vise. Pe calea asta, fac apel. Clienţi or să fie.

Nu ştiu dacă am să ajung vreodată la o concluzie tare. Concluziile mele sunt urmate de regulă de „cred” sau „sau…” care lasă loc interpretărilor. Mele şi-ale voastre. Faptul că sunt alandala e una dintre cele tari.

14 nov.

M-am trezit dintr-un somn dulce din cauza unor izbituri si fosneli. M-am intrebat imediat cum ar fi daca am trai in ideal. Stateam intinsa in pat, simtindu-mi ochii umflati. Mi-am zis ca daca fac un efort, imi pot imagina cum ar fi sa traiesc ideal. Sa fiu idealul meu. Nu-l pot exprima in cuvinte. Pentru cateva momente, a mers. Apoi, realitatea ce ma inconjoara m-a facut sa vreau sa fug, sa scap, sa plec, sa merg inainte, fara sa ma opresc. M-am intrebat cat de departe pot ajunge, si, mai ales, daca ma pot intoarce. Mi-am zis ca ies la plimbare, in prima faza. Plimbare fara tinta, plimbare lunga, incovoiata, in departare. Strazi laturalnice, necunoscute dupa nume, inguste, sumbre, pustii. E mult prea mult soare. Mult prea mult. Mi-am zis apoi ca imi fac traseul dupa parcuri, si in fiecare dintre ele, ori scriu, ori citesc.

E cald. De ce vremea de afara nu corespunde starii mele?

In plus, dimineata asta mi-a aratat o multitudine de lucruri frumoase. Incepand cu vremea de afara, cu soarele jucandu-se pe perete (de multe ori se refugiaza in coltul de deasupra patului meu), cuvinte, muzica, zambete (le celor din jur). Iar eu, o ingrata, in loc sa ma bucure toate acestea, m-am simtit rau si m-am inchis in carapace, cum fac mereu cand ma simt nesigura si tot restul. Probabil de asta n-am sa ies, si-am sa stau in pat, poate la filme, poate in carte, pana diseara, cand cica mergem la karaoke. N-am chef, n-am bani, nu cant ca n-am voce. Sau poate am si n-o recunosc, cui ii pasa? M. imi spune mereu ca am o voce micuta, iar alintul asta imi place mult.

Si la ce bun ca scriu? 

 

2011

Da, ma caracterizeaza scahimbarile bruste de stare.

12.11.2010 (trebuie zis ca in caiet apare data de 12.11.2011, dintr-o ciudata greseala)

Ma gasesc intr-o mica depresie foarte adanca. Daca pare a contradictie, explic “mica” prin faptul ca nu a inceput de mult timp si probabil va trece dupa un somn bun.

Poate e de vina mahmureala, lipsa de somn, lipsa de incredere in sine, lipsa de vointa, cunostinte, planuri, lamuriri. Nu stiu.

Imi bat joc de mine si-mi bat joc si de parinti. Umbra nu are sens. Nimic nu are sens in momentele astea.

Mereu urez sarbatoritilor sanatate si subliniez faptul ca, odata avuta, restul se rezolva(vointa). Eu n-am vointa iar sanatatea mi-o fac carpa. “Stilul de viata” este extrem de nesanatos iar vointa lispeste pentru a-l schimba.

Nu mai stiu care sunt valorile in care cred, iar indoiala nu stiu daca e sincera sau venita din frica.

Mi-e foarte somn, trebuie sa merg la scoala, ma intreb de ce. Imi raspund stupid: ca sa iau o gura de aer.

Iar astazi mi-au lacrimat pentru prima data ochii la gandul ca e posibil sa mor oricand. Sigur m-a influentat si jurnalul. Ma intrebam cui ii va pasa, insa stiu ca am un mod ciudat si ipocrit de a ma face placuta. Iar jurnalul meu sa ma suporte!!!

Ar trebui analize la inima, dar probabil n-am sa le fac curand. Ar trebui multe, dar asemeni....

Si nu-i doar epuizare fizica si idei din el.

Iar astazi, pe Copou, priveam cu o gelozie imensa ciorile care-si odihneau negrul in varf de copaci si admirau apusul, care era o explozie minunata de culoare.

Altii ma lovesc gratis si nu inteleg. Fumuri. Ma dor multe ce n-ar trebui sa doara, sunt naiva. Ma biciuiesc singura cu toate defectele mele, multe dintre ele exagerate de mine.

Am nevoie de somn.