Asculta mai multe audio country
Îmi pare rău că toate lucrurile începute frumos se termină în putrefacţie. Mă întreb de ce, îmi vin mai multe răspunsuri în minte, nu pot alege nici unul. Aşa e dat să se întâmple, din cauza lor sau din cauza noastră, că n-am ştiut s-avem grijă. Luate separat, fiecare e nul. Mai ales că, odata cu trecerea timpului, entuziasmul de început dispare încetul cu încetul. Nu mă refer aici la nici un fel de relaţie interumană.
Pe inelarele mâinilor mele stau două inele. În dreapta, inelul în jumătăţi de aur diferite primit de la bunica la 18 ani. În stânga, inelul de argint cu pietricele mici şi bătute cumpărat de mine. Dintre ele – pietricelele – doar una a mai rămas. Una care o observ doar eu, când mă uit cu atenţie. Uneori le dau jos. Pentru câteva minute doar. Rămân urmele şi obiceiul. Le caut mereu, cu degetele mari, să le întorc, să le potrivesc.
Uneori nu răspund la telefon. Şi mă scuz mai apoi cu „n-am auzit.” Cartea de ziceam că e greu de citit e deja aproape de jumătate. N-ai cum să nu intri în lumea aceea.
Iar uneori simt asupra mea privirile pline de superioritate ale altora. Chiar şi-aici, şi-acolo. Şi nu pricep.
În urmă cu vreo două seri am ieşit să mă plimb, cu intenţia de a medita la o temă ce includea pe alocuri următoarele: „Unii vor să schimbe lumea. Alţii se pierd în pesimismul de a nu putea schimba nimic exterior. Toţi te îndeamnă şi îţi spun că prima dată trebuie să te schimbi pe tine. Schimbarea o cauţi şi tu. Aşadar, de ce e atât de greu să te schimbi?” Aşadar, ce mi-e aşa de greu să mă schimb?
Oricum, tot ce-mi amintesc din plimbare e faptul că am confundat luna cu lumina de la un apartament al ultimului etaj de bloc turn, bucuria că Şcoala populară de arte a intrat în renovare şi nervii pe care mi-i făceau pietricelele ce se blocau în modelul tălpilor ghetelor.
Invidia şi dezgustul sunt sentimentele ce le simt cel mai des, din categoria negative. Invidiez frumosul şi originalitatea şi-apusurile de soare cu prieteni, şi locurile deosebite…şi nu ştiu exact de ce o cataloghez direct ca fiind negativă. Dar cred că e, cel puţin mie, îmi e.
Nu-mi place când lumea se bazează pe o caracteristică a mea şi se foloseşte de ea. De mine. Dar nici nu mă pot abţine de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu