Mă întreb mereu când sunt cu Cofy în lift ce înțelege ea din asta. Mă întreb dacă vede liftul ca pe o cutie în care intră la parter, care ne zgâlțâie puțin, și-apoi, ca prin minune, ușile se deschid la etajul 5.
Mă întreb dacă lucrurile în care cred acum sunt rezultatul unei spălături de creier sau sunt rezultatul unei analize amănunțite, personale. Ideea asta mă preocupă de ceva timp.
Mă întreb cum ar fi dacă am avea posibilitatea de a ne lepăda de partea practică a vieții iar singura grijă a mea să devină cărțile pe care nu le-am citit încă. Să merg în parc, să găsesc o bancă cu o priveliște plăcută și să mă îmbăt de mirosul paginilor vechi ale cărților.
Mă întreb de ce se schimbă mai ales lucrurile pe care nu le vrem schimbate, iar cele pe care le vrem, rămân neschimbate. Mi-e un dor teribil de țara de acum 15 ani, când mergeam desculțe prin noroi, când ne cocoțam pe căpițele de fân sau ne jucam cu o minge desumflată. Mi-e dor să fug după Cristi, încă puștan, și să-l ud cu apă rece de fântână. Sau să mi se pară lanurile de porumb pline de plante exagerat de mari și de ciudate.
Mă întreb dacă mi-oi face vreodată hambar, sau dacă voi avea vreodată un cățel pe care să-l numesc ”Busuioc”.
Mă întreb dacă ar trebui să-ți limitezi visele doar la cele pe care știi sigur că le poți realiza.
Zilele trecute am fost La Rai, cu D. și G. Dar hai să vedem ce-i mai încolo, și mai încolo, hai să vedem chestia aia de fier, hai la delușorul ăla, și tot așa, până ne-am trezit că am coborât până la iaz. Am văzut șopârle, dar erau rapide și se băgau în păânt înainte să le analizez foarte bine. Erau bondari și tot felul de gâze, pe iaz rățuște, deasupra pescăruși, după, pădure. Și ciobanul cu oile. O căpriță a fătat un ieduț. Era verde, și, surprinzător, curat. Soarele ardea, iar când se ascundea după nori, vântul se simțea mai tare. Apa stătătoare mergea în vălurele spre dreapta.
Mâine e 1 mai. Se pare că dorința lui D. i-a fost ascultată și vremea la mare nu e așa bună. Să moară și capra vecinului!! De parcă în asta ar consta totul...
Se termină acuși anul I de master iar chestia asta mi se pare ireală. Ridicol de ireal. Mă sperie mult. Mă sperie vara ce vine. Mă sperie următorul an. Se pare că sunt o persoană foarte sperioasă.
În principiu, și având exaltarea de moment, unele lucruri par a fi extrem de ușor de făcut și de atins. În alte situații însă, aceleași par văzute prin lentila unei lupe performante. Extrem, extrem de departe.
Tot citind, mă văd mai mică, și mai mică. Așa-s de multe cărțile, oamenii, ideile, exprimările pe care nu le cunosc... Și cu cât învăț mai multe, cu atât sunt mai neștiutoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu