Fărâme

E gălăgie mare. Mereu plec de la premise greşite. Aşa se nasc visele. Iar ţie ţi-am spus mereu că nu pot scrie mult. Doar fărâme. Ai spus-o şi tu, poate fără să-ţi dai seama. Imaginile de pe pereţi sunt flashuri. Flashuri întrerupte mereu de altele. Ăsta e modul meu şi nu mă pot desprinde de el. Aş putea încerca, bineînţeles, dar nu am imaginaţie pentru o imagine lungă şi coerentă (imagine „lungă”?!). Ar ieşi ceva fals, fiindcă nu pot spune niciodată ceea ce nu văd.

E gălăgie mare şi nu am masa din colţ. Mai mult, stau exact cu faţa spre oglinda din hol.  Oglinda mare din hol seamănă cu oglinda mare din holul meu. Dar nu-mi place să fiu constrânsă să mă privesc.  În felul ăsta eşti constrâns să priveşti în interiorul tău şi să vezi anumite lucruri pe care, uneori, vrei să le ignori.

E foarte uşor, ştii, să înseninezi ziua cuiva. Mereu mă mir de ce nu facem mai des lucrul ăsta cu oamenii care ni-s dragi. Tot aşa îmi ziceam că ar fi foarte uşor să aduci puţină magie în viaţa cuiva. La mine însă, asta e condiţionată mereu de un „în cazul în care...”.  Iar continuarea deseori lipseşte, şi mă face să nu acţionez.  Ziceam că plec mereu de la premise greşite. În orice caz, ştiu că ele sunt greşite, şi totuşi continui. De ce? Fiindcă nu-ţi poţi înfrâna niciodată visele ascunse iar speranţa nu cred că moare niciodată. Cred că avem mai multe vieţi. Mai multe vieţi, pe parcursul cărora ni se îndeplinesc, puţin câte puţin, visele.  Şi cum nu ne oprim niciodată din visat, trebuie ca vieţile noastre să fie veşnice. Una după alta, până la sfârşitul timpurilor. Orice ar însemna asta.

O oglindă e mai mult decât un obiect fizic care te ajută să-ţi aranjezi cămaşa sau machiajul. O oglindă te ajută să-ţi vezi şi interiorul, dacă ştii cum şi unde să priveşti. Pentru ce s-o fi inventat prima oglindă? Narcis s-a sinucis din cauza asta, ştii? Şi-a văzut frumuseţea într-o oglindă, iar lucrul ăsta, treptat, l-a zdruncinat în interior. Revin iar la Paler, căci el m-a făcut să nu mai folosesc cuvântul „narcisism” cu conotaţie negativă, ci cu milă. Narcis n-a avut nici o vină, zeiţa a fost cea care a aruncat blestemul asupra lui.

Tot ale lui, mă alină mereu cuvintele: „Nu i se poate cere unui om să găsească neapărat un sens al vieţii sale. Acesta este un har şi, de fapt, sunt foarte puţini cei care au reuşit o asemenea performanţă. Eu nu mă număr printre ei. Dar cred că fiecare om trăieşte având un scop; de perspectivă sau unul imediat, asta n-are nici o importanţă.”

Mi-am propus deseori să adorm fără să mă mai gândesc. Mi-am propus deseori ca atunci când soarele apune roşu, să văd doar un soare care apune roşu. Dar nu pot. Mai mult, spre propria-mi ruşine, visam odată să inventez un buton de „stop” pentru mintea umană. Nu de alta, doar să pot adormi. Din fericire, nu suntem roboţi, şi-ar fi păcat să ajungem toţi, într-o zi, aşa. Se pare că viaţa nu poate exista în lipsa viselor. Iar în majoritatea cazurilor, acesta este un lucru bun. Viaţa e un profesor, nu-i aşa? Şi trebuie să ne şi înveţe să ne ridicăm după ce ajungem cu obrazul la pământ.