Powder dust

Hooverphonic - We All Float

Download mp3

Can I ?

“Am vazut trei lucruri ce aveau culoarea pe care o aveam si eu. Paunul, pantalonii baiatului din statia de autobuz si pasarea ce cauta firimituri langa banca. In rest, verde, salcami si soc. Gaze ce se jucau intr-o raza de soare ce-a trecut prin copaci, un gandacel de fetita mov ce se juca cu tatal ei galben, si-o pereche de batranei ce se tineau de mana. Dumnealui avea mainile la spate si-i lucea verigheta in soare. M-am intrebat cam cate zeci de ani trebuie sa aiba urma de pe deget.
Ceea ce m-a impins afara, in parc, a fost lipsa ploii de azi. Dar, asa cum ne dorim un lucru doar pana in momentul in care il capatam, acum, stand pe banca, mi-as dori o ploaie tare de vara. Sa ma mature in calea ei.
Sunt in plin soare. Cateva frunze de pe ramura unui tei mic probabil coloreaza umbre pe fata mea. Incepe sa se-ascunda dupa casa, soarele. Privindu-l direct in ochi, imi dau seama cat si de ce sunt atat de fericita. Chiar daca aici singura, chiar daca departe, chiar daca altfel, chiar daca in mod diferit. Chiar daca in tenisi :) chiar daca se cearta pasarile prin frunzis deasupra mea. Chiar daca, in timpul in care am scris randurile astea, soarele s-a ascuns de tot si m-a lasat necolorata.
Nici gazele nu se mai vad.”

Asta cred ca a fost ieri dupa amiaza. Eu asta fac atunci cand ma sufoc si vreau sa fug. Ajung in vreun parc, de obicei insotita cu muzica. Ieri ma miram ca prinsesem ceva muzica buna la radio. Am ascultat apoi si un concert de muzica clasica. Vioara. Suna depresiv, in apusul soarelui.
Tot ieri, insa pe seara, m-a sunat David sa ma cheme la Balena ; cantare cu chitari. Am venit inapoi pe la un doi jumatate noaptea, cu multa bere in sange. Cu zambet, cu voie buna. Inca fredonand. Nu stiam pe nimeni dar vorbeam cu toti. Iar de cantat, ori pe versuri, ori cu batai de palme, ori cu «mmmm » -uri. Luna era pe cer. Broasca in Balena. Catei. Multe peturi de bere goale. Fara frig, fara foame.
Astazi m-am trezit cu greu la ora 12. Scoala. Reactivarea stresului si-a fricii cu privire la licenta. Somnoroasa toata ziua. S-a intamplat o cafea pe-o terasa pe timp de furtuna cu ploaie si gheata. S-a intamplat un taxi pe strazile aglomerate si inchise ale Iasului. De meci.
Se intampla starea asta.
Nu mai caut si nici nu astept miracole de proportii mari. Nici eu, nu mai caut sfaturi sau raspunsuri la intrebarile mari. Ma multumesc jocurile de copii sau poate desenele lor colorate pe aleile parcurilor. Ma multumeste simplitatea. Am crescut, cred, si de aceea, nu ma mai intreb si nu mai vreau sa aflu. Viata ar fi banala cu certitudini. Asadar, viata, surprinde-ma !
Am o impresie ca de data asta nu mai merge asa cum a mers pana acum. E un lucru parca mai important. Pe care l-am tratat cu prea putina seriozitate. N-am sa iau nota mare la licenta, in caz ca voi lua o nota (in caz ca o termin). Insa ma surprinde faptul ca nu am nici un fel de parere de rau. Si probabil n-o sa am nici daca o sa primesc o nota mica. Nu spun ca nu ma intereseaza si nu ma streseaza. Spun doar ca parca nu-mi mai pasa asa mult de rezultat.
Astazi profesoara povestea de o studenta de-acum cativa ani, cu o teza de licenta facuta in graba. O studenta desteapta sid ezinvolta. Alexandra. A carei prezentare a fost extraordinara. Stapana pe sine si pe tema, cu argumente solide, si cu zambetul pe buze. Mi-o imaginam deja, roza in obraji, vazandu-i-se dintii de-un alb imaculat, si cu pletele in vant (asta fiindca ma uit la Scrubs). Invingatoare. Apoi am pus la indoiala existenta ei. Or fi fost studente cu prezentari bune. Dar nu Alexandra. Mi-am zis ca Alexandra e prototipul studentului cu incredere in sine. Mi-am zis ca Alexandra e legatura cu realitatea, e amanuntul ce da veridicitate povestii. Profesoarei ii place mult sa povesteasca. Incep sa ma intreb cat la suta din tot ce ne-a povestit a fost odata real. Stiu. Stiu, lasa-ma. Stiu ca nu veridicitatea conteaza, ci mai mult puterea exemplului. Insa imi displac oamenii perfecti, situatiile perfecte. Cele roz, fara punct de greseala.
Comunitatile virtuale ce mi-au ajuns la suflet, in ordinea aparitiei lor in timpul meu, sunt Jurnalele, Radio3net si nou-venitul RadioParadise.
Asta e boala mea de acum. Oamenii. Sunt flamanda de oameni. Flamanda de vorbe. De discutii. De idei si pareri si destainuiri. Nu stiu cat ma pricep la asa numitul proces de socializare. Nu stiu cat de multe stiu, nu stiu cat de frumos pot vorbi, nu stiu cat de exact pot exprima, nu stiu cat de interesante or fi cele ce le zic.
Dar au dat artificii astazi. De pe stadion. Cerul de ploaie se lumina ca intr-un tablou pictat in ulei. Lumina colorata mai mult, caci ele nu se inaltau foarte sus. Si am uitat sa ma uit dupa porumbita. Sigur sigur cloceste oua.
Plus, ca am impresia ca mai sunt si bolnava. Spatele m-a durut vreo 3 zile. Umerii, gatul. Asta fiindca am dormit stramb, venita de la petrecerea aceea cu colegii.
Toate, toate fug. Si ma simt trasa dupa ele. Ma simt intr-o lesa imaginara, prin care evenimentele ma tarasc dup-ale lor ritm. Defapt...nu stiu daca evenimentele ca atare sau modul in care le percep eu.
Astazi a venit ploaia dupa zece minute de cand am zis ca vreau ploaie. M-a revigorat doar pe moment. Azi am completat si un chestionar in care am cam mintit. Nimic important. Alimentatie, ore de somn, internet etc. Trec noptile si parca se diminueaza timpul odata cu ele. Si mai sunt de facut multe, tare multe lucruri. Ce tin de studiu. De administratie. De drumuri. De formalitati. Ma intreba chestionarul cat de multumita sunt de modul in care imi petrec timpul liber si de cat de multumita sunt de viata mea sociala.
Vin Iron Maiden prin august pare-mi-se. Si a murit Jean Constantin. Traim intr-o lume nebuna.

Civilization :)

Radio Paradise

^ this is how those peacefull voices look like :)

Fiindca timp pentru exprimare clara, in cuvinte, nu am, am sa continui cu simpla postare de clipuri furate de pe youtube. Muzica ce-o ascultam odata, demult; muzica ce mi-a insotit destul de multe zile. Muzica ce exprima in locul meu ceea ce e de exprimat.

Music. Enjoy

:)

:)

Travis. Simplu :)

You have a voice, don't lose it
You have a choice, so choose it
You have a brain, so use it!
The time has come to peace the fuck out


I don't know what you're talking about...there's to much shit pouring out of your mouth

Don't ask me how i've been!!

Jurnal.
ora 1
Astăzi au omorât plopul din faţa balconului. Au lăsat în urmă un spaţiu mult prea gol. Chiar daca cerul acum se vede mult mai mare, verdele acela era liniştitor în bătaia vântului. Plopul era mare, impunător. Perfect. Frunzele erau de-un verde izbitor. Era un tablou foarte frumos.
În schimb vor face o parcare.

Şi păsările parcă protestau, acum, în noapte. N-au plecat, s-au mutat în alt copac. Şi cântă. Iar în liniştea întunericului cântul lor e de o claritate de clinchet de clopoţel.

N-am stat mult. M-am întors repede înapoi în carapacea mea. Astăzi n-am avut nici măcar stare să stau în geam să privesc fulgerele care au pictat şi-au înflăcărat cerul. Nu le-am privit mai deloc, cu toate ca stii ca le ador şi îmi fac bine. Poate de asta mi-o şi fost atât de rău astăzi. Că nu le-am apreciat.

!

Home.

Venirea acasa n-a avut efectele scontate. Mi-am zis ca am sa lucrez mult si-am sa ma odihnesc suficient. In schimb, m-am odihnit mult (fizic) si-am lucrat undeva intre putin si suficient. Lucru ciudat care s-a intamplat a fost ca mi-au revenit in cap toate gandurile si problemele pe care le aveam data trecuta cand am fost acasa. Parca au fost captate intr-un anumit spatiu, si odata cu intoarcerea mea aici s-au reactivat. Poate din cauza ca n-au fost rezolvate la timpul lor, ci doar lasate intr-un colt. Dar maine plec inapoi spre Iasi, si ca un pui de gaina fricos, probabil o sa aplic aceeasi tactica. Iar odata reajunsa in Iasi, o sa se reactiveze problemele de acolo, si-anume cele legate de scoala. Iar pe filiera asta, duplicitara, o sa tot plec dinspre unele ca sa ajung la celelalte.
Stiu ca o sa imi termin licenta. Si-o s-o termin bine. Singura variabila pe care n-o cunosc este momentul. Cand o sa-mi termin licenta cu bine. M-am obisnuit sa gandesc lucrul asta despre mine, fapt ce nu ma ajuta nicicum, si-anume sa constientizez, empiric, ca le termin pe toate cu bine, in ultimul moment. In situatia noastra de altfel, nu prea exista un alt moment in care sa ne terminam licentele, date fiind cele doua sesiuni din semestru si cele 5 proiecte de seminar, pe langa cele 7 prezentari si recenzii de seminar. Viata sociala si relaxarea iau forme de pauza de tigara si cafea la fumoarul caminului, si eventual pseudo-plimbarile spre si de la scoala. Sau cele doua ore dinaintea somnului, cand o doza de bere cumparata de la magazin si discutiile pe mess se vor a fi corespondentul unei uitate baute pana la orele diminetii in ceva bar.
Un alt fapt ce ma strange ca un cleste sunt numerele. Limitele. Numarul de pagini. Am scrise acum sa zic cam 30 de pagini. Mai am de completat pe ici pe colo, lucru ce-mi va mai aduce, sa zic, o medie de inca 10 pagini. Alte 15 vor forma introducerea si concluzia. Dupa o operatiune matematica simpla, reiese ca-mi mai trebuiesc aproximativ 20-30 de pagini pentru a atinge limita numarului de pagini a licentei. Numar de pagini care nu se pot scoate din aliniere sau spatiere. Numar de pagini extraordinar de mare pentru problema pe care, se zice, o cercetez. Actiunea de batut campii pe un anume subiect este deja planificata pentru proiectele de seminar. Unul mi-a atras atentia. Mi-a suscitat interesul. Si, ca intr-un film de groaza de neinteles, tot cu licenta are legatura. Ar trebui sa facem, daca vrem, un fel de analiza asupra noastra si a problemelor cu care ne-am confruntat la licenta. Tine de epistemologie. Ce metode am folosit, ce probleme am intampinat, unde am gasit informatiile necesare etc. M-a atras prin faptul ca, spre deosebire de celelalte proiecte, ce tin de simpla alegere a unei teme de seminar si elaborarea unui referat ajutati de sursele bibliografice, in acesta, lucrurile personale mie ar avea o mai mare trecere. As putea acolo scrie cum si ce vreau, raportandu-ma la problema propusa. Originalitatea ar avea o mai mare pondere. Chit ca este pe baza unui suport teoretic, despre care am citit si-am vorbit la seminar. Mi-as permite sa fiu prezenta acolo intr-o proportie covarsitoare, caci note bune am deja iar profesorul si-a manifestat deja o anumita inclinare spre subiectul acesta. Si nu ma mai intereseaza atat de mult sa tin linia cu care ar fi trebuit sa ma obisnuiasca scoala. Aceea obiectiva, tinand cursul unei linii metodologice bine stabilite. Dar probabil, din lipsa de timp, am sa apelez la cealalta varianta, a referatului, si-am sa scriu din carti, incheind eventual cu un paragraf de asa zisa nota personala.
Si-acum ca am terminat si pe ziua de astazi de exprimat fricile si am terminat sa ma plang, ma apuc de licenta.
Se manifesta in mine un dublu sentiment. Vreau sa termin odata ciclul de licenta. Cu toate ca nu vreau sa se termine viata studenteasca. Vreau sa ajung la Cluj la masterat, cu toate ca ma gandesc ca e posibil ca istoria sa se repete, si sa alerg iar dupa ca verzi pe pereti, iar noul cautat cu atata ardoare de mine sa nu se arate nici atunci. Inflacararea aceea, entuziasmul meu poate ca nu va fi satisfacut nicicand.

Poza cu carligele.

Am facut astazi de toate. Nu ma mai certa.
"Everyone has his own way of getting through the day [...] for others, is talking things out with someone."
"Someone"-ul meu sunt eu. Aici. Am voie sa spun toate tampeniile si prostioarele si banalitatile mele aici, din moment ce mi le spun mie. Sa zicem ca e un fel de operationalizare a conceptelor, pe care o fac oamenii de stiinta in inceputul cercetarii lor, pentru a incerca sa simplifice si astfel sa inteleaga si sa manuiasca mai bine anumite lucruri. Stiu ca n-am stil si n-am forma si n-am condei. Nici n-am pretins vreodata asta. Zic doar ca mi-e bine sa le astern aici. Sa ma vad poate maine si sa ma inteleg la cafea. Sau sa rad. Sau sa ma cert. Eu am voie.
Intr-o alta ordine de idei, stric tot. Stric tot ce am in jur se pare. Din...sinceritate si dintr-o forma de a ma comporta asa cum ma simt. Si-atunci? cum de suntem prieteni daca lucrurile pe care le fac eu in mod natural pe tine te deranjeaza atat de mult? si viceversa? :(



Iar asta a fost o surpriza de mari proportii:



de ce nu?

Pink

Acasa, orele 13. A plouat toata dimineata. E racoare, nu frig. Casa e intoarsa pe dos, de la varuiri si modificarile mamei. Patul mi-e in mijlocul camerei, biroul e la geam, plin de tot felul de maruntisuri, cartile sunt pe hol, televizorul e pe masuta rotunda. Eu sunt la cafea. Plin de lume. Nu inteleg de ce n-au vrut sa-si petreaca dimineata de sambata acasa, in pat, in fata televizorului. Imi cer cafeneaua goala si linistita!
Poate ies azi in magazine, sa-mi gasesc ceva toale. Poate ma apuc de re-ordonare. Probabil o sa pierd vremea acasa. Poate scriu la licenta. Poate o sa pierd vremea acasa. Poate o sa o vizitez pe bunica. Poate o sa-i vizitez pe Rodica si Iulian, sa ma plang de scoala Rodicai, si sa accept criticile lui Iulian. Sa-l intreb pe Titus de scoala. Poate o sa pierd vremea acasa. Poate o sa fac 10 bai cu spuma de cate doua ore. Poate o sa ma uit la Scrubs si poate o sa scriu de-ale mele. Sau poate o sa ies cu Cofy in parc, si-am sa fac poze. Poate o sa il iau pe tata la batut covoare. Poate o sa imi rearanjez cartile in rafturi. Sau poate o sa-mi fac proiectele de seminar pentru scoala. Poate o sa pierd vremea acasa. Poate o sa imi fac post-it-uri cu ce am facut in fiecare zi. Poate am sa respect punctele de acolo. Poate am sa pierd vremea acasa. Poate am sa merg pe Pacea. Dar nu azi, caci a plouat. Si-mi trebuie sa stau pe iarba.
_______________________________

Am aranjat mobila la locul ei. Am curatat parchetul si am pus cartile la loc. M-am mirat ca au incaput. Acolo fusesera...insa...de obicei cand scoti un lucru de la locul sau, cand inceri sa-l reasezi nu mai incape. Orice fel de lucru. Orice fel !
Lucrurile astea mi-au luat mult mai mult timp decat ar putea reiesi din fraza de mai sus. Ar fi trebuit s-o construiesc altfel, ca sa arat durata si efortul. Dar de ce sa ma mai plang, daca a trecut? Vreau sa fie specificat ca a durat cateva ore, ca sa-mi pot face socotelile cu timpul.
Am iesit cu Cofy intr-un pseudo-parculet, si-am stat pe banca si-am citit cam 30 de pagini, pana s-a lasat intunericul. M-au ciupit tantarii. De picioare, de gat, de maini, prin pantaloni, prin bluza.
E ora 1.30 .... au trecut 12 ore jumatate. N-am scris nimic la licenta. Mi-am facut cafea. Pe la 22.00. E in cana cu albinute. Am baut-o pe jumatate. Probabil n-o sa scriu nimic.
Ma gandesc sa ajung in pat, nu neaparat din cauza oboselii, ci din amintirea minunatiei de somn pe care am avut-o azi-noapte. Odihna, in adevaratul sens al cuvantului.
Gandindu-ma la asta, cred ca mi se face somn.


Oh...si-am spus ca mi-e camera roz acum? 

Fiori.

Am vazut puritate. Si puritate manjita. Am vazut tinerete. Inflacarare tinereasca. Principii…si apararea lor pana la glonte. Am vazut schimbare. In noroi. Rautate. Revolutii. Totalitarism. Iubire. Frica. Groaza. Moarte.
Da, cei…nostalgici dupa comunism gresesc.
Da, noi nu putem intelege de inseamna. Un lagar. Un razboi. Impartirea unui cartof la masa sau spaima ca cei dragi sa se intoarca acasa atunci cand au plecat sa cumpere o paine.
Nepasare. Rautate. Indoctrinare pana la cele mai odioase crime.
Si totusi, incercarea sa te bucuri de ce ai, chiar si in cele mai groaznice si tragice vremuri si locuri. Fericirea ca ... esti in viata. Si ai o familie langa tine.
Am vazut cat e de simplu sa te bucuri ca traiesti, si am vazut cat e de simplu sa fii trimis intr-un lagar sau sa mori.
Ma cutremura gandul ca daca eu sunt asa acum din cauza unui simplu filme....atunci...ei, atunci...acolo......