Povești

Îți priveam talia așa cum privește un vampir gâtul următoarei sale victime. Se unduia ușor iar eu eram prea departe. Voiam s-o mușc, s-o frâng, să nu mai fie pe veci a altuia, ci numai a mea.

*

Îmi vine să plâng. Azi m-a încercat de vreo trei ori plânsul, dar niciodată nu a izbutit.

Problema mea cu rozul s-a agravat.

Luna e joasă, oloagă și roșie. Îmi vorbea de Freddy. M-a întrebat de al meu. Nu știa. I-am spus. Am văzut că ea înțelege, am tăcut, fiindcă nu mai erau cuvinte nici la mine nici la ea, dar am continuat să spunem prin ochi ceea ce era de spus. A înțeles.

Domnul O. mi-a zis într-o zi că nu a băut cafea dimineață, ca să nu o bea singur. Știa că vin, și-a zis că o vom bea împreună, m-a așteptat. M-a așteptat degeaba, eu l-am refuzat. Ziua lui pe semne că a trecut fără cafea, iar acesta este în sine un lucru trist.

Domnul S. mă mușca de mână de fiecare dată când mergeam lângă el. Este pesedist și se înroșește fiindcă ar vrea să urle dar nu poate. Oricum, atât mustața cât și puținul păr care-i mai înconjoară chelia nu mai sunt gri, ci de-un atât de imaculat alb încât mă sperie.

*

Cum e să mori sărac și singur? Dintr-o dată. De ce? De frig, de foame, de cine știe câte boli nedescoperite, de alcool?

Am văzut iar în ochii tăi privirea aceea. Și la urma urmei, de ce să nu o văd? Ești uman. Să fi fost mai mult? te întrebi și tu același lucru? Sau am gândit-o doar eu și am transpus-o la tine?

*

Astăzi în timp ce scriam ce-mi dicta, mă gândeam că ar fi atât de simplu să fiu rea. Aș face rău? De ce aș face rău? Aș spune, la urma urmei, adevărul, nu-i așa? Adevărul meu. Uneori ar merita să fiu rea și să-l pun la punct. Tac. Îmi zice că am o mină mult prea serioasă. Lucrez, ce mină ar vrea să am?! Uneori nu am răbdare deloc. Îmi aud tonul cam răutăcios și tot eu mă întristez. E ușor să fiu rea. Și la urma urmei, ce rezolv? Mă răcoresc eu puțin? Nu. Caut iar un ton mai glumeț. Îh. Oare observă când mă enervez? Cred că observă. Sper să nu îl supăr. Uf.

 Îți fac o confidență, așa...ca...aproape ca între prieteni....scuză-mă că spun așa...poate că...  dar era vorba despre bani, ceea ce m-a făcut să-mi dau ochii peste cap (doar imaginar). Ar fi ușor să fiu rea, uneori o merită, dar ce folos?

*

Ar fi fost posibil, de ce nu? Sunt o norocoasă, chiar și așa...

Am încercat să scriu despre chestiunea cu rozul, dar sună atât de stupid. Oricum, m-am mirat că fetișcana blondă de la tejghea mi-a vorbit și m-a privit în felul acela. Chiar dacă m-a bufnit râsul când mi-a zis, mândră de ea, că era sigură că îl voi alege pe cel roz. Eu și rozul.

Mi-era dor de cafenea. Azi în cafenele nu se mai fumează, și-a mea era mereu plină de fum, mai ții minte? Razele soarelui abia își croiau drum înăuntru.

Azi nici eu nu mai fumez.

*

Ieri m-a prins cartea și am stat până în miez de noapte să o termin. O carte ușoară, o poveste de amor. Dacă era film, cu siguranță că ridicam cinic o sprânceană, înainte să-l urmăresc cu ochii mari și să plâng stupid la final. Dar ce să vezi, ei nu au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Mi-a fost ciudă. Ciudă rău. Am mai rămas vreo două ore trează. De ciudă, nu de cafea. Cum adică să nu rămână ei împreună, să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți? Eu aveam nevoie de asta! Unde se îndreaptă lumea asta dacă nici măcar cărțile ușoare nu mai au happy end-uri?

*

Ieri am uitat de narcise, astăzi mi-am amintit, dar prea târziu...

*

*

*

Dar bogat? bogat și cu alai, cum e să mori?