De afară se auzeau afundate sirene de maşini. Şuiera vânt. Viscol, zăpadă. O seară de sâmbătă. Se-aude un ciocănit în uşă. Merg nedumerită să răspund. Tânărul de la magazin. Mi-a lăsat colţul de zâmbet amar şi petala de trandafir pe prag. M-am speriat dar n-am putut articula un singur cuvânt. Doar ochii reuşeau să-mi exprime mirarea amestecată cu frică şi neacceptare. Mai ales neacceptare. Mă gândeam...aşa ceva nu-i posibil! eu le-am lăsat acolo! mă gândeam că îi o glumă. Poate nu mai este loc? păi du-le nene în altă parte. Eu le-am lăsat acolo! M-a citit şi m-a certat din priviri, cum îşi ceartă iubitul iubita, cu drag. Ştii bine că n-au cum sta acolo, mi-a spus, şi le poţi aduce înapoi oricând.
S-a întors pe călcâi şi-a plecat. Viscolul parcă îl ocolea. Lumina felinarelor era portocalie şi caldă. N-am înţeles nimic.
O rafală mi-a împins colţul de zâmbet amar şi petala în casă, şi-aşa am rămas şi-am ascultat în întuneric trosniturile din sobă, în ciorapii de lână făcuţi de bunica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu