"Toata lumea stie ca anumite lucruri sunt irealizabile, pana cand vine cineva care nu stie acest lucru si le realizeaza." - A. Einstein
Incepusem sa scriu in caiet. Aveam nevoie de muzica, sa ma desprind de sunetele camerei. Si-am venit aici. Ma uitasem adineauri peste cateva cuvinte ce le-am scris mai demult. Fabulam. Si m-am intrebam de ce am simtit nevoia sa *) scriu imaginatii si sa **) le trec drept anonime. Dar nici ca stau sa-mi raspund. „Gandesc prea mult”, mi se reproseaza.
Cred ca am nevoie de liniste cand e zapaceala; sau de zapaceala cand e liniste; de frumos cand e urat si de urat cand e frumos; de muzica atunci cand este film; de film cand este oprea; de jazz cand este blues. Ar fi un cliseu sa ziceti acum ca nu sunt multumita niciodata de ceea ce am, asa ca, va rog, n-o ziceti. Dar mereu imi place sa construiesc un univers paralel. Iar de cele mai multe ori, se intampla seara, in pat, inainte de culcare, pentru vreo 5 minute. De am noroc, se prelungeste pe timpul noptii, ghidat de dorintele inconstiente.
Ma intreb daca e lasitate.
Da, ziceam ca nu ma mai intreb nimic. Si nu mai explic nimic. Si nu mai analizez nimic. Si nu mai fac judecati de valoare. Si ca…
Si-asa se facea ca eram pentru un moment fericita si zambeam.
____________________________
Eu eram in mijloc. Intamplare. Acum, cand incep sa vorbesc, sunt deja de-un negru ce-aminteste cu o singura nuanta de rosul pe care l-am fost. Mi-s uscat si probabil cand lumea se uita la mine vede doar un batran hidos plin de riduri, care sta sa cada, care sta sa se sfarame. Cred ca faptul ca stau in mijloc a ramas singurul semn distinctiv intre mine si prietenii mei. Unii poate-si aduc aminte de sangele ce-mi zbura in vene, tanar fiind. Am produs uimire, bucurie, poate dragoste. Acum, uitat intr-un colt de lume, am speranta ca macar o amintire mai smulg. Si cu ea, un zambet. Poate ca nici macar atat… Simt ca mi-e sete. Aici parca e prea cald. Apa n-o gasesc. Simt ca…s-a evaporat toata din jur, apa ce era menita sa ma tina… Toti din jur au cate o treaba. Rad, glumesc, vorbesc, discuta, se cearta, vizioneaza filme, mananca fel de feluri, se gatesc, citesc… Noi paralizam zi de zi. In acelasi loc. Uneori, parca mai simt o adiere de vant. Si chiar cu atata agitatie in jur, eu tot singur ma simt. Uitat. Batran. Simt ca abia mi se mai arunca cate o privire…si nu suport mila! Mai bine sa ma duceti la groapa decat sa ma priviti cu mila! Nu pentru mila am fost facut pe acest pamant. Admiratie trebuia sa starnesc! Admiratie! Admiratie si zambete! Zambete si bucurii! Nu mila…
La picioare mi-i un ghiocel uscat. A fost mintit, el insusi fiind o minciuna. Afara-i inca zapada si frig. Primavara parca n-a venit inca.
Frumusetea exterioara e efemera. Iar pe mine putini m-au mai intrebat ceva dupa ce m-am uscat.
Semnat: trandafirul din mijloc
Un comentariu:
prea frumoasa starea alfa de care'mi vorbesti... momentele cand inca nu dormi, dar nici mult nu mai ai, e veghe, e semiconstienta si atunci gandurile vin intre tine ca o mare cascada... stii? la urma urmei o fi uman, si, stii doar, cea mai mare lupta si singura adevarata e lupta cu tine insuti... daca vrei, e ca o dependenta. cand fumezi, vrei sa fi nefumator, constient ca poate iti face rau. daca reusesti partial sa faci pasul asta, in timp ce esti proaspat nefumator ai rabufniri inspre tendinte de a fuma, ori, deja vezi cercul vicios, cand fumai, vroiai sa nu mai fumezi... cred ca e vorba doar de echilibru, de impacare cu tine insati, insa stii tu? in viata mai conteaza si cum... atat timp cat ai puterea de a alege, atat timp cat gandesti prea mult si stii asta, ai putea sa incerci s'o faci productiv... indiferent de parerile ghioceilor uscati... de'i poti ajuta, ajuta'i, nimic mai frumos, si de nu dara, ajuta'te pe tine insati cat inca mai poti... e doar un zid de beton, pe cat de real, pe atat de efemer, si, ar fi pacat sa te trezesti dincolo de el netreaza...
te pup, ai grija de tine!
Trimiteți un comentariu