Se-auzea finalul piesei. Sunetul se îndepărta, încet : „Peace the fuck aut….peace the fuck aut….peace the fu….”. Apoi Society. Acum Hotel California.
Am făcut întuneric, am deschis lampa. O văd c-un colţ de ochi, în stânga. Şi-o pâine, şi câteva farfurii nespălate. O coajă de banană.
Implicaţii. „Cred că dacă, ….. atunci….” Dar nu e aşa. Mi-e o frică teribilă de o vârstă înaintată, când am să conştientizez că nu am şi n-am avut ce am sperat atât să am. Atunci nici măcar timp n-are să mai fie. Atunci nici speranţă, nici însufleţiri venite de niciunde.
Ieri mi-era dor de. Mă pupă imaginat pe creştet. M-aş vedea stând rezemată de-un perete sau pat, pe podea, fumând ceva, ascultând anumite, vorbind tot felul.
Ne-am tot adunat, dar. A dormit pe-un ursuleţ de pluş, nu pe perna făcută din hanorace.
Mă gândeam că n-am mai mers demult, nicăieri, cu trenul. Din vară. E dor. Mă pierd.
Spui uneori că n-au trecut anii. Dar uite câte s-au întâmplat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu