"Albul si negrul. Opuse total. Trecere brusca. Nu reusesc sa-mi dau seama cum e dunga dintre alb si negru. E alba sau e neagra ?
Ii cerusem Simonei ragaz de o luna. Fara nici un calcul, fara sa fi citit vreun articol prost dintr-o revista de duzina, intitulat «Uita de fostul partener in 10 pasi ». Doar impuls. Aveam nevoie doar de putina liniste ca sa ma reasez pe linia mea. Ea s-a tinut de promisiune si nu i-a oferit nici una dintre « noile mele date de contact ». Excursia ei in Anglia chiar a lungit termenul cu o jumatate de luna.
In oras patrunsese spiritul sarbatorilor de iarna, ce urmau sa vina. Rosu-sangeriu pretutindeni in reclame. Strazi gri insa, si cerul lui Bacovia. Era un contrast ciudat, aproape comic. Eu visam la zapada.
Cand l-am vazut in fata casei Simonei, am simtit o avalansa pornindu-se. Diferenta era, ca de aceasta data, avalansa nu venea peste mine, de undeva de sus, doborandu-ma. Nu. Venea din spate, a ipingea in bratele sale, ma impingea sa-l sarut cu patos, sa-l mangai, sa-l strang tare la piept. Am supravietuit. Am ramas dreapta, l-am salutat in acelasi mod in care imi salut noii vecini.
M-am gandit de multe ori la felul in care am sa ma port in situatia asta. Si normativ si intuitiv. N-am gasit insa raspunsuri ; nici la ce ar trebui sa fac, si nici la oare ce as face.
Avalansa a fost urmata de o stangacie uriasa. M-a rugat sa mergem undeva sa vorbim. De asta mi-era cel mai teama. Nu-l puteam refuza, insa mi-era si frica sa nu ma topesc. Mi-era ca am sa fiu ori prea moale, ori un sloi de gheata razbunator. Nu. Am fost sincera. Mi-am amintit frumosul, mi-am amintit uratul, am explicat cum mi-as explica mie in oglinda. Calm si senin. Atingerile sale ma dureau. L-am rugat sa se opreasca. L-am rugat sa ma lase sa trec peste tot ce-a fost. L-am rugat sa ma lase sa-l uit. Caci intr-adevar, asta imi doream."
scrieri anonime - noiembrie 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu