Ti-am mai zis. Mi-e cam frica sa intru aici. Poate nu frica..doar simt ca nu merit. Dar .. poate.. hmm...ma intreb cum ar fi de m-as simti aici ca acasa. Ti-am spus..nu mi se pare ca merit. Tacuta, ma simt bine aici. Dar cand...ma compar..cand ma vad...cand...hmm...
Aici totul e intunecat. Doar ecranul.... E gri cerul, e ora ceaiului englezesc..nu intra nimic prin ferestre...
Mama doarme. Totul sta. Nu se intampla nimic. Nu se aude mai nimic...doar...vibratii de afara, de masini sau de tramvai..un catel...o ciora, doua, poate. Si-atat. Nimic. Becul e stins. Iar toate obiectele din camera dupa care ma uit n-au culoare. Se vad. Dar nu sunt nici negre, nici galbene sau albastre sau rosii...sunt intunecate...si stau! Toate stau. O frunza nu se misca, o jucarie nu cade...nimic. Si totusi nu e noapte. E doar sambata dupa-amiaza. Cand nu pare sa existe nimic, decat o liniste incomensurabila si apasatoare, decat o somnolenta captivanta, un somn neodihnitor. Nici lumina, nici intuneric. Si ma gandesc, ca atat de usor ar fi sa aprind becul. Dar...lumina aceea ar fi obositoare. Si falsa. Si.. oarecum, cred ca imi place ca nu vad nimic cu claritate.
Un comentariu:
lumina, restul e culoare!
Trimiteți un comentariu