Don't let them

Stupid! stupid! stupid! stupid tv show!!! stupid!!!
they're not suppose to make you think and hope and cry and wonder!!!
and probably you didn't have anything
what did they have, anyway?!?!
thery're not suppose to touch that chord. stupid tv show!
stupid!!!!!!!!!!stupid!

Snes

Intre stefane si madaline

Serenity

Inca de dimineata nu m-am simtit in stare pentru ziua de azi. Am spus la un moment dat ca as fi vrut s-o sterg din calendar, dar am zis si prostii mai mari.

Motivul era ca nu voiam sa traiesc un alt exemplu care sa-mi arate clar si direct ca fug de probleme si nu le infrunt. Si fug din lene, oricat de paradoxal ar suna.

Asadar am schimbat scoala cu parcul.

E toamna, e vreme capricioasa. La nici zece minute dupa ce am plecat din casa a inceput sa ploua. Mi-a zis un gand ca asa ceva mi se poate intampla numai mie, insa m-am vazut in foisor citind dupa o perdea de ploaie si ideea chiar m-a incantat.

Era un singur nor gri, ce plutea deasupra strazii, deasupra mea. In stanga, paunii si cer albastru senin peticit ici colo de cate un nor alb si luminos. In dreapta, copacii galbeni pe care-i ador. Cerul de-o simetrie perfecta: albastru senin. Picura in soare si se nasteau margele argintii. Atata stralucire incat am mers cu ochii mijiti.

Banca perfecta mi-am zarit-o inca de la intrarea in parc. In jurul ei, multe frunze galbene si rosiatice, lasate sa curga in voie de un artar batran.

Zilele astea parcul e asemeni celor mai frumoase peisaje de toamna imaginate de pictori. Aleile abia se mai deosebesc, e totul un covor de frunze. O insecta verde cu aripi stravezii pe nasturele negru al paltonului meu. Iar mirosul frunzelor ude este de nedescris.

Un el si-o ea se plimba veseli si lipsiti de griji. Ea emana o fericire entuziasta de copil. Stiu bine, caci acelasi lucru il simteam si eu cand eram copil si ma jucam in frunze. Soarele-si croieste si el drum printre ramuri si face totul ca de poveste. Felinarele sunt prafuite si batute de ploi.

E unul din rarele momente in care simt ca totul este perfect.

A mea prima zi de toamna

            Doar pentru mine. Doar pentru mine se intampla. Astazi am reusit in sfarsit sa ma trezesc la o ora rezonabila, cu toate ca noaptea a avut un somn extrem de neplacut si intrerupt. Pe la 9.40, cand am deschis prima data ochii, am vazut soare afara. Dupa cateva minute, vedeam nori si ma intrebam daca n-am visat cumva soarele. Acum insa a revenit mult mai puternic.

            Am in dreptul ferestrei, ce-i drept, pe partea cealalta a strazii, un copac ruginiu de-o frumusete teribila. E frumos si trist, fiindca putini dintre noi ii admira coloritul. Defapt, majoritatea nici ca l-au sesizat. Ieri analizam castanii de pe strada. Doar castani. Toti intomniti, dar de-un colorit foarte diferit. Galben, ruginiu, si-un rosu-moviu ce m-a intrigat. Si mi-am amintit de mirarea profesoarei de franceza, observand ca pentru o compunere – de anotimpuri legata – toamna n-a avut succes. Si cred ca a prins toata toamna intr-o fraza. O vedea ca pe o explozie de miresme – de-ale pamantului roade, de-o explozie de culori – ale copacilor, de-o explozie de stari – ale noastre si vremi – ale cerului.

Ieri ploua. Gri si ploioasa zi. Am iesit putin, in negru si eu, si-am lungit drumul. Erau balti, era muzica. Asadar, am putut dansa pe strada fara ca nimeni sa stie.

            Acum tot privesc printre draperii copacul. Vad ca bate un firicel de vant, doar atat cat sa-i faca frunzele sa dantuie linistit. Astazi...soarele e cel care se umfla precum face vantul uneori. Isi umfla intensitatea cand si cand. Apoi scade, doar ca sa creasca iar si sa mi se joace pe perete. Astazi, pentru mine. Pentru mine, astazi, oglinda a ramas uitata pe masa, uitata in bataia soarelui. Si ea mi-l trimite pana aici, in pat. O parte imi ramane pe fata, o alta se opreste  pe perete. Il lumineaza, iar eu ma pot juca formand forme de copilarie.

Soarele toamnei de azi e cald precum cantul si vocea lui Alifantis. Eu cel putin, asa primesc. Doar ca eu, in toamna de azi, nu simt nevoia sa-mi acopar sufletul cu nimic. Astazi am sa-l las sa se prafuiasca prin placerea de a imprastia frunzele din parc.

Theme songs

1. Cu toate ca prefer varianta cantata de Joan Osbourne

 

2. Pe asta pot dansa in ploaie, prefacandu-ma ca ma feresc de balti. Din aceasta cauza nu mi-e atat de trista.

 

sau cele clasice:

In alta ordine de idei,

"a male chauvinist pig is a term used in 1960s among feminists for men, usually with some power (such as an employer or professor) who believed that men are superior and expressed that opinion freely in words and action."

plus toate intrebarile

Stress

coffeecoffeecoffeecoffeecoffeecoffeecoffeecoffeecoffeecoffeecoffeecoffee

stressworks!

it fits me, he said :))

O zi plina.

Mergeam intr-una din zilele trecute spre facultate cu tramvaiul. O zi insorita dar rece. Iar in fata mea era o batranica batrana cu o esarfa verde si-o palariuta asortata. M-am uitat mult timp la ea. Se uita undeva, in cine stie ce colt al inimii plin de amintiri, in cine stie ce colt plin de dureri, in cine stie ce colt de ingrijorari... Pentru un moment, as fi dat orice sa aflu unde-i erau ochii...apoi m-am speriat de ce-as fi putut sa aflu. La un moment dat,  m-a surprins uitandu-ma la ea si am tresarit si m-am speriat si m-am rusinat. Am incercat sa dau impresia ca ... m-am uitat la ea pentru o singura secunda, aceeasi secunda cand m-a si surprins. Incepusem sa ma intreb daca vreau sa ajung tocmai pana la acea varsta.

 

Filmul m-a facut sa plang, lucru de nemirare din moment ce plang la 90% din filmele pe care le vad. M-a dezamagit faptul ca ... viata (?) l-a prins in situatia aceea din care n-a mai iesit, cand avea toate sansele sa reuseasca sa-si duca la bun sfarsit visele. Si impresionant felul in care au aratat cum o viata influenteaza altele in jurul ei. Ma intreb deseori cum ma vad ceilalti. Dar nu cred ca m-am intrebat vreodata cum ar fi ceilalti daca eu nu eram. Mesajul lasat de ingerul fara aripi pe prima pagina a cartii spunea ca o viata cu prieteni nu este nicidecum una ratata.

In final toate se aseaza, cumva. Iar in ideea asta cred de mult timp.

Cred ca despre asta, in linii mari, este si urmatorul:

 

Ups and downs and ups and downs...but eventually...

Si spune acolo ca … ar trebui sa incercam sa facem exact ce vrem.  “Sometimes, when you fall, you fly…” exact ce vrem. Total, e imposibil. Importanta e insa incercarea.

Astazi a fost o zi plina. Astazi n-am vrut sa ma casatoresc cu chiuituri si fanfara mergand dupa mine pe strada. Astazi n-am vrut sa ma casatoresc deloc. Fiindca nu vad valoarea in hartii, de orice fel. Astazi mi s-a parut foarte corecta ideea ca fiecare sa ajunga, dupa ce moare, in ceea ce a crezut in timpul vietii. Eu am sa ajung in alta viata.

Astazi am citit doua bucatele din Sandman.

Si-apoi inca o data, ideea sinuciderii. Pe care inca o gasesc incredibil de stupida. “Even people who want to go to heaven don’t wanna die to get there.”

Fiindca-i cel mai de pret dar, chiar de suna a cliseu.

La fumoar era o tipa ce scria si asculta muzica din laptop. Fredona. Mi s-a parut ciudatel si mi-am ascuns zambetul. Insa asculta Frank Sinatra, I did it my way...si mi-am zis ca daca asta i-i felul ei, atunci jos palaria. Fiindca asta conteaza in final. Nu doar viata, ci si felul.

 

Si poate ca intr-un moment am sa trec de la teorie la fapte. In adevaratul sens al cuvantului. Cu tot ce inteleg eu din ele.

In miez de noapte, o veste buna, ce m-a bucurat nespus, ce m-a facut sa sar in sus ca un copil cand primeste un cadou la un Craciun al copilariei. Am castigat Moarte la curtea rajahului, romanul luiShivani Singh. Din seria “hai sa vedem ce se intampla” am participat la un concurs, in care trebuia sa scriem de ce-am vrea sa citim cartea asta. Si uite...

Pe langa roman, si invitatie la lansare. Expozitie de fotografie. Ceai indian. Asta in...8 ore. Si se face ca eu sunt in Iasi. Poate primesc cartea, poate ca nu. Ma bucura insa faptul ca...cuiva i-a placut ce-am scris. 

p.s.: astazi n-am iesit din casa

Azi vreau doar imagini. Doar imagini.

Mesaj

stefana (08.10.2010 02:17:24): mi-e frica...mi-e frica mult si tare de masterul asta. niciodata pana acum nu m-am gandit prea serios la cum o sa fie, si prima impresie este ca o sa fie mult mai greu decat a fost pana acum...mereu l-am luat ca pe o joaca cumva...si niciodata nu mi-am pus problema ca n-am sa-i fac fata. pana acum. si mi-e frica. de materii, de profesori si de colegi..pe toti ii vad mai inteligenti si mai destepti si mai comunicativi si mai indrazneti si curajosi si mai pe picioarele lor decat mine...mai informati, cu opinii proprii puternice, din varii domenii...poate e doar o prima impresie, si poate sunt tipul acela de oameni la care doar gura-i de ei....dar...si mi-e frica..
* si incep sa ma simt singura...si nu am pe nimeni pe care cand imi zice ca o sa fie bine totul, sa cred, si nu-i nimeni care sa-mi dea sentimentul ala de siguranta...si incepe sa ma apese...si ma intreb si eu daca la 28 de ani o sa fiu tot singura...si ma intreb daca macar la 28 de ani o sa am macar...o parte din viata in propriile maini...daca o sa ma descurc singura, daca o sa fac ceva ce-mi place..
acum ma simt o persoana insipida si inodora, cu o viata ratata
* incerc sa ma pacalesc ca-i doar o fobie de inceput...
mi-e frica sa nu fie doar o fobie de inceput.
* nu sunt multumita de nici o parte din mine de nici o parte din viata mea din nici o parte din prietenii pe care ii am, din oamenii pe care ii cunosc, de oamenii din familie.
* si in 80% din cazuri singura vinovata cred ca sunt eu
* si sunt eu fiindca sunt o persoana insipida si inodora si n-am nici un fel de vointa si nici un fel de valoare
* poate-i doar o stare de inceput de toamna cu frig si gri..
* si poate-o sa treaca
* si nici n-am nici un talent
* cat de mic si imperfect