Pe blues de Armstrong, învârteam lingurița în cafea
cu mâna stângă, să topesc zahărul. Zilele astea m-am izolat, oarecum, și mi-a
fost nespus de bine. Ar fi trebuit să mă izolez mai mult. Ca timp și ca…”intensitate”.
Zilele astea nu mă interesează de voi. Mă puteți acuza de ce vreți, dar nu mă
interesează absolut deloc de voi.
Stăteam cu ochii închiși în pat, Rebengiuc era Meursault, încercam să îmi amintesc când am citit prima dată Străinul. În jumătatea de jos, sub pleoape,
era scena procesului. În jumătatea de sus, sub pleoape, visam eu procese de-ale
mele. Visez prea mult. Acuzatul era un om zvăpăiat cu suflet bun. Dar asta
oricum nu contează.
Am înnoptat pe malul iazului și toți vedeau stele
căzătoare numai eu nu. Ce-i drept, mă uitam mai mult spre stânga sus, unde erau
fulgere în depărtare. Ce-i drept, îmi era destul de greu să țin privirea
țintită în sus preț de câteva minute, din cauza alcoolului.
Le-am văzut până la urmă, și la ce bun? Nu mi s-a
îndeplinit nici o dorință.
Bunica spunea că a chemat-o pe mama ei în vis, să-i
spună dacă s-a întâlnit acolo cu sora
ei, care a murit nu demult. Nu m-am gândit niciodată la obiceiul acesta, de a
chema morți în vis. I s-a arătat, a spus, și a făcut semnul acela din mână, pe care îl făcea când voia să arate că a
rezolvat ea tot, și nu mai trebuie nimeni să-și facă griji.
Am dormit cu bunica în “casa mare”, care e defapt
camera din casa mare, ultima cameră, camera unde stă zestrea. Perne, plăpumi,
covoare, pături. Tablouri, bibelouri, sticle cu băuturi din comerț, pe care stă
praful.
Și m-am gândit să chem și eu pe cineva în vis, să-mi
spună și mie ceva. Dar nu morți, iar ce voiam eu să aflu erau prostioare. Chem vorbe în vis, să știu și eu ce și cum. Am
adormit imediat, era același întuneric și aceeași liniște de țară. Țin minte
doar că aranjam gulerul unei cămăși.
Mă privesc și mă judec după imaginea pe care o aveam
despre mine acum 3-4 ani. Eram cu totul altă persoană, m-am schimbat mult. Din
cauza asta mereu mă judec și mereu mă învinovățesc. Ce fac acum nu făceam
atunci. Ce cred acum, nu credeam atunci. Sau invers.
N-am găsit încă timpul și energia să mă …
reexaminez.
Apoi l-am visat pe el, trecea pe lângă mine, a
încercat să-mi spună ceva, când un nene mai bătrân m-a tras de mână și m-a luat
să rezolvăm o banalitate. Așa facem mereu. Ne preocupă mai degrabă lucrurile
mărunte, pierdem vremea cu ele și ne mirăm apoi că nu am făcut nimic care să
conteze.
Se pretează la orice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu