Păi da. Mereu a fost foarte uşor de criticat. Toată lumea critică pe toată lumea. Uneori cu argumente, de cele mai multe, însă, fără. Şi suntem răi la vorbă. La fapte de asemenea. Ce nu-i ca noi e rău. Ce nu ne place e rău. Da. Dar se rezolvă nimic doar criticând. E ca un lătrat de javră bătrână şi bolnavă şi chioră, care defapt e mai mult un urlet prelungit şi sâcâitor.
Păi da. Dar dacă nu spui nimic nu înseamnă oare că accepţi, tacit, incultura şi prostia de lângă tine? Nu înseamnă oare că o laşi să continue, din pricina neimplicării tale?
Prostia şi incultura nu suportă critici de orice fel. Nici ajutor. Mie îmi par stări de fapt şi le ocolesc. Prefer să nu-mi consum energia degeaba criticându-le. Ştii, şi o glumă, şi o ironie, şi o critică trebuie îndreptată spre cineva ce le înţelege. Altfel, îşi pierd rostul fiindcă sunt neînţelese.
Poate eu am destulă energie. Ba mai mult, cred că aş fierbe în mine la temperaturi prea ridicate, dacă aş păstra tăcerea. Iar fierberea asta interioară m-ar consuma mai mult.
Poate că tu ai destulă energie. Şi poate că ar fi fost mult mi ok să o foloseşti în propriul folos. Adică...ştii...sunt mulţi oameni ce încearcă să se ridice pe ruinele altora, şi mai puţin prin propriile forţe. La urma urmei, bellum omnium contra omnes, neh? Şi-apoi, câştigi câţiva adepţi, căci măcar ai un puternic fel de a-ţi exprima criticile. Şi-apoi, puţin pupincurism aici, puţin acolo, începi să-i mângâi pe creştet, şi te simţi şi tu îîîîntr-uuun final, împlinit. Dar defapt...ştii? Nu eşti. N-ai făcut nimic.
Şi da, azi am băut o cană de suc de roşii, făcut de bunica, fiindcă mie cola nu-mi prea place.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu