Cioburile inimilor noastre sunt speciale. De-un rosu aprins, dar cald. Catifelate, placute la atingere. Se naste un culcus perfect cand le punem alaturi. O inima mare, mare, care sa ne adaposteasca. Sa stam acolo cand ne e rau, sa depanam sclipici de lacrimi si note muzicale. Sa visam departe de frigul din exterior, sa imprastiem zambete in oglinzi, sa le primim inapoi inmiite. Sa fie mereu deschisa pentru noi, sa invatam sa avem grija de ea. Sa o hranim cu emotie si vin fiert si poezie. Si dragoste prieteneasca, si zambete. Multe, multe zambete!
"Eu ştiu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Şi nici în cer…
Şi-atâta-ţi cer
În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti
Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti
Pe cântăreţ —
Tu numai cum
Ştii să zâmbeşti!"
St. O. Iosif
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu