Nici nu am încredere și nici nu-mi plac oamenii care cântă în fiece zi fluturii și florile vieții. Nu am încredere și nu-mi plac nici cei care se complac în tristețea lor și nu fac nimic să iasă, măcar pentru câteva minute în zi, la aer. Nu-mi plac și nu am încredere în cei ce slăvesc mereu iubirea, precum nu am încredere și nici nu-mi plac cei de piatră. Nu-mi plac cei ce-mi cer și nici cei care mă laudă.
N-am înțeles niciodată dirijorii de orchestre. Cred că nu-mi plac deloc. Iar blestemata asta de căldură începe să-și arate colții. Vienna lui Billy e ca un drog ce-mi dă o amestecătură de sentimente. E un cântec ce-a tot crescut în semnificațiile mele. Eh...iar fiecare bere îmi arată că nu sunt verigă în nici un lanț. Uneori mă întristează, alteori mă face să zâmbesc.
Căldura parcă le ațâță și mai mult pe toate. Mă întreb dacă a existat vreodată un fluture să vrea să intre înapoi în cocon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu