facts

(Dacă vreodată am să reuşesc să ies din carapace, probabil că am să explodez. Din seria de ironii ale vieţii.)

Ieri terminat Shogun, azi terminat Furnicile (Agath, mulţumesc. Le-am luat pe rând, celelalte două, cât de curând, sper). Tot azi am mers la bibliotecă după Groapa şi Knulp. Tot azi oprit la o papetărie căci mi se făcuse poftă de scris cu creionul. Luat două creioane „ce scriu negru-negru”. Îmi place mirosul de tipăritură proaspătă, însă mai mult îmi place cel de bibliotecă, de vechi. Îmi vine să mănânc cartea aia de bine ce miroase. Iar cu creioane mecanice n-am putut niciodată scrie, căci îmi place să apăs pe ele.

Tata mă întreabă dacă învăţ, din cauza Furnicilor, cred, care arată a cursuri.

Aseară:

Viaţa pare a fi un echilibru. Cel puţin în privinţa somnului. Copilul doarme mult, bătrânul puţin. Se compensează.

            Ar fi bine să încetezi să visezi (...). Sau măcar să găseşti voinţa să-ţi urmezi planul.

Ah...viaţa nu e deloc echilibru...Te-ai întrebat vreodată de ce tu, de ce acum şi de ce aici?Şi de ce nu eşti tu el iar el tu? Cine-i in Islanda?

            Pe tot parcursul cărţii, cu toate că descrierile omului blond cu ochii albaştri erau dese, eu mi l-am imaginat mereu brunet, cu barbă şi ochi negri. Nu-mi pot imagina ochi albaştri ageri. Albastrul e prea calm să fie ager.

            Mi-am amintit iar de acea zi. Precum un castel de cărţi de joc. O jumătate de oră, printre străini, a dărâmat toate speranţele, aşteptările şi visele. Atât de uşor. Analogia cu castelul de cărţi de joc nu are în vedere doar uşurinţa cu care acesta se destramă, ci şi grija, timpul, încercările şi concentrarea cu care se contruieşte. Am uitat să sper şi să fac planuri, cum făceam pe-atunci.

            Mă întreb de ce nu pot dormi. Era o vreme în care la 23.30 eram în pat şi adormeam în 10 minute. Prindeam dimineaţa. Acum mă strâng. Iau forma unei urechi – sau a unui făt. Mă învelesc ca şi cum aş fi într-un cocon. Nu, nu de fluture. Strâng ochii. „Adormi!!!” iar gândurile acestea-mi trec prin gând. De obicei imaginez poveşti, ca să îmi ţin mintea ocupată, însă încep să rămân fără ingrediente.