Do you remember

how we used to talk?

Timpul mi-e infestat cu cancer

Somebody shakes when the wind blows

Somebody's missing a friend, hold on

Somebody's lacking a hero

And they have not a clue when it's all gonna end

28

26 - oamenii spun

Travka - Jump
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse


Dihotomie interior exterior

Racesc. N-am mai citit nimic. Furia s-a dus. Astazi, prima zapada a anului. De astazi intr-o luna, ziua mea. Azi la scoala imi imaginam anul 2018. Nu e chiar atat de departe, dar nu-l vad nicicum.

Simt ca ceva mi s-a rupt.

Merg mai mereu singura, dar cu toate astea am nevoie si de oameni din cand in cand. N-am sa inteleg de ce.

De multa vreme am vazut ca am alte seturi de valori/credinte/placeri/opinii/etc. Toleranta liberala. Incerc sa fiu indiferenta. Eu n-as avea cum gasi o solutie de pace cu anumite persoane. Eventual rad sau sunt ironica.

Ma rog, nu conteaza. Am vazut multe filme. Defapt doar trei, in doua zile. Unul dintre ele de doua ori. Tin minte ca prima oara a nascut o asa admiratie catre ei si-o atata revolta catre ceilalti incat am vrut sa merg in parc sa pird ore acolo si sa-mi scriu atacul. Am deschis geamul, nu puteam. N-am mai scris. Racesc.

Si iar ideea sinuciderii. Veste.ieri.necunoscut. „Stii ce D.? chiar nu-mi pasa. Mi se par imbecile ideile astea. Mi se pare de-o imbecilitate incomensurabila sa faci asta. Deci nu vreau sa stiu.” Pe unele, recunosc, le admir. Dar asemenea fapte nu mai au loc acum in istorie.

Si ma uimeste serpicitatea. Nu pricep cum, tu, ca om, poti ajunge la un nivel atat de jos. Dar, pe de alta parte, ma uimeste cu zambet si bogatia umana exprimata prin arta. Uluitor cum noi putem atinge asemenea inaltimi. Extreme.

2018 – pana data viitoare poate am sa ma gandesc la variante.

25

Fuck society

#1

Ceata ne imbraca vag

22

20

Initiale

E fix 23.00

-          Unde pleci?

-          Afara.

-          Hai, spune, unde pleci?! Poate vreau si eu sa merg

-          Tocmai. Afara.

…

-          Mada! Unde pleci?

-          Afara.

Am venit, ce-i drept, in parcul de-aproape. A plouat. Cer senin acum. Luna in fata (asta a fost criteriul pentru alegerea bancii.)

Maine examen. Si ziua lui C. nici n-am apucat sa citesc tot. Mai am timp. Maine ziua lui C. Ce a impins plecarea acasa sambata dimineata. Sau poate ca nu mai plec deloc. Poate nu-i un lucru rau, ziua lui C.

Iar R. a plecat iar, cum are obiceiul, fara sa spuna nimic. Mmh…

Ne-am zis de la inceput ca nu avem chef de invatat. G. a spus ca mereu, la primul examen, trecem prin asta, dar trece. L-am intrebat cum trece. A spus ca intram in automatism. I-am zis ca imi place cuvantul asta. Apoi au ras cu totii de mine si de faptul ca am scris mesajul acela dimineata, la ora 5, cand m-am trezit cu ochii intr-un bec portocaliu si nu stiam daca e bec, daca e soare, daca e vis sau realitate. „Iti scrii mesaje la 5 dimineata? Ha ha.”

Am spus azi (lui B., dar e neimportant) ca vreau sa ma fac pustnica, sa merg in munti, sa am carti si ceai si un hamac. Si-atat.

H. mi-a spus ca ii fac nerci si ca nu-mi mai explica totul inca o data – fiindca i-as face si mai multi nervi. Si a tacut. Si-am tacut. Si mi-am zis ca e singurul lucru adevarat care l-a receptat de la mine, despre mine. Ca produc multi nervi.

Am trecut milimetric peste pofta de tigara, care nu era pofta, ci era o nevoie psihologica stupida si falsa (stare de rau + tigara = stare de bine). [asta scriam la 23.15 in parc. Acum e 1.34. Pe la 00.20 eram in parc cu D. dupa ce am fost la Momo dupa Bucuresti. In parc am fumat 2 tigari. Rezulta ca sunt….]

Sa vorbesc cu F.?

M. si M. au spus ca nu mai invata. M. a spus ca se culca, iar M. n-a spus nimic, dar il cunosc. Mai e ziua de maine. Nimeni nu-si face griji. Tot M. spunea ca a facut o alegere gresita cu masterul asta. S. spunea ca daca ai diploma poti face orice. FALS!!! Daca ai vointa poti face orice. Daca ai diploma si esti lenes si n-ai initiativa, nu poti face nimic. D. ma intreba ce fac dupa ce termin masterul. Liber profesionist.

Daca era, nu mai ieseam. Si probabil nu mai fumam. Si probabil invatam (ii bine sa ai pe cine da vina).

E destul de pustiu. Prin geamuri de masini se vad altfel luminile orasului, dar nu m-as cobori. Tin minte pe B. si cat eram de entuziasmata. Asa cum a fost si A. Era draguta cand povestea.

Am inceput cu M. si M. o discutie despre prietenie intre un barbat si o femeie. Neinteresant. Insa am observat ceva. M. era alba iar M. era negru. Salutam negrul lui M. si ma temeam de albul lui M. Eu eram, ca de obicei gri. (acum ma atragea negrul)

Sunt un absolut dezastru la tinut, conservat relatii. Relatii, amicitii, in acest sens. Iar cele pe care le tin, sunt un absolut dezastru.

Fiindca D. mi-a amintit:

21:21. 18nov

"I heard this thing like a 30 times on repeat today.I walked down the BLVDs of broken dreams in my city,watching all those desillusioned faces of the overdressed Barbies and Kens,so many groups of try-to-look-as-evil-as-possible-neonazis,heard kids speaking of drugs while playing with toy-guns, mothers yelling at their children because they played in neighboors garden and for the first time,I got not angry or cynical,I got really,really sad.What ever this is all, I REFUSE to believe it's ALRIGHT!

...


To everybody. I wrote that comment 4 months ago. On September 1st, I did it, I escaped - I got a one way ticket to Australia (I lived in Germany). I left my phone at home, laptop, credit card, money. I haven't spend a Dollar for 29 days now, currently I'm couchsurfing in Melbourne, sometimes I'm wwoofing. Sometimes I need to check my emails, all that CouchSurfing stuff is organized over the Internet. But... I'm so fucking happy. "

Eu doar ma intreb cand am sa clachez de la toate astea. Si ma intreb daca am sa pot claca de la toate astea.

16 nov

Am uitat un amănunt. Se întunecă mult prea repede. Mi-am zis că prind apusul în parc, mi-am zis că prind jocul razelor printre copacii desfunziţi de tot. E o lumină gri acum.

Frunzele sunt adunate şi aşteaptă cuminţi (şi moarte) să fie mutate într-un alt spaţiu (!). Mi-am căutat banca aceea înconjurată de covorul multicolor de frunze ce m-a găzduit acum câteva zile. Mereu se întâmplă ceva aici. Acum, o fetiţă mică cu ochi negri sclipitori şi scufiţă roşie (un contrast superb) s-a oprit mirată în faţa mea. Mă confundase cu o anume Anca, din câte-am înţeles de la bunică. I-am zâmbit. Mi-a zâmbit în felul specific lor de clinchet de clopoţel de cristal. Iar când a plecat, mi-a făcut din mână, în semn de rămas bun şi mi-a suflat un pupic de pe vârful degetului arătător. I-am răspuns, bineînţeles, la fel! Ce bucurie de suflete! Zâmbeam şi-i mulţumeam în sine.

Atrag şi mă atrag asemenea dulceţi trandafirii, iar faptul acesta nu poate decât să mă bucure.

Felinarele s-au aprins, iar în momentul acesta, portocalii fiind, ţin loc soarelui apus.

Am terminat jurnalul lui Julien Green, recunosc, cu greu. Din alte cauze, nu fiindcă e greu de citit sau nu mi-a plăcut mie. Apoi, cel al lui Barbellion. Devorat în doar câteva zile. Explozia aceea din final mi-a surâs ăn primă fază însă imediat s-a strecurat îndoiala. Mă cunosc; la mine asemenea atacuri n-ar veni deloc din optimism. Mă întrebam, în plus, dacă eu aş putea scrie vreodată despre mine că am murit. Fictiv. Exterior. Nu în mod dramatic, interior.

Luna are ceaţă în jur, mă cuprinde încet frigul.

Poate că ar trebui să las jurnalele şi să citesc (şi) altceva. Doar că în momentul acesta altceva nu mă prea atrage, aşadar: Confesiunile unui opioman englez – Thomas de Quincey, Pagini de jurnal, vol I – Edmond şi Jules de Goncourt, Jurnal, vol. I – Liviu Rebreanu. Aş fi vrut mult şi Marie Bashkirtseff dar franceza mi-e aproape nulă. Din cauză că primele două îmi sunt de motivaţie mai veche, iar Rebreanu - o simplă curiozitate, am să-l împing puţin în timp.

Vineri am examen. Aş spune: cică vineri am examen. Dar să nu sune chiar atât de mult a nepăsare.

În altă ordine de idei, îmi aprind ultima ţigară, ce sper să fie ultima ţigară din seria de „ultima ţigară”. Asta, pe lângă reducerea drastică de cafea (în ultima săptămână, doar două).

Luna a scăpat de ceaţă iar conturul îi este acum perfect.

Ştiu că prin asta omor plăcerea de a merge în cafenele şi a mă hrăni cu atmosferă, tutun, cofeină şi cuvinte, însă parcul este o alternativă plăcută. În plus, ca un secret, am nevoie ca măcar lucrul acesta să-mi reuşească. (Şi nu mi-e frică să scriu faptul acesta aici, fiindcă sunt neîncrezătoare. O ştiu de la început, doar am nevoia s-o aştern pe foaie. N-o să-mi facă rău.)

Dacă înainte problema era lipsa timpului liber, în momentul de faţă este explozia lui. Nu-l fructific în mod practic şi palpabil. La ce bun că citesc sau că analizez filme? Vorba vine… O să am un alt impuls de a-mi găsi ceva de muncă, impuls care-o să se termine în modul cunoscut. Eşuare. Revenire la starea S0 (s zero).

Cerul, de la gri, la albastru închis şi puternic. Crengile negre ale copacilor îl desenează frumos. E abia 5, e deja întuneric, şi e răcoare.

Astăzi m-am trezit cu un sentiment ciudat şi inexplicabil de vinovăţie. Şi-am fost nervoasă că nu reuşeam să-mi amintesc ce visasem, acolo fiind, în mod sigur, răspunsul la sentiment. A trăit toată ziua cu speranţa că cineva să inventeze un aparat de înregistrat vise. Pe calea asta, fac apel. Clienţi or să fie.

Nu ştiu dacă am să ajung vreodată la o concluzie tare. Concluziile mele sunt urmate de regulă de „cred” sau „sau…” care lasă loc interpretărilor. Mele şi-ale voastre. Faptul că sunt alandala e una dintre cele tari.

14 nov.

M-am trezit dintr-un somn dulce din cauza unor izbituri si fosneli. M-am intrebat imediat cum ar fi daca am trai in ideal. Stateam intinsa in pat, simtindu-mi ochii umflati. Mi-am zis ca daca fac un efort, imi pot imagina cum ar fi sa traiesc ideal. Sa fiu idealul meu. Nu-l pot exprima in cuvinte. Pentru cateva momente, a mers. Apoi, realitatea ce ma inconjoara m-a facut sa vreau sa fug, sa scap, sa plec, sa merg inainte, fara sa ma opresc. M-am intrebat cat de departe pot ajunge, si, mai ales, daca ma pot intoarce. Mi-am zis ca ies la plimbare, in prima faza. Plimbare fara tinta, plimbare lunga, incovoiata, in departare. Strazi laturalnice, necunoscute dupa nume, inguste, sumbre, pustii. E mult prea mult soare. Mult prea mult. Mi-am zis apoi ca imi fac traseul dupa parcuri, si in fiecare dintre ele, ori scriu, ori citesc.

E cald. De ce vremea de afara nu corespunde starii mele?

In plus, dimineata asta mi-a aratat o multitudine de lucruri frumoase. Incepand cu vremea de afara, cu soarele jucandu-se pe perete (de multe ori se refugiaza in coltul de deasupra patului meu), cuvinte, muzica, zambete (le celor din jur). Iar eu, o ingrata, in loc sa ma bucure toate acestea, m-am simtit rau si m-am inchis in carapace, cum fac mereu cand ma simt nesigura si tot restul. Probabil de asta n-am sa ies, si-am sa stau in pat, poate la filme, poate in carte, pana diseara, cand cica mergem la karaoke. N-am chef, n-am bani, nu cant ca n-am voce. Sau poate am si n-o recunosc, cui ii pasa? M. imi spune mereu ca am o voce micuta, iar alintul asta imi place mult.

Si la ce bun ca scriu? 

 

2011

Da, ma caracterizeaza scahimbarile bruste de stare.

12.11.2010 (trebuie zis ca in caiet apare data de 12.11.2011, dintr-o ciudata greseala)

Ma gasesc intr-o mica depresie foarte adanca. Daca pare a contradictie, explic “mica” prin faptul ca nu a inceput de mult timp si probabil va trece dupa un somn bun.

Poate e de vina mahmureala, lipsa de somn, lipsa de incredere in sine, lipsa de vointa, cunostinte, planuri, lamuriri. Nu stiu.

Imi bat joc de mine si-mi bat joc si de parinti. Umbra nu are sens. Nimic nu are sens in momentele astea.

Mereu urez sarbatoritilor sanatate si subliniez faptul ca, odata avuta, restul se rezolva(vointa). Eu n-am vointa iar sanatatea mi-o fac carpa. “Stilul de viata” este extrem de nesanatos iar vointa lispeste pentru a-l schimba.

Nu mai stiu care sunt valorile in care cred, iar indoiala nu stiu daca e sincera sau venita din frica.

Mi-e foarte somn, trebuie sa merg la scoala, ma intreb de ce. Imi raspund stupid: ca sa iau o gura de aer.

Iar astazi mi-au lacrimat pentru prima data ochii la gandul ca e posibil sa mor oricand. Sigur m-a influentat si jurnalul. Ma intrebam cui ii va pasa, insa stiu ca am un mod ciudat si ipocrit de a ma face placuta. Iar jurnalul meu sa ma suporte!!!

Ar trebui analize la inima, dar probabil n-am sa le fac curand. Ar trebui multe, dar asemeni....

Si nu-i doar epuizare fizica si idei din el.

Iar astazi, pe Copou, priveam cu o gelozie imensa ciorile care-si odihneau negrul in varf de copaci si admirau apusul, care era o explozie minunata de culoare.

Altii ma lovesc gratis si nu inteleg. Fumuri. Ma dor multe ce n-ar trebui sa doara, sunt naiva. Ma biciuiesc singura cu toate defectele mele, multe dintre ele exagerate de mine.

Am nevoie de somn.

Prostest spre mine

Mult prea putine dintre limitele pe care le avem sunt intr-adevar ale noastre si nu impuse de factori exteriori. Cand exista, le haituim. Cand am scapat de sub ele, poate uneori le blamam ca au disparut si ne-au lasat slobozi. Nu stiu. 

As vrea sa fiu mai mult cea din interior decat cea din exterior. Nu ma plang si nu (ma) acuz. Inca tind. Nu stiu daca o sa-mi fie bine acolo. Stiu ca nu mi-e intotdeauna bine aici. Si mai stiu ca cei care-mi dau sfaturi, ei insisi nu le urmeaza si sufera de aceeasi problema ca a mea. Tineretea este, intradevar, o comoara. Una pe care multi o lasa prada panzei de paianjen. Speram sa nu le para rau. Si in plus, mai este tineretea interioara. Care ramane si supravietuieste in orice vremuri, imi place mie sa cred.

In seara asta imi propun sa traiesc, imi propun sa las interiorul la exterior, atat cat trebuie, atat cat simt, atat cat vreau, poate tot. Starea de spirit exista. Zambetul, uh! Asemenea. Amintirile imping spre retrairea lor, si nu in sensul melancolic si plangacios al cuvantului. Mai facem o incercare. Daca nu iese bine, nu-i nimic, mai facem alta si ramanem consecventi. Si mai ales, cu zambetul pe buze si soarele dulce de toamna in noi.

Efervescenta

O suta de ani

a)      Nu pot citi fara sa am o foaie si un pix la indemana.

b)      Fiecare pagina este, clar, o palma peste fata. 13 ani, si-atatea lucruri, atata pasiune, atatea planuri si un asa scris. (am sa revin asupra acestei chestiuni)

c)      Ma deranjeaza insa, extrem, faptul ca notele de subsol se gasesc la final.

4 sept. 1910

“In orice caz, sunt infidel si prin constitutie, si emotional. Am spus lucruri pe care nu le credeam doar pentru ca era intuneric si ea era incantatoare.”

8 mai 1911

“Marea nu e destul de mare sa ma incapa, nici cerul nu-mi ajunge sa respir.”

19 mai 1911

“Pare destul de neloial fata de tine insuti sa uiti trecutul atat de usor. Sunt adancit cu atata egoism in sinele meu de acum, incat am ajuns sa nu-mi mai pese catusi de putin de suma tot mai mare de eu-ri trecute – domnii aceia morti si dragi care au ingrijit, unul dupa altul, templul acesta de carne si au dat mai departe torta vietii si identitatile mele, inainte sa se retraga tacuti si modesti.”

Eu cel putin, nu inca. Asa cred.

29 nov.

“Mereu caut noi prieteni – sondez apele in cautarea prieteniei. Nu exista aventura mai placuta decat o expeditie intr-o personalitate bogata, complexa”

9.11.2011

Am crezut ca telefonul ma va opri si ma va intoarce. Dar mi-am continuat lectura iar acum ma pregatesc de culcare. Iar apropo de asta, niciodata nu am vazut, asemeni unora, noaptea ca pe o mica moarte iar dimineata ca pe o nastere. Uneori chiar, viceversa.

4 iun. 1913

“Ce ridicole vor parea toate acestea daca pana la urma nu mor! Ca artist in viata, ar trebui sa mor; este singurul sfarsit artistic – si ar trebui sa mor acum, sau Actul III se va sfarsi penibil, cu un onorariu incarcat pentru doctor.”

Nu. Revin. Dimineata poate fi vazuta ca o mica nastere. Revin si cad de acord. Un prunc, cand iese din pantecul mamei, tremura de frig iar ochii ii sunt izbiti de o lumina prea puternica: pe scurt, un disconfort teribil. As putea asocia si somnul cu moartea doar daca n-ar exista cosmare.

Spuneam si mai sus ca revin. Exista un apogeu al entuziasmului in tinerete. Apoi intra in picaj liber. Introspectie.

“Gandesc, gandesc, gandesc in acelasi cerc oribil, ora dupa ora. Nu pot sa muncesc. Imi lipseste curajul. Mi-am pierdut energia.”

10.11.2011

Atunci cand nu inteleg ceva, interogarea altcuiva asupra chestiunii e o mare imbecilitate – dovada ziua de azi(sau pana acum greseam ca il intrebam tocmai pe el?). Unele lucruri trebuie luate exact asa cum sunt. De-acum am sa ma lepad de dorinta mea morbida de a incerca sa inteleg anumite chestiuni.

Iar drept concluzie a discutiilor si-a gandurilor din ultima jumatate de an, eu nu stiu cine sunt. Cred – si poate ca si gresesc – ca tinerii care sustin ca sunt aia sau cealalta si-au ales o cale ce parea mai apropiata de ei, pentru a termina lupta cu sinele si a se simti mai usurati ca si-au gasit eticheta. Adultii, de asemenea, din obisnuinta inceputa in tinerete. Doar ca suntem formati din toate, la anumite momente. La ce bun trasarea trunchiului? Nu-mi mai bat capul.

30 apr. 1911

“Mi-e usor sa ma imaginez recitind aceste note mai tarziu si rosind de meschinaria sufletului meu, asa cum se arata in ele...Fii ingaduitor, bunule cititor. In fiecare dintre noi exista trei oameni[...] Permiteti-mi, ca un scamator care se teme ca figurile din spectacol nu se vor vedea daca nu le scoate in evidenta, sa mentionez, cu palaria in mana, ca stiu ca sunt un ticalos si ca inca mai sper (in ciuda bolii) ca sunt un entuziast.”

Barbellion

Thank you

Midnight at 1 o'clock

si toate visele, si toate dansurile... :)


Iar trandafirii cei morti plamadesc in ei o viata-ntreaga, si reusesc sa se ridice din banalitatea celor vii

Fara intelesuri :)

Mistic

De doua nopti bucata asta de perfectiune. sufletul...sunt atat de mica si totusi contez si eu putin in toata marea asta de ...  Fiindca pot da, fara sa astept si fara sa ma schimb. Eu multumesc. Fiindca zambesc.