0.10.

Când i-am zis lui A. că trebuie să-mi vadă noul look m-a întrebat dacă m-am vopsit blondă. Mi-e frică de oglinda de mâine.  

Chiar m-am apucat de citit cartea despre cimpanzei.

Mi-am lipit flori pe coperta interioară a caietului şi azi am scris cuvinte şi-am colorat. Am făcut cafea, era cam amară. Dimineaţă mă simţeam ţintuită pe scaun, şi nu găseam nici un motiv pentru care să mă ridic. Am scris cu roşu. Mă scot din sărite multe chestii mici. Azi m-am enervat la telefon pe mama. Când am ajuns la ea era zâmbitoare, mă mângăia pe faţă cu două degete, eliberându-mi fruntea de şuviţele de păr şi mă întreba dacă mi-au trecut nervii. Mă uitam la ea şi mă întrebam cum să nu-mi treacă.

Toate lucrurile care se întâmplă în exterior parcă mă strâng de gât. Defapt, mă obosesc şi ajung să mă scârbească. Creioanele mele colorate sunt frumoase şi par bune, dar nu sunt.

Gura aceea are miere în colţuri. Jos sau sus, nu contează. Gura aceea e a mea. O doamnă brunetă îmi laudă ochii fiindcă sunt expresivi. Mă întreb dacă vede în ei ceea ce văd eu în unii de pe stradă.

I-am zis mamei că prima carte i-o dau ei, cu autograf, când m-a întrebat unde plec la ora asta cu laptopul.

Uneori am tendinţa să copiez pe cei care scriu mai urât. Scriu urât în sensul că folosesc cuvinte mai tari, uneori înjurături. Mi se par mai veridici, uneori. Dar oricât mi-ar place stilul acela al lor, eu nu pot s-o fac. Nici nu se pune problema că eu aş fi o puritană care nu foloseşte un limbaj mai colorat în viaţa de zi cu zi. Doar că aici nu am nici un motiv, iar momentele rare în care sunt nervoasă, tind să le arăt într-o altă formă.

Scriu prea mult în ultimul timp. Nu mi-am propus nicidecum asta, însă de la un rând însemnat noaptea, pe telefon, sau pe vreun rest de foaie, dezvolt. Prea mult parcă, uneori.

(Uneori, la mine în cap, începe să sune insistent un „ring ring ring ring ring ring” atunci când mă calcă ceva pe nervi destul de tare. Şi-aşa cum am spus mai sus, mă enervează destul de multe. În momentele acelea, sunetul bâzâitor nu-mi dă pace. Mă face să clachez, mă face să închid de tot sistemul. Atunci, pe loc. apoi, încep încet să prind ciudă şi ranchiună. Nu prea las să treacă nimic. Se-adună toate în mine, şi după un timp, totul ia forma unui vulcan. Odată începută erupţia, nu prea o mai poate opri nimeni, şi se revarsă asupra celui mai apropiat lucru.)

Am înţeles poziţia amândurora, dimineaţă, când citeam. El, şmecherul care se dă de neatins, care e lejer, şi ea, tipa ce spera că se crease o legătură specială între ei. Dacă e ca mine, şi ea s-a umplut de ranchiună. Dar nu am de gând să urmăresc. Îmi ajung eu.

Eu nu înţeleg multe lucruri. Asta mă face să le dau propriile mele explicaţii, ce uneori sunt eronate. Apoi, când sursa mi le oferă, mi-e greu să le cred. Sunt construită foarte alandala.

Un alt fapt pe care nu-l pot înţelege este lejeritate cu care persoana X vorbeşte cu persoana Y  despre persoana Z, neştiind în ce relaţie se află Y cu Z. Mi s-a întâmplat ieri, eu fiind persoana Y. Persoana X, adică eu, nu e genul de persoană care să fugă la Z să spună ce a auzit, însă mi-am schimbat puţin părerea despre persoana X. Trebuie să ai grijă ce şi cum şi cu cine vorbeşti. Iar asta nu are nimic de-a face cu sinceritatea, respectiv nesinceritatea. E doar o lege a firii. Prudenţa.

Mi s-a promis o cafea şi de la C., undeva prin vară. Aştept, şi mi-e frică şi de ea, deci trebuie să fie o cafea foarte bună.

Acuşi ajung iar în Iaşi şi le iau pe toate de la capăt. Azi I. era neîncrezător, dar a trecut ceva vreme de când nu mai bag în seamă ironiile ascunse din vocea lui. Dacă e să iasă ceva, o să iasă. Dacă nu, bine.

Deocamdată stăm în căsuţa de lemn, sprijinindu-ne spatele chircit de pereţi, stăm cu genunchii strânşi şi ascultăm teatru radiofonic în abur de ceai. Fiecare cu-ale noastre.