Îți
priveam talia așa cum privește un vampir gâtul următoarei sale victime. Se unduia
ușor iar eu eram prea departe. Voiam s-o mușc, s-o frâng, să nu mai fie pe veci
a altuia, ci numai a mea.
*
Îmi vine să plâng. Azi m-a încercat de vreo trei ori
plânsul, dar niciodată nu a izbutit.
Problema mea cu rozul s-a agravat.
Luna e joasă, oloagă și roșie. Îmi vorbea de Freddy. M-a
întrebat de al meu. Nu știa. I-am spus. Am văzut că ea înțelege, am tăcut,
fiindcă nu mai erau cuvinte nici la mine nici la ea, dar am continuat să spunem
prin ochi ceea ce era de spus. A înțeles.
Domnul O. mi-a zis într-o zi că nu a băut cafea
dimineață, ca să nu o bea singur. Știa că vin, și-a zis că o vom bea împreună,
m-a așteptat. M-a așteptat degeaba, eu l-am refuzat. Ziua lui pe semne că a
trecut fără cafea, iar acesta este în sine un lucru trist.
Domnul S. mă mușca de mână de fiecare dată când mergeam
lângă el. Este pesedist și se
înroșește fiindcă ar vrea să urle dar nu poate. Oricum, atât mustața cât și
puținul păr care-i mai înconjoară chelia nu mai sunt gri, ci de-un atât de
imaculat alb încât mă sperie.
*
Cum
e să mori sărac și singur? Dintr-o dată. De ce? De frig, de foame, de cine știe
câte boli nedescoperite, de alcool?
Am
văzut iar în ochii tăi privirea aceea. Și la urma urmei, de ce să nu o văd?
Ești uman. Să fi fost mai mult? te întrebi și tu același lucru? Sau am gândit-o
doar eu și am transpus-o la tine?
*
Astăzi în timp ce scriam ce-mi dicta, mă gândeam că ar fi
atât de simplu să fiu rea. Aș face rău? De ce aș face rău? Aș spune, la urma
urmei, adevărul, nu-i așa? Adevărul meu.
Uneori ar merita să fiu rea și să-l pun la punct. Tac. Îmi zice că am o mină
mult prea serioasă. Lucrez, ce mină ar vrea să am?! Uneori nu am răbdare deloc.
Îmi aud tonul cam răutăcios și tot eu mă întristez. E ușor să fiu rea. Și la
urma urmei, ce rezolv? Mă răcoresc eu puțin? Nu. Caut iar un ton mai glumeț. Îh.
Oare observă când mă enervez? Cred că observă. Sper să nu îl supăr. Uf.
Îți fac o confidență, așa...ca...aproape ca
între prieteni....scuză-mă că spun așa...poate că... dar era vorba despre
bani, ceea ce m-a făcut să-mi dau ochii peste cap (doar imaginar). Ar fi ușor
să fiu rea, uneori o merită, dar ce folos?
*
Ar
fi fost posibil, de ce nu? Sunt o norocoasă, chiar și așa...
Am încercat să scriu despre chestiunea cu rozul, dar sună
atât de stupid. Oricum, m-am mirat că fetișcana blondă de la tejghea mi-a
vorbit și m-a privit în felul acela. Chiar
dacă m-a bufnit râsul când mi-a zis, mândră de ea, că era sigură că îl voi
alege pe cel roz. Eu și rozul.
Mi-era dor de cafenea. Azi în cafenele nu se mai fumează,
și-a mea era mereu plină de fum, mai ții minte? Razele soarelui abia își croiau
drum înăuntru.
Azi nici eu nu mai fumez.
*
Ieri m-a prins cartea și am stat până în miez de noapte
să o termin. O carte ușoară, o poveste de amor. Dacă era film, cu siguranță că
ridicam cinic o sprânceană, înainte să-l urmăresc cu ochii mari și să plâng
stupid la final. Dar ce să vezi, ei nu au trăit fericiți până la adânci
bătrâneți. Mi-a fost ciudă. Ciudă rău. Am mai rămas vreo două ore trează. De ciudă,
nu de cafea. Cum adică să nu rămână ei împreună, să trăiască fericiți până la
adânci bătrâneți? Eu aveam nevoie de asta!
Unde se îndreaptă lumea asta dacă nici măcar cărțile ușoare nu mai au happy end-uri?
*
Ieri am uitat de narcise, astăzi mi-am amintit, dar prea târziu...
*
*
*
Dar
bogat? bogat și cu alai, cum e să mori?
