As vrea sa fiu mai mult cea din interior decat cea din exterior. Nu ma plang si nu (ma) acuz. Inca tind. Nu stiu daca o sa-mi fie bine acolo. Stiu ca nu mi-e intotdeauna bine aici. Si mai stiu ca cei care-mi dau sfaturi, ei insisi nu le urmeaza si sufera de aceeasi problema ca a mea. Tineretea este, intradevar, o comoara. Una pe care multi o lasa prada panzei de paianjen. Speram sa nu le para rau. Si in plus, mai este tineretea interioara. Care ramane si supravietuieste in orice vremuri, imi place mie sa cred.
In seara asta imi propun sa traiesc, imi propun sa las interiorul la exterior, atat cat trebuie, atat cat simt, atat cat vreau, poate tot. Starea de spirit exista. Zambetul, uh! Asemenea. Amintirile imping spre retrairea lor, si nu in sensul melancolic si plangacios al cuvantului. Mai facem o incercare. Daca nu iese bine, nu-i nimic, mai facem alta si ramanem consecventi. Si mai ales, cu zambetul pe buze si soarele dulce de toamna in noi.
Efervescenta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu