Narcotic

E 2 ianuarie. E ora 4, după-amiază de duminică. Sunt în cafenea, cafenea care a trecut printr-o renovare cu care încerc să mă obişnuiesc. Aşadar, dublu şoc. Pereţii nu mai sunt verzi ci galbeni, mobilierul e mai înalt. Mesele din colţuri sunt de şase persoane, nu de patru, aşadar mi-am ocupat loc lângă geam. Sunt două plasme în loc de una, lampele sunt roz cu galben. Perdeluţele portocalii. Cel de-al doilea şoc a fost când am cerut cafea iar chelnerul mi-a spus că nu are. Alt chelner, căci în momentul în care m-a văzut cu laptopul mi-a zis că nu au wireless. I-am spus că nu am nevoie. Apă plată cu lămâie şi-un capuccino. Oamenilor le place să facă schimbări doar de dragul schimbărilor. Chiar şi atunci când ele nu sunt necesare. N-am înţeles niciodată lucrul acesta.

Că tot veni vorba de schimbări, necesare de data aceasta, anul acesta sper să-mi aduc câteva schimbări de mult aşteptate. Ei, de data aceasta nu le mai aştept ci încerc să le fac. Fără termene limită, fără imperative. Încercări pas cu pas. Şi-om vedea ce iese. Am citit, din curiozitate, horoscopul general al capricornului pe anul 2011. În toate variantele se vorbeşte despre schimbări. Metamorfoze. Schimbările pe care le vreau în anul acesta constau mai mult în renunţări. Renunţări la multe din lucrurile ce până acum mi-au făcut rău. De la cel mai mic şi banal, până la cel mai mare şi aşa-zis greu de înfăptuit.

Vreau să ajung să fiu mai mult ca mine, şi să nu mă împotmolesc în nu-pot-uri. Vreau să ajung să nu mai am lucruri ce mă ţin în loc. Ceea ce nu pot face, să nu pot face fiindcă mă depăşeşte, nu din cauza unor chestiuni exterioare. Multă ambţie şi multă voinţă, care sper să-mi fie atribute pentru tot restul vieţii, nu doar a anului. Singura competiţie pe care s-o ţin să fie doar cu mine, singura persoană pe care să vreau s-o depăşesc să fiu eu. Citeam pe unii aşa zişi jurnalişti care în ultimele zile ale lui 2010, respectiv în primele zile ale lui 2011 vorbeau strict despre alte persoane, şi deloc de propriile persoane. M-am mirat.

Aşadar am şi eu planuri, până acum nu-mi plăcea să le aştern pe hârtie dintr-o frică idioată că nu-mi vor reuşi. Nu-mi mai impun însă nimic foarte strict, pentru ca un eventual eşec să nu-mi fie prea răsunător.

Relaţiile de prietenie cele mai dificile sunt cele ce durează cel mai mult. Din MASH. Imediat m-am gândit la R. Până şi-acum bufnesc în râs. Eram nervoasă zilele trecute, şi mi-am zis că termin tot, izbesc totul de-un perete. La ora actuală cred că e omul pe care-l apreciez cel mai mult, cu toate ce le are. Iar dacă stau să mă gândesc, aşa-s toţi prietenii mei. Ăia puţini tare la număr. Balanţa înclină mereu spre calităţi. D. m-a sunat în noaptea dintre ani; avea ce-i drept puţină băutură la activ, însă m-a prins iar cu garda jos şi-am rămac cam mută. Aşa păţeam când avea şi D. momente de retorică în care se întreba ce s-ar fi întâmplat dacă nu ne-ar fi adus facultatea în aceeaşi cameră micuţă de cămin şi nu ne-am fi întâlnit. Ţin extrem de mult la ei dar mi-e cam greu s-o arăt. Trec peste momentele astea, de obicei, cu mici glumiţe. Poate fiindcă-s extraordinar de sensibilă şi dacă aş merge pe aceeaşi variantă mi-ar da lacrimile. De F. nu spun nimic, fiindcă nu intră în categoria prietenilor. Spun asta în sens bun, fiindcă el va fi mereu ceva mai mult.

Apreciez aşadar, tot ce am. Fiindcă am multe, cu toate că sunt unele momente în care nu văd şi mă plâng că nu am nimic. Ar trebui să-mi fac un tablouaş micuţ pe care să-l pun undeva la vedere, să-mi amintească mereu, şi în momentele cele mai grele. Să ştiu mereu că oricând am motive să zâmbesc.

Sper să citesc mai mult anul acesta, să văd filme bune şi să nu-mi mai pierd orele cum obişnuiam. Mai multă activitate.

Apropo de activitate, trebuie să fac şi niscaiva drumuri. Constanţa, Bucureşti, Cluj şi Târgul Mureş. Ca să văd oameni de care mi-i dor sau pe care încă nu am apucat să-i cunosc faţă-n faţă. Planul acesta e făcut de ceva vreme, însă delăsarea a fost mare.

Să nu mai reacţionez la idioţenia de lângă mine, dar fără să fiu oarbă la ea, pentru a vedea alternativa.

Şi poate să-mi fac proiectele de la şcoală la timp.

Să dansez mai des.

Să am puţin mai multă griijă de sănătatea mea. Să nu mai răcesc din lună în lună. Să-mi fac ochelari.

Să fiu mai mult a mine.

Să vorbesc mai mult despre mine. Cu toate ascunzişurile. Sau să nu?  ….

Să-mi fac tatuajul. Şi să nu mai las loc de alb şi negru.

Să râd la fel de mult. Să nu-mi treacă crizele mele periodice de râs.

Să fiu mai mult a mine.