sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Există indivizi la care se vede foarte clar că, nemaiavând lut, zeii i-au făcut din noroi.

„Moartea e un şacal flămând, senor, dar de ce să o ajutăm şi noi?”

„Singurătatea nu face compromisuri. Ea e răspicată şi necruţătoare. Cine n-are bani e singur. Cine e sentimental e singur. Cine se teme de singurătate e singur. Iar eu n-am bani, sunt un sentimental îndărătnic şi mă tem de singurătate.”

„Mă gândesc la oboseala care ne face uneori să nu mai avem nici forţa de a ne crea iluzii, nici forţa de a le urma...”
„nicăieri nu se aude mai bine tăcerea ca într-un vacarm.”

„Bănuitor, ameninţă ca nu cumva să fie prins descoperit. Înfometat de prieteni, vede în jurul său uneori numai inamici posibili. Deşi izolarea îl apasă, nu se poate lipsi de ea. Se simte în siguranţă numai cţnd trebuie să suporte singurătatea. Ea doare, dar apără.”

„Icar este mai mult decât drama visătorilor care vor să trăiască până la capăt o iluzie. Este drama de a nu putea fi numai Anteu.”

„Plantă a răbdării, aşteptând ca , după zile şi săptămâni de arşiţă, să vină în sfârşit ploaia. Plantă care nu cunoaşte luxul pădurilor ce foşnesc, suspină, cântă, freamătă, vuiesc; ea nu poate face nimic din toate astea; ţepii ei sunt muţi; tulpinile se leagănă fără un sunet; cel mult al aerului însângerat de acest arici vegetal. Plantă a dezolării, care găseşte în chiar sărăcia ei puterea de a-şi hrăni orgoliul. Plantă a câmpurilor golite de vegetaţie care nu vor să devină totuşi pustiu. Plantă a tenactăţii ce se cheltuie într-atât în efortul de a rezista încât nu mai găseşte energia de a se împodobi.  Stă goală, fără podoabe, în faţa soarelui. Ca şi zeii de piatră crispaţi de sete. Uneori sub un cer de cenuşă. Alteori sub un cer singur. Plantă a celor tăcuţi, a celor care n-au nimic decât încăpăţânarea şi setea lor.”


Niciun comentariu: