Dar cine să mai facă dulceață de trandafiri?

Știam bunăoară de la Camus că “vine mereu în istorie o clipă când cei care afirmă că doi plus doi fac patru sunt pedepsiți cu moartea”. N.S. Jurnalul Fericirii, p. 66

“Cuvântul se degradează în vorbă” N.S., J.F. p.116

Dulceață de trandafiri și un pahar de apă rece de fântână.

Uneori vreau să fiu în stare să îi însușesc masca pe care deseori încerc să o port. Să spun nu fără păreri de rău atunci când unii se folosesc de mine sub pretextul că îmi cer ajutorul.

Singura ureche de măgar din carte:

“16 iun. ’55 – Uneori mă cuprinde o tristețe atât de adâncă și atât de perfect inexplicabilă încât lumea întreagă mi se pare dintr-odată golită de orice sens. Gol, momentul prezent, goale, cuvintele, goale, toate gesturile pe care le-am face și toate eforturile pentru a îndeplini indiferent ce […] Este vântul disperării care stârnește și surpă totul în cale.” J.G., P.d.a.t.p.t.î., p.199.

Sunt anumite persoane care ar putea ajuta pe cineva doar clipind. Clipitul din ochi este ceva natural. Sunt anumiți oameni, care atunci când conștientizează că al lor clipit i-ar putea ajuta pe alții, ar fi în stare să își pună scobitori în ochi sau chiar să-și taie de tot pleoapele. Răutatea e deseori gratuită și născută din prostie.

Un cântec ce prima dată nu l-am înțeles, care apoi îmi năștea o depresie, îmi ia acum durerea de cap printr-o magie ciudată.

30 martie “Nimic nu ne îmbătrânește mai multe decât moartea celor pe care i-am cunoscut în copilăria noastră.”

Dar și locurile mor, nu-i așa?

22 mai ’41 “Ce fac orele pe care le pierdem, și unde se duc? Ele se înveșmântează în stofele cele mai bogate, își acoperă capul cu un văl și-și pun o diademă împodobită cu ametiste, sanghine și rubine sumbre, și așteaptă ziua când vor veni să depună mărturie împotriva noastră; vor spune în lacrimi cum le-am abandonat când erau frumoase și meritau îngrijirile noastre, căci fiecare dintre ele ar fi avut să ne dea ceva, și suferă că au trebuit să-și pătreze, inutile, disprețuite, și totuși splendide, darurile pe care noi nu le-am vrut.” Julien Green, Plăcerea de a te povesti ție însuți. Pagini de jurnal.

Hai să plecăm, vrei? Înainte, fără să ne uităm în urmă. Oricum, cât de rău ar putea fi? Ar putea fi mai rău de atât? Hai să facem o nebunie, oricum până acum le-am făcut pe toate doar declarativ. Nu ai curajul, și n-o să îl ai niciodată.

Rochia roșie, cea de copil.