vineri, 25 mai 2012

Un soi de...


Ştii ce înseamnă să fii liber? Eşti liber atunci când în prima zi când ai ajuns acasă aştepţi seara ca să ieşi cu căţelul la plimbare, pe vechea rută, până în parc. Când ai impresia că vântul adie uşor doar pentru tine, când ai impresia că oraşul e uşor schimbat şi aşteaptă să-l redescoperi. Eşti liber atunci când fredonezi pe stradă ceva piesă ce-ţi cântă în căşti. Eşti liber atunci când ai papuci de-un soi de roz, şi te porneşti spre cafenea. Când ai pe tine bluza albastră şi lălâie a mamei, fiindcă tu nu ţi-ai adus haine potrivite pentru vânt. Când bluza flutură şi stă strâmbă din cauză că într-un buzunar ai telefonul. Când te simţi ca un clovn din cauză că ai papuci de-un soi de roz (!). Când ai părul ciufulit, cearcăne la ochi, vânătăi de la injecţii şi obrazul umflat din cauza infecţiei de la măsea. Eşti liber când vezi că pereţii exteriori ai cafenelei sunt de-un soi de roz asemănător cu papucii din cauza cărora te simţi ca un soi de clovn.
            Nu te simţi atât de liber atunci când vezi lacăt pe poarta cafenelei, dar oricum aveai chef de o plimbare mai lungă, aşa că ajungi în crâşma care te-a  găzduit câteva veri la rând.

            Ieri era aşa:

N-am cumpărat bujori. A primit mama de la cineva un buchet. Dar sunt roz. Miros a dulceaţă, ce-i drept, dar bujorii trebuiau să fie sângerii, eu aşa-i ţin minte la bunica. I-am pus în vază fără sentiment. I-am pus în vază doar ca să nu moară.
Infecţia nu trece. Nu scoatem încă măseaua. Eşti foarte vulnerabil atunci când eşti bolnav. Se acutizează singurătatea fiindcă n-ai cui să te plângi. Te simţi într-un hău adânc din care n-ai cum să ieşi, oricât ai da din coate, oricât ai zgâria zidurile cu unghiile. E întuneric şi stai pe un lut rece şi nu ai cum pleca.
Am negru pe la ochi, ca de obicei. În fine. Ideea este că zilele trecute mi s-a făcut frică de amintiri. Am mai spus asta ieri, când am început să scriu. Dar am şters apoi tot. Nu ştiu de la ce a pornit. Ori de la un film, serial, sau ceva vers dintr-o piesă. Iar frica asta este oarecum aberantă, fiindcă şi în prezent am un trecut, şi nu simt nici un soi de.... şi acum am amintiri, şi nu am nici un gust amar. Dar tinereţea amăgeşte : mai avem timp...

Bănuiesc că-mi va fi frică de amintirile ce-s acum prezent. Cândva, departe, în viitor, fiindcă mi se pare mie că atunci nu va mai fi timp.

Mai bine whisky în pahar.


(Azi la ştiri se prezenta faptul că elevii noştri sunt chiulangii. Exact cum am fost şi noi, exact cum vor fi şi cei care urmează. Ei cumpără cu 10 lei scutiri ştampilate în alb şi le completează singuri. Ei au „pleomonii” de-o zi. Copiii de la masa de lângă mine chiulesc de la şcoală. Comentează Eurovisionul. Sâc! Nu le place Zale...ilah. Probabil ei n-au pleomonie.)

duminică, 13 mai 2012

But I'm not a lucky man





Priveşte-mă. E furtună în jurul meu, vântul face un dans înţeles doar de el. Părul mi-e moale şi zboară haotic. Chipul e limpede, cristalin. Puţin ars de soare – mai uman, iar cearcănele îndulcesc. Copacii foşnesc iar iarba se gâdilă după arşiţă.

Cerul senin deasupra noastră.

Până acum nu ştiam care-i problema. Sau...n-o spuneam cu voce tare. Am recunoscut. Mai mult chiar, am acceptat. De-acum mă concentrez pe respiraţii.

vineri, 11 mai 2012

Re


Lumânările n-au fost aprinse nici până acum... De parcă nu întâlneşti biserici la fiecare colţ de stradă... Nu-mi plac bisericile deloc.  Cămăruţele unde se aprind lumânări, pentru morţi, pentru vii...acolo-i altceva... Când eram mică nu ştiam ce şi cum înseamnă. Trebuia să aprind doar lumânări. Bunica îmi spunea unde. La fel cum îmi mă ducea mereu la cimitir să aprindem lumânări la câteva morminte de preoţi. Nici cu asta n-am fost de acord.
Iar de trecut, da, ne agăţăm. Sau se agaţă. La mine nu funcţionează meditaţiile şi obţinerea energiei pozitive din spaţiu. Nu, nu.
Revine mereu.


miercuri, 9 mai 2012

Copăcel

Aştept cu nerăbdare ziua în care voi putea răsufla uşurat ştiind că toate proiectele, de şcoală, de neşcoală au fost terminate şi terminate bine! Aş cere prea mult dacă-aş mai vrea şi alte lucruri. Copăcel, copăcel. Terminăm şi calciul, începem cu fierul, punem stresul la borcan. Sigilăm bine. Vorbim la masculin, ca şi Jeni. Ne înfior... Nu.

Vremea se anunţă rece şi instabilă.



ps: planul cu 4 ore de somn nu cred că va ieşi.

sâmbătă, 5 mai 2012

Mhmm


Ce spuneai? Las-o baltă. Cu tot cu zâmbetul amar. Nu, greşeşti, sunt doar obosită.


Ce spui? O masă şi câteva ore de somn? Cafea şi cola, dar ştii că nu ai voie să bei cafea. Dar iau calciu. Magneziu. Fier. Fe, fe, fe, fe, fe.


Ce spuneai? Că în ultimul timp n-ai mai avut obsesii? Muzicale cel puţin, bineînţeles.  Poftim. Ce altfel de obsesii? Obsesii e cam mult spus.


Crezi că mâine ne întâlnim cu A. la o cafea? Nu e voie cafea. Suc. Nu. Apă. Vorbă. Un pahar de vorbă, ar pica bine?




Everybody’s gotta learn sometime



Trebuie reluate toate filmele astea odat’ şi-odat’. De preferat o iarnă într-o cameră de hotel ieftin, plină de igrasie şi rece. Mi-ar fi bine acolo.

Umm... de chestia aia nu mai vorbim acum. Poate altădată. Poate ca şi până acum. Lasă-i.

Vedem noi cum facem. Şi le scoatem la capăt. Pe toate, ca şi până acum, ca şi de-acum încolo. Singură.

Cum de nu m-o întrebat mama nimic? Adică...cum de...?

Doar mă alint că am ochii verzi. Defapt, nu mint niciodată, am ochii căprui. Dar au puţin verde, acolo, departe. Am văzut în oglinda din hol, de-acasă, când... Dar puţini văd verdele.
Bunica a spus că nu-mi mai găteşte. Gata, s-a terminat. N-am scris nimic din vacanţă? Urât bon fiscal. Toată ziua mi-a fost rău. N-am fpcut drumurile pe care mi le-am promis şi n-am aprins lumânările pe care simţeam să le aprind.


„    -     Când vii acasă?
-          La sfârşit.            ”

Nu-i mare lucru să fac o insolaţie.