Serenity

Inca de dimineata nu m-am simtit in stare pentru ziua de azi. Am spus la un moment dat ca as fi vrut s-o sterg din calendar, dar am zis si prostii mai mari.

Motivul era ca nu voiam sa traiesc un alt exemplu care sa-mi arate clar si direct ca fug de probleme si nu le infrunt. Si fug din lene, oricat de paradoxal ar suna.

Asadar am schimbat scoala cu parcul.

E toamna, e vreme capricioasa. La nici zece minute dupa ce am plecat din casa a inceput sa ploua. Mi-a zis un gand ca asa ceva mi se poate intampla numai mie, insa m-am vazut in foisor citind dupa o perdea de ploaie si ideea chiar m-a incantat.

Era un singur nor gri, ce plutea deasupra strazii, deasupra mea. In stanga, paunii si cer albastru senin peticit ici colo de cate un nor alb si luminos. In dreapta, copacii galbeni pe care-i ador. Cerul de-o simetrie perfecta: albastru senin. Picura in soare si se nasteau margele argintii. Atata stralucire incat am mers cu ochii mijiti.

Banca perfecta mi-am zarit-o inca de la intrarea in parc. In jurul ei, multe frunze galbene si rosiatice, lasate sa curga in voie de un artar batran.

Zilele astea parcul e asemeni celor mai frumoase peisaje de toamna imaginate de pictori. Aleile abia se mai deosebesc, e totul un covor de frunze. O insecta verde cu aripi stravezii pe nasturele negru al paltonului meu. Iar mirosul frunzelor ude este de nedescris.

Un el si-o ea se plimba veseli si lipsiti de griji. Ea emana o fericire entuziasta de copil. Stiu bine, caci acelasi lucru il simteam si eu cand eram copil si ma jucam in frunze. Soarele-si croieste si el drum printre ramuri si face totul ca de poveste. Felinarele sunt prafuite si batute de ploi.

E unul din rarele momente in care simt ca totul este perfect.