501

„când nu poţi să exişti singur, nu poţi fi parte dintr-un cuplu fericit”

Chestiuţa asta am găsit-o într-un articol scris pe un site pentru femei. Chestiuţă la care am zâmbit. Dacă e o chestie pe care am apreciat-o la mine dintotdeauna, e faptul că nu am prea multe probleme cu singurătatea şi rareori mă plictisesc. Reuşesc să-mi ocup cumva timpul, chiar dacă apoi zic că l-am pierdut şi mereu prima pe care mă bazez sunt eu.

În altă ordine de idei, drumul e foarte lung şi foarte greu. Începutul a fost bun, fiindcă începuturile, cel puţin pentru mine, sunt mereu mai uşoare decât parcursul său. Poate că de prn februarie o să mai apuc un drum pe care să-l ţin mai mult. Şi-o să fie mai bine.

În seara asta trebuie făcut bagajul iar mâine e plecarea spre Iaşi. Acolo mă aşteaptă perioada de foc, ultima parte a semestrului. Două proiecte urâte şi grele şi un examen, destul de lejer, la care o să iau însă un mediocru 7, poate un 8. Sper ca finalul să fie ok, să rămân la buget şi poate să mă învăţ minte să-mi fac proiectele la timp.

Tot felul de veşti, care mai de care mai impresionante îmi bat la uşă. O mirare de moment, şi-apoi aproape nepăsare. Fiecare îşi croieşte viaţa cum vrea sau cum poate.

Nu am chef de relaţii noi. Mă gândesc la efortul care trebuie depus, pe care nu sunt dispusă să îl fac.

Ascunzişuri. Secrete. Totuşi nu sunt atât de independentă precum mi-aş dori, şi mă enervează la culme chestiunea asta. Învăţ. Obsesie. Mereu, mereu, chiar şi acum, obsesie.

Am nevoie de apreciere în cuvinte din când în când. În aşa fel, conştientizez că sunt capabilă şi continui. Altfel, îmi ocup timpul cu întrebări. Majoritatea, despre mine. Minoritatea, despre tot restul. Viaţă, idei, familie, posibilitate. Şi pe ele le exprim din ce în ce mai puţin.

Sunt certată des, chiar şi aici, că îmi schimb destul de des părerile asupra unor anumite lucruri. La început mă simţeam prost. Însă dacă aş muri cu aceleaşi idei cu care m-am născut, ar fi clar că ceva nu a mers bine. Totul se transformă odată ce înveţi din ce în ce mai mult. Din experienţă, de la oameni sau din cărţi. Fiecare-şi are rolul.

Aseară am visat mulţi şobolani şi şoareci, în camera de cămin. M-am mai visat, tot aseară, printre oamenii din MASH. Făceam o excursie iar eu îmi cumpăram apă de la un magazin.

Fiindcă se pare că întâmpin o problemă în a analiza şi-a pune pe hârtie lucrurile mele, mi-am zis că ar fi bine ca o perioadă să scriu ficţiune. Dar nici de asta n-am reuşit să mă apuc. Să imaginez situaţii şi oameni, cum am mai făcut-o şi în alte dăţi. Să exprim tot ale mele, doar că în forme diferite. Să iau ca inspiraţie principală visele din timpul nopţii, sau imaginariile fricilor şi-ale obsesiilor mele. În felul astă, poate mă şi debarasez de ele. Asta n-o să se întâmple dacă nu citesc. Cărţile noi îmi sunt mereu motor.

Aşadar mâine e zi de trezit devreme şi de făcut multe drumuri. Mâine e zi de mers la şcoală. Doresc cu nesimţire vacanţa de vară. Deja. Mă gândesc că anul viitor pe timpul acesta îmi voi scrie disertaţia. Cel puţin asta sper, apropo de învăţat lecţia de făcut proiectele la timp.

D. m-a sunat şi mi-a spus că abia aşteaptă să ajung ca să mergem în B. după beţia cruntă de zilele trecute cu A. care s-a soldat cu noaptea dormită într-un hotel, i-am zis că nu mai fac aşa ceva, iar dacă merg, am să beau numai nectar. El a început să râdă, continuând: „nectar combinat cu vodcă, da.” Problema mea cu alcoolul este că nu ştiu când să mă opresc. Defapt, ştiu când trebuie să mă opresc, dar nu mă opresc niciodată când trebuie. Iar când ies cu A., plecăm mereu ultimii din crţşmă, doar ca să mergem să căutam alta care e deschisă. Râdem mult şi ne distrăm, ce-i drept, însă somnul şi ziua de după sunt un chin.

Fiindcă unii nu mă cunosc prea bine, aşa cum e A., îmi spun că sunt o fată tare cuminte. Şi-mi sugerează să nu mă schimb. Nici rea nu sunt, ce-i drept, însă „cuminte” nu mă caracterizează atât de bine, pe deplin, în orice situaţie.

Am scris asta mai demult, iar acum, când o revăd, îmi dau iar dreptate. „Ai găsit un adevăr despre lume, ţi-ai pierdut echilibrul interior.” E o luptă continuă cu informaţiile noi. Asimilare şi încercare de a încorpora cu ce e deja.