Jurnal de zi de nastere

Mi-am ţinut promisiunea. Se poate, într-adevăr, să ţii lucrurile ce-ţi fac rău la o parte, şi să te bucuri de cele ce-ţi aduc zâmbet.
Făcut brad. Brad luat cu David. Brad mare. Anul acesta nu am cumpărat nici un glob şi nici un fir de beteală, trei cutii au fost de-ajuns. Am făcut eu ornamente, din aţă şi sârmă de la sutien. Mama a vrut bomboane, cum am mai spus, ce-au început repede să dispară. Hârtiile, conform tradiţiei, rămân printre ace până la sfârşit.

Lăsând la o parte visele ciudate ce le-am avut în ultimul timp, cum ar fi extraterestrul de pe motor care aducea sfârşitul lumii, brunetul căsătorit din excursie, omul din Black şi muzeul din Vamă, am avut parte de timpuri liniştite şi niscaiva surprize plăcute.

Mama a primit de la o bancă o turtă dulce, ceea ce mi s-a părut extrem de drăguţ.

În ziua de Crăciun am ieşit cu Alina, Bogdan şi Alex la bere, cum facem de ceva ani. Ne-a prins miezul nopţii, ziua mea. Telefoane multe. Unele nesperate. Alina a scos o cutie de Rafaello în care era înfiptă o lumânare albastră şi-a început să-mi cânte La mulţi ani! Acum vreo doi ani, acelaşi lucru, cutia de bomboane fiind însă un platou cu salata de boeuf. Cu lumânare.

Am primit urări de la oameni ce ştiu că nu le fac din obligaţie, iar asta m-a încălzit. Mulţi oameni. Am adormit cu zâmbetul pe buze, rememorând cuvinte şi amintiri, lucru ce nu mi s-a mai întâmplat de ceva vreme.
Apoi a urmat masa de crăciun de la bunica. Acolo era să se ducă pe apa sâmbetei toată munca mea, însă am fugit cum fuge puiul la mama, şi m-am liniştit. Când vezi că un om îţi face rău, zâmbeşti frumos şi ignori. Când vezi că un om nu ştie să discute, ţii monolog interior.

Sfântul Ştefan mi-a adus cel mai frumos cadou. Multă, multă zapadă. Şi-am ieşit cu David şi Cofy în parc la poştă, cu cafea de dozator.

David a început să fugă după Cofy, a alunecat şi-a picat. Eu râdeam şi-i făceam poze. Am făcut şi la coşul de gunoi. Era frumos că era galben şi-avea căciulă de zăpadă. Iar în parc, brazii... De când au apărut brazii prin parcuri şi pe spaţiile verzi, mereu visez ca unul dintre ei să fie la mine acasă de crăciun. De fiecare dată îi analizez pe toţi. Mă gândesc care-ar fi mai potrivit pentru holul meu, mă gândesc de unde l-aş taia ca să fie perfect, iar într-un final, cam ce amenda aş primi.


Observ că îmi ocup timpul cu nici nu ştiu ce. Şi trece. Am scuză că e vacanţă. Am vrut să mă fac creaţă. Şi m-am făcut, doar că am ieşit numai puţin ondulată.

Iar Cofy tot nu vrea să facă poze din cauza bliţului, însă azi am păcălit-o şi-am reuşit fără să vreau să-i prind toţi dinţişorii, care-s la rândul lor tare drăguţi pe fundalul roz al limbii. (a se da click pentru a se vedea mai bine)

În altă ordine de idei, abia aştept noul an. Metamorfozele. Nici eu nu sunt de acord cu bilanţurile. Sunt inutile. Iar planuri are toată lumea, nu trebuie neapărat expuse. 

We're gonna be alright my friend!!! mereu ne-o fost :)

p.s.: uitam, cred ca vreau un triskelion