Ieri am avut un sentiment ciudat. Găsisem o poză veche cu mine, de pe vreme în care eram mai copil decât acum. Şi-am simţit că nici după ce-o să se liniştească apele, eu n-am să mai pot fi niciodată acel copil. N-am ştiut însă dacă să plâng pierderea sau să salut cunoaşterea.
Atunci credeam că unele lucruri nu mi se vor întâmpla niciodată. Atunci nu conştientizam, nu concepeam. Atunci mi-era clară steaua mea norocoasă, nu erau nicicând nori. Acum, după ele, nu le înţeleg. Oricât încerc, oricât timp trece, nu pot înţelege minciuna. Nu pot înţelege cum poţi minţi în cel mai urât mod omul ce-l iubeşti. Nu pot înţelege cum poţi spune unui prieten că nu mai ai chef de el. Cu toate astea, răspunsurile probabil s-ar opri la mine… Mă îngrozeşte doar posibilitatea că acestea pot schimba ceva în mine. Mă îngrozeşte posibilitatea de a deveni şi eu aşa, inconştient.
Număr zilele între aceşti patru pereţi, până la vacanţă. Aşa sentiment am avut doar în anul întâi, când plângeam în pernă de dor de mama şi de casă. Acum n-am mai plâns; o stare de nervozitate şi nerăbdare a pus stăpânire pe mine. Acum îmi trebuie odihnă. Acum îmi trebuie oglinda cea mare din hol, acum îmi trebuie cafeneaua, străzile îngheţate şi stejarul ce-l văd de la fereastră. Acum trebuie să găsesc lucruri micuţe, căci n-am mai pus nimic în cutie de foarte mult timp. Trebuie să-mi văd pietrele şi scoicile şi pozele şi…tot.
Îmi trebuie liniştea de la cimitir. Şi mai ales îmi trebuie Cofy. Ieri, după ce un foarte bun prieten mi-a zis că nu a avut chef de mine, automat, gândul mi-a fugit la Cofy. La faptul că ea vine în braţe oricând o chem, la faptul că atunci când plâng stă lângă mine cuminţică până îmi trece, la faptul că e mereu un suflet cald. Aş schimba oricând oamenii cu animale. Oricând. Mă imaginam chiar, ieri, într-o casă mare plină de căţei ce dădeau din coadă în jurul meu. Cred sincer că mi-ar fi mult mai bine. Oamenii mă dezamăgesc pe toate planurile, dintotdeauna. Însă n-o spun nici ca un reproş, asta ni-i firea. Trăim printre clăbuci de drame personale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu