joi, 29 decembrie 2011

Pentru Mr.P

Un necunoscut poate să-ţi facă ziua mai plăcută. Un om pe care l-ai întâlnit prima dată, poate să-ţi facă seara mai plăcută. Un om pe care nu l-ai întâlnit niciodată, poate să-ţi spună anumite cuvinte datorită cărora să poţi merge la culcare cu zâmbetul pe buze. Un prieten te poate dezamăgi foarte rău în câteva clipite. Ăsta este un răspuns pentru Mr.P în special. Dragul meu, fiindcă face-se cum se face, îmi eşti drag, chiar şi după atâta timp, chiar şi după atâta necitit, chiar şi după atâtea sfaturi...Eu scriu. În general, când nu mă simt prea bine. Dar asta nu înseamnă că mereu mi-i aşa. Ba mai mult, n-am socotit de cât timp, să zicem de jumătate de an, un an, s-a coborât o pace magnifică asupra mea. Sunt foarte bine, nu te îngrijora, nu-ţi fă probleme. Vrând ne-vrând am ajuns să trec peste obstacole cu zâmbetul pe buze, şi asta fără să mă mint, crede-mă. Am ajuns să cunosc ceea ce valorez, fără să mă bat cu pieptul în piept. Ştiu pentru mine, n-o mai spun şi altora. Am ajuns să văd cine mi-e aproape şi cine nu. Nu le-o spun şi lor, ci ţin în mine. Iar toate astea, de cele mai multe ori, după ce trag linie, mă fac să zâmbesc. Iar Crăciunul acesta, bun, rău, cum o fi fost, l-am trecut zâmbit. Prea puţine clipe stările depresive au câştigat. Am ajuns la echilibru, Mr.P, şi mi-e bine. Motive de veselie sunt, chiar dacă mi le absorb din cele mai mici lucruri ale lumii.
Şi asta vă doresc şi vouă, celor ce v-aţi rătăcit din greşeală (sau nu) pe aici!

Un comentariu:

Florin spunea...

E un timp sa analizam ce ni se intimpla, e un timp sa ne gindim, e apoi un alt timp sa actionam.. Avem de toate, din care sa alegem:)