luni, 21 martie 2011

joi, 17 martie 2011

duminică, 13 martie 2011

Cu de toate

[...]Dar avem cerul portocaliu al lui Alexi. Mai avem napolitane, ciocolată, apă tonică și lapte cu cacao. Suntem acasa. Pe birou sunt mărțișoare. Primite de mama.
            Eu anul asta n-am purtat mărțișor. Intrasem în panică în ultima zi a lui februar. Mi-am amintit câte ore petreceam când eram mică, alegând mărțișoare. Le prindeam pe o coala albă de hârtie, scriind sub ele numele destinatarului. Colegi, profesori, bunica, I. etc

Acasă. Hotărâre de moment, plecare pe fugă. Drum ne-simțit. Sosire ne-simțită. Pe drum nu am fost agitată, nici nostalgică, nici nerăbdătoare(cum sunt de obicei). Pe drum am văzut un film prost despre dragoste, al cărui final l-am ratat din cauza că mi-a fost distrasă atenția. Nu mi-e rău și nici bine. Sunt acasă.

.....


Văd filmul printre pusee de durere de măsea. Durerea de dinți e cea mai groaznică durere dintre toate. Înca nu vreau să iau prafuri, și-aștept. I-am zis bunicii că m-a tras un curent. Ea mi-a zis că nu-i deloc bine, pe-un ton acuzator. Am ridicat din umeri, mi-am dat ochii peste cap și-n gând mi-am zis "Cum dracu e vina mea?". Ei i-am zis ca are dreptate.


trei zile intregi.

Este ora unsprezece. Note de Promised. Mă întrebam ceva, dar nu mai țin minte ce anume. Mă gândeam la ceva, dar nu mai țin minte la ce anume. Voiam ceva, dar nu mai știu ce anume. Începusem ceva, dar nu mai știu ce anume. Visam la ceva, dar nu mai ...

M-am alintat cu Cofy toată ziua. Am văzut din nou pe perete luminița venită de la soare, prin gaura cheii de la ușă. Am vazut Away we go, The King's Speech și Dr. Strangelove. Am mâncat mere și bors. Și-am făcut friptură. Cu suc de lamaie. Beau 3 în 1 din cana imensă ce se vrea a fi termoizolantă (dar eu nu cred ca e). Are fel de fel de mesaje pe ea. Exemple: invitație , date, party, life, , amici, club, love, dimineata, free, bar,zambet, metrou, tu, test, coffee, joy, energie, emotie, examen. Dintre toate, îmi place "examen", căci îmi creează imaginea unei studente ciufulite care învață pentru un examen și se otrăveste cu o cană maaare de cafea. Nu știu de ce îmi place imaginea asta.


”Prizoniera de sâmbătă

De câteva săptamani, Adina își petrece zilele de sâmbătă singură, în casă. Totul a început la cafeaua aceea amară, când, gândindu-se la ultimele întamplări ale ei, a găsit un singur element comun: sâmbăta. Se trezește pe la miezul zilei, stă în pat câteva ore, mănâncă pe fugă. Se uita la filme, butonează în derivă telecomanda, adoarme iar. Seara când se privește în oglindă, e ștearsă, albă la față, ciufulită. Arată ca și cum ar fi fost internată în spital zile la rând. Când se apropie miezul nopții închide toate luminile din apartament, exceptând cea din baie. Începe să-și lungească genele cu rimel, să se fardeze. Ca la carte. Totul dureaza în jur de 30 de minute. Apoi își alege ținuta. Fie că-i o rochie elegantă, fie că-i un neglije sexy, fie că-s blugi tăiați. Depinde de stare. Pune cd-ul și deschide sticla de vin. Merge la fereastră și se-așează pe canapeaua facută special la fereastră. Numară stele și desenează. Fredonează cântece. Uneori dansează prin casă. Apoi rămâne doar cu stelele și muzica, într-un soi de șerbet de vișine.  Pe la 4 se termină tot. Schimbă hainele cu pijamaua. Dimineața se trezește cu durere de cap și cu fard întins pe față.”

Când m-am ridicat din pat, ceasul arăta exact 12. Mai mult din cauza lui Cof, care făcea nazuri că voia afară. Mă gândeam că-mi iau paltonul deasupra pijamalei, cobor, stau 10 minute, și apoi mă bag înapoi în pat, să-mi continui visul în care-mi întâlneam iubirea vieții. Dar apare mama în peisaj: "Nu mergeți și până la Luna (magazinul din cartier) să luați pâine etc etc etc. Dacă vrei".... "Dacă vrei"-ul mamei nu e portița de scapare ca să spui "nu" făra să te simți vinovat, ci din contra.

În gunoi erau lalele.

Primavara încă nu a venit. Primăvara vine atunci când pot eu să port tenișii.


Un sfert de oră până în miez de noapte. Gust de cafea. Gust de cafea care mă face să beau în continuare cafea. Am luat din bibliotecă poeziile lui Iosif, să caut ceva informații în prefață. M-am pierdut iar în versuri. Pe lângă cântecul din copilărie de la venirea primăverii(Ah, de ce n-am zece vieți, să te cânt natură!), am mai găsit o poezie tristă "Vezi tu, e trist să mori/ Când tot renaște". Tot ce-mi venea în minte erau versuri de toamnă "Se-ntorc iar zilele noroase/ Cu negurile somnoroase,/ Și-amurgurile timpurii- /Vin diminețile urăte/ Și nopțile posomorâte/ Și lungi, Și negre, Și pustii./ Copacii, despuiați și jilavi/ Și triști ca cerșetorii schilavi, / Gem biciuiți de vânt și ploi [...]"

mi-a scăpat:

Primăverii

O, tu, cea mai frumoasă dintre zâne,
Cu tot alaiul tău de bucurii,
Toți te-așteptăm cu-atâta dor să vii:
Dar nimeni, nimeni mai cu dor ca mine! [...]


Stai și-asculți sub ramuri...
                              Heine [trad. de S.O. Iosif]

Stai și-asculți sub ramuri albe
Cum departe geme vântul
Și privești la cer prin ceața
Care-nvăluie pământul

Vezi și crânguri, vezi și câmpuri
Triste și pustii, departe:
Iarnă-n suflet, iarnă-n fire,
Iarnă aflii-n orice parte...

Însă crăngile se scutur
Fără veste. Abătut,
Crezi că valuri de zăpadă
Peste tine-au fost căzut.

Ah, nu-s valuri de zăpadă!
Tresărind din vis, te sperii:
Plouă flori mirositoare,
Joacă razele puzderii.

Farmec fioros de dulce!
Iarna se preschimbă-n vară,
Fulgii se preschimbă-n floare
Inima iubește iară...



Mai devreme mă gândeam că aș putea face un abajur pentru o veioză având la bază un covrig. În loc de ...sârmă. Un covrig.

Niciodată nu mi-am pus problema că în spatele ochilor lui Cofy (sau al oricărui alt animal) nu există nimic.  Azi mă întrebam ce-aș fi făcut azi dacă n-ar fi Cofy aici. Nu în sensul de moarte, ci în sensul de inexistență. Dacă nu se sătura mama atunci de bocetele mele și dacă nu o luam. Ce făceam oare în timpul pe care-l petrec acum ocupându-mă de ea?

Orange sky este oare despre familie sau despre dragostea de oameni? mai există, oare, dragostea de oameni?


" Virusul egalității ne îndeamnă să ne vrem răul cu înverșunare. Ura față de ceilalți poate fi mai puternică decât iubirea de sine. Cioran: mai bine toți în iad, și cât mai afund, decât să se bucure vreunul de ceva în plus; mai bine toți sub osândă decât să scape careva." J.F.


Beau cafea, citesc și se face ora 1(noapte). Am mâncat pe la amiază borș. De-atunci, sticksuri, covrigi și alte uscături. Pare-mi-se și un măr. De băut, apă tonică și cafea. Nici măcar bere. Și nici un strop de apă. Și Cofy visează.



7 martie 2011

Somn prost. În ultimul timp, nu știu de ce, nu mai pot dormi după ce beau cafea seara. Concluzia asta sună tâmpit pentru cei ce nu știu.
M-am băgat În pat pe la 1 și 10. Ultima dată m-am uitat la ceas la 2.20, dar am mai stat cu ochii în tavan(privind umbrele luminoase) încă jumătate de oră, cel puțin. Se auzea secundarul. La 5.39 mă trezesc iar. Mă gândesc că mai sunt 20 de minute până se trezește mama. Adorm. Mă trezesc la 7 fără 10. Mă întorc, mă răsucesc. Mama pleacă târziu, pe la 7.30. Stau în pat până la 8.30. La 8 scriu pe telefon: "Bineînțeles că n-am mai adormit. Bineînțeles că aseară am pus alarma să sune la ora 10, fiind destul de neîncrezătoare că mă voi putea trezi."
Așa se întâmplă multe. Pe dos.

Aud de afară tramvaiul și diferitele tipuri de mașini(alea mici sună mai puțin, alea mari sună mai tare. Mai sunt defapt și alea mici cu motor nașpa.)
Apoi mă gândesc la cât de diferite sunt cele două universuri. Unul, cu mine încercând să adorm iar, în pat, în pijama, la căldură, cu Cof, în liniștea casei (spartă pe alocuri doar de pregătirea plecării mamei la servici) - și cel de după geam, cu tramvai, cu mașini, cu oameni grăbiți, somnoroși și zgribuliți de frig. Unde poate că plouă, poate că ninge, unde e abia lumină.

 Universurile sunt și mai diferite când eu dorm. Atunci conștiința și conștiența lipsesc.

Iarna și primăvara sunt ca doua iele ce dănțuie un dans jucăus. Totodată, ele se joacă cu mințile unora dintre noi(voi).
Am visat că era 8 martie și-am primit o broșă cu cei trei purceluși. După cum îmi aștepta entuziasmul și mulțumirea, R. a fost cea care a achiziționat-o. I. mi-a prins-o în piept. Dacă asta a fost ciudat, bunica îmi dăruia un fel de globuri de Crăciun și-mi zicea să fiu atentă cu ele să nu le sparg fiindcă trebuie să i le dau înapoi. Nu mai pomenesc de faptul că erau din ceva scârț îmbrăcat cu ață. Dar tot 3.

E 10 fără 13. Cofy sforăie.

Cât am stat în pat, mă gândeam la vremuri apuse. La cum obișnuiam să spunem că o să fie totul bine odată ce se termină facultatea. "Un an mai este", "Doar câteva luni". Dar n-a fost să fie Cluj. Îmi amintesc zilele acelea groaznice și mă mir cum de n-am ajuns să urăsc orașul. N-a mai fost să fie nimic.

Acum, la fel de des ne certăm, doar că de data asta, "prietenește". În fond, o prostie.

Și fiindcă mi-ai amintit, dimineață m-am schimbat în cămașa de noapte și m-am băgat iar în pat.  ACEA cămașă de noapte. Tot ca o regină odihnindu-se în simplitatea patului m-am simțit. Și mi-am amintit de toate. Și bune, și rele.
Cum râdeam cu ochii în cer culcați pe iarbă, acolo sus pe deal, cum am stat singură în parc, uitându-mă la cei doi nuci mici, când ai plecat enervat. Mă simțeam atunci a nimănui, în nicăieri. Amintirile sunt echilibrate, asemeni realității. Cu bune, cu rele.
M-am ridicat, m-am schimbat, am împăturit cu grijă cămașa.

(pauză)

Azi am găsit un alt caiet. Cât de tare m-a surprins! Era rătăcit printre caietele de liceu. Mi-a mai ieșit în cale. Mă mira mereu că e scris până la sfârșit.  Caietele mele din liceu nu treceau niciodată de jumătate. Și tot niciodată n-am deschis caietul acela să văd ce-i în el. Până azi. E datat cu sfârșitul verii lui 2007.  Puțin din finele lui iulie și luna august. Mă miră că am scris un caiet întreg într-o singură lună. Dar era despre tine.
Tot acolo am găsit schița aceea pentru ”scrisoarea” din început, pe care ți-am trimis-o. Cea cu Sufletele tale tari, cu Jocul meu de iele.
Mai sunt desene, citate, și-o pană de porumbel. Mai e și primul caiet.
(Cât de vrăjită eram de tine atunci! absolut vrăjită!)

(pauză)


Nebunie.

Am crezut mereu că am să sfârșesc suferind de o boală psihică. Nebunie. Salvador Dali se diferenția de un nebun prin simplu fapt că el nu era nebun.

Urmează să văd care dintre cele două va avea dreptate:

Fie ”de ce ți-e frică, de aia nu scapi”  fie  ”la ce te aștepți, aia nu se întâmplă”.

Cred, fiindcă mă supăr repede, exagerez des, dramatizez mult, visez, inventez, am o lume doar a mea ce uneori îmi e de ajuns, mă privesc ciudat în oglindă și am impresia că văd dincolo, vorbesc cu mine destul de mult, noaptea târziu îmi imaginez fel de fel de monștri și mă paralizează frica, multe coșmaruri în ultimul timp, dansez ca o nebună prin casă, de obicei pe muzica lui Janis, privirea mi se pierde des în nicăieri, și nu în cele din urmă, multă lume îmi spune, mai direct sau nu, mai în glumă sau nu, că sunt.





Frânturi:

[* Sunt acum ca un copil botos care și-a pierdut jucăria ce-i era cel mai aproape de suflet - încrederea în sine.


Doar doare
Doar dorul doboară ușor
Doar dispari lin
Dar dormitezi
Da, nu realizezi că în beznă
Dormind intri.
Deșteptarea durează,
Doare înțelegerea
Doar doare.
De-odată!
Dimpotrivă a tot ce-a fost
Drăcuiești încet
Dulci amintiri.
Dansul inimilor se-oprește.

*Și totuși, azi dimineață, când ai plecat, am plâns. (ian. 2010!)
*Iar în spate am cruci și candele ce încă ard....ciudat. Tu taci, cum ai făcut toată ziua. Țigările-s în geantă, vodca în iarbă, muzica în urechi. Frică de casă? Nu, că dorm. Nimic nu mă oprește. Doar se face întuneric.
*Bilanț? (...) și scriu cu negru. Teoretic învăț.
*Mi-am dat seama că la sfârșitul anului fac 20 de ani. Și m-am speriat.
*Sunat R. ”Săru mâna domnișoara studentă.”
*Mi-am pus șosete. Diferite, bineînțeles.] Din foi.


Am citit Hruba și pendulul lui Poe și-am avut unul dintre cele mai oribile coșmaruri. M-am trezit speriată și-mi era frică să închid ochii. Din ce în ce mai des,  noaptea, mă paralizează frica. Visez doar draci și monștri. Să spun rugăciunea înainte să adorm? Ar fi comerț. Eu spun o rugăciune, El îmi dă un somn liniștit.

Uneori, îi spun lui Cof că-i o pisică. Azi, mi-am amintit:

”Pisicuță, pis pis pis,
Te-am visat azi-noapte-n vis
Te spălai, te pieptănai...
Fundă roșie-ți puneai.”

O zicea mama, și cred că mă imaginam o țanțoșă pisică în momentele acelea.


"[...]o altă lege absolută o găsim formulată la Dostoievski: oricine are dreptul la fericire, dar nimeni n-are dreptul s-o întemeieze pe nenorocirea altuia, pe batjocorirea sau nedreptățirea altuia. (Fericirea trebuie inventată de fiecare pe cont propriu, prin mijloace originale, de unde și caracterul reprobabil al crimei, furtului, adulterului, înșelăciunii, denunțului; în toate acestea fericirea e obținută de la altul. E luată.)"  J.f., N.S. p. 366

”Seara iau ascensorul și mă urc la etajul 8 unde, pe toată suprafața clădirii, se întinde o imensă terasă. luminile orașului scânteiază în depărtare. Efect de feerie, de grandoare, și mai ales, de nemărginire, de libertate. NICI UN ZID.”  citind, mă gândeam că prăpăstiile tot limite sunt. Dar pentru cineva care a stat în închisoare, o asemenea terasa nemărginită trebuie să facă inima să tresalte foarte sincer. p. 368

”aventură (și romantism) este să-ți rodești viața care ți-a picat acolo unde te-ai născut din întâmplare și-n condițiile date.” p 396

marți, 1 martie 2011

Rule no. 2








ps: spring is here.