M-am pornit de acasă cu oarece emoţii. Ştiam că lumina o să fie aprinsă, din moment ce toată ziua a fost gri cu nori. Am plecat pe stropi de ploaie, şi afară mirosea tare frumos. Apoi m-am gândit că există două posibilităţi: să fi fost data trecută o întâmplare sau să fie data asta o întamplare. Tot nu ştiu care-i varianta corectă…căci dacă ai văzut un lucru de două ori, iar de fiecare dată avea o altă stare, n-ai cum ghici care e starea normală. Despre cafenea vorbesc. Nu era muzica de data trecută, însă nu era una proastă. Avea versuri, care, pe lângă oamenii din faţă ce vorbeau tare la un vin de 12 dimineaţa şi fetele din stănga ce cântau, mă bruiau oarecum. Plus că volumul era cam zbuciumat. N-a fost rău. Dar a fost doar o cafea.
Pe mine oricum mă legăna cântecul ăsta, pe care nu l-am mai auzit de foarte, foarte mult timp. Mă obsedează. Mă obsedează fiindcă nu ştiu de unde îl ştiu. Fiindcă n-am văzut A summer place. Trebuie să fi fost în altă parte. În alt film, într-un clip dat de cineva …undeva …trebuie să fi fost. Şi ştiu că atunci se plia atât de bine. Pe film/clip sau unde oi fi auzit-o, şi pe starea mea. Poate că era un film cu nebuni, cu un final neaşteptat. Poate că aveam lacrimi în ochi sau mă întrebam dacă nu sunt nebună. Sau poate că îmi doream să fiu nebună. Sunt convinsă în proporţie de 80% că dacă era un film, era un film cu nebuni. N-aş putea zice de ce.
Mă uitam la un tablou de acolo. Un tablou cu o frunză de stejar. Ador stejarii. O frunză întomnzită, de-un maro-bej. Fundalul era gri şi roşu. Aş vrea să pictez şi eu aşa o frunză. Tot pe fundal roşu şi gri.
Sunt sigură că era un film cu nebuni. Nebuni îndrăgostiţi. Sau…
Un comentariu:
superba melodie ... imi aduce in minte timpuri trecute cu domni si domnite cand totul era mult mai simplu mai elegant si mai primitor... cand se dansa pe astfel de melodii.
Trimiteți un comentariu