Îmi vine în minte acea noapte din ce în ce mai des. Acea noapte...defapt, acea dimineaţă. Când jarul încă mocnea şi soarele se străduia să iasă de după orizont. Eu cred că eram tare obosită şi palidă, tare ciufulită, plămânii plini de fum iar stomacul plin de bere. Cu siguranţă aveam în păr firicele de iarbă. Iarba pe atunci se transforma încet încet în iarbă uscată (căci nu vreau să-i spun fân). Chiar şi acum mai am, oricât de credibil sau nu ar părea (nu-mi prea place cuvântul „incredibil”) floricica aceea uscată, care în ochii majorităţii ar trece drept „buruiană uscată”. Bucată de buruiană uscată. Fiindcă ador detaliile şi ador lucrurile mici şi ador zâmbetul sincer. Iar problema revine iar la problema(tica) alegerilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu