Acum se simt ca nimicuri. Stările și tot.
27.06.13
Am simțit nevoia să închid ușa. Să-mi închid,
astfel, totul între cei patru pereți. Dar fereastra e deschisă. Se aude doar
ploaia și miroase proaspăt.
Mi-e dor de multe persoane. E liniște și tună.
Subconștientul are renume bine-meritat. Am visat
foarte ciudat și urât astă-noapte, dar înțeleg. Astăzi e doar prima zi.
28.06.13
În patul cel alb mă simțeam la locul meu. Acolo,
trupul vlăguit se odihnea, mintea intra în pace, răsuflam ușurată și uitam tot
stresul de peste zi.
Acolo mă simțeam la locul meu, și e tare ciudat acum
când mă gândesc la asta, mai ales știind cum alergăm noi după tot felul de cai
verzi pe pereți și nu suntem niciodată mulțumiți.
Mereu am căutat și așteptat soluții din exterior,
dar e timpul să-mi dau seama că eu sunt motorul, și nu piesa.
29.06.13
Visam că urc un munte a cărui pantă era acoperită de
muschi verzi și plini de ploaie. Eram trei. Vedem doi urși, probabil pui. Urcăm.
Vedem un lup. Urcăm. Când am văzut ursoaica am decis să renunțăm și să coborâm.
Am spus mereu că în mine există un uragan. La exterior
aparențele sunt foarte calme, incredibil de calme. Dar în interior totul se
învârte, se sparge, se scot copaci
seculari din rădăcini, se dărâmă case.
Când mă salută dau ușor din cap, poate schițez și un zâmbet. Când nu mă salută,
îmi continui treaba fără să las la vedere
nici o urmă.
Acum am impresia că uraganul a ieșit înafară. Tot nu
se vede, tot se învârte. Fiindcă mă simt la răscruce de orice, de toate.
Și lui G. îi plac ciorile, iar asta este foarte,
foarte important. Tot lui i-a sărit în ochi aia a mea, cu “căldura din brațele
lui”. Iar eu nici nu mai știu ale cui erau brațele alea.
Mă macin prea mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu