14 ian.
N-am stare, m-au
lăsat toate entuziasmurile specifice începuturilor. Azi sunt tristă doar
fiindcă aud un tic-tac. Nu tristă defapt. Nu am chef. Pur şi simplu nu am chef
şi mă prinde iar starea aceea de stat în pat cu pătura trasă peste nas. Nu
contează. Cineva a văzut câteva rânduri şi mi-a spus că am curaj mare. Şi să am
grijă cine le vede, că prea mă dezgolesc.
„Prezentul e
urmarea a tot ce n-am făcut.”
22 ian.
O primăvară, dar o primăvară de mai, cam asta mi-ar face
bine acum. Pentru vodca de pe
dealuri. Atunci când înţelegi perfect ce vrea să spună vântul ăla care te
zburleşte. Da, sună a cuvinte goale. Sau o noapte de vară. Să fie albă, ca să
stăm de vorbă.
Cuvintele sunt
inutile.
10 feb, pt. G.
Stăteam în poziţia mortului, pe diagonala patului. Defapt nu chiar mort,
îmi ţineam mâna stânga pe inimă, s-o simt cum bate. Îmi place să simt inimi cum
bat. Sau pun urechea pe piept şi parcă sunt iniţiată în cele mai importante
taine odată cu tic-tac..tic-tac..tic-tac. Da, e liniştitor. Nu concep o inimă
care să nu bată.
Televizorul era deschis, dar sonorul nu. Îl lăsasem doar pentru lumină. Pe
tavan dănţuia umbra lustrei, parcă un buchet din trei flori. Eram pierdută
undeva departe, în alte lumi. Chiar fumam o ţigară de aer, dar nu păcăleam pe
nimeni, degetele-mi miroseau a migdale...
Dimineaţă îmi imagineam cum am să ţin în braţe romanul tău. Mai întâi, cu
miros nou de tipăritură şi lucios; apoi cu iz de casa mea şi zgăriat de
lectură; apoi cu colturile rotunjite şi paginile uşor galbene. Ce minunat va
fi, nu?
Bonus: poza cu cartoful. Alegorie.
Un comentariu:
...un an bun,stefana.Ouma.
Trimiteți un comentariu