„Bun, am zis eu. Pizza. Un lucru mărunt, dar bun pe-o noapte ca asta.” N.H., T.s.,2005
„Era totuşi la fel de frumoasă, dar trăsăturile feţei erau mai accentuate şi, de asemenea, ceva se schimbase în atitudinea ei. Avea în privire o fermitate şi o strălucire pe care nu le mai văzusem până acum. Ophelia nu mai era fată. Devenise femeie. Părea însă obosită, epuizată chiar[…]cu toate acestea, în semiîntunericul camerei mi s-a părut că strălucea.” Y.A., F., 2003
“În felul acesta scuz pe omul inferior care se uită la mine cu suficienţă şi umor. Şi el n-ar vrea să fie eu.
Poate că dacp egoismul acesta e absurd, el explică totuşi de ce ne împăcăm toţi cu soarta care ne-a fost hărăzită.” G.C., C.o., 2003
„Am stat la poarta casei lui poate mai bine de un ceas. Înfloreau mereu liliecii, îmbătând noaptea oraşului acoperit de stele. Răsărea într-un adânc de cer şi luna printre biserici de fum.” I.T., M.u., 1990
Despre ceai am zis, depsre cană la fel; despre muzică şi nopţi nedormite, nu mai zic.
[Când îl aud pe Bowie la radio zâmbesc şi mă ia dorul de vremuri trecute şi mă bucur]. Despre poze, lipici, telefoane, turtă dulce. Despre cald şi frig şi flori şi ţurţuri. Ori am zis despre tot ce se putea zice, ori nu mai văd.
Stau cu nasul în cana mare cu ceai, mi se înfierbântă palmele, privirea mi se pierde într-un colţ, muzica linişteşte iar eu îmi amintesc. De şcoală, de bac, de emoţii, de mama atunci, de gânduri, de vacanţă.
Şi-atunci ştiam că nu prea există asemenea ciudăţenii precum concluziile. Dar cu toate astea întrebam şi balansam. Deveneau puţin mai clare, paradoxal. Acum cred ca mi-am pierdut energia. Le păstrez în interior şi acolo-şi poartă bătălia. Aş pierde firul dacă aş încerca să le transform în cuvinte.
Sau poate s-au terminat sau am ajuns în imposibilitate.
…
Ultima zi a anului nu putea să fie mai proastă ca asta. dimineaţă plină de nervi ce s-a soldat cu……
Încep să curgă mesajele de an nou. Mie personal îmi pare o noapte ca oricare alta, iar cuvintele astea îmi par puse la comandă, îmi par că nu au nici o esenţă. Pentru idei precum este iertarea sau speranţa n-ar trebui o zi specială. În luna mai de ce nu trimite nimeni mesaje aşa?
Iar palmele primite în timpul anului ar trebui într-adevăr iertate, dar nu uitate. Să ne mai înţelepţim pentru viitor şi să nu primim aceleaşi lovituri.
Să-mi scriu în fiecare zi gândurile, pentru 20 de minute. Uite ce iese. O harababură totală, un amalgam de neînţeles. Care atrage bineînţeles critici. Fiindcă lumea nu priveşte ansamblul, ci punctul.
“27 nov.1954 Trebuie să ne facem a crede în realitatea decorului.
2 feb.1956 Există un soi de lună de miere între trup şi suflet în copilărie şi până în jurul vârstei de douăzeci de ani. Mai târziu simţim povara legăturilor acestei căsnicii extraordinare.
24 aug. 1958 Vremea se răcoreşte. Noaptea, câte un greier doi se refugiază în casă.
14 ian.1965 Vederile lui despre viaţă şi moarte nu sunt vesele. Suntem, spune el, prizonieri într-o mică temniţă ambulantă care nu are decât două ferestruici, ochii, ca să vedem creaţia.”
Fiindcă am vrut să fac o baie lungă să mă cureţe de gânduri, am luat o carte la răsfoit. J.G.
N-am vrut clăbuci, ci apă limpede. Pielea nu-mi mai era albă, ci roşie. Mult abur. Acelaşi joc cu moartea, aceeaşi ameţeală. Aceeaşi stare de bine în apa fierbinte. Unele citate sunt scoase din context.
Dezamăgiri şi azi. Din partea tuturor. A lor şi-a mea că nu pot sta de-o parte. De s-ar termina aici. La miez de noapte am să beau o şampanie ieftină şi-am să zâmbesc forţat să mă prindă aşa miezul.
Dar pe 2011 îl aştept cu destul drag de neînţeles.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu