la urma urmei, aici doar scriu - part III

talie de timp
31 Martie 2009


sunt oameni ce citesc insemnari pe-aici, iar din marinimia lor lasa si notite de genul "nu stiu cum de mi-am pierdut 2 minute cititind asta". asta-i o astfel de insemnare. am sa pun warning si la inceput.

m-a intrebam mama de ce plang, dar mi-am pus castile cu beatles, m-am intors cu spatele si-am inceput sa rontai covrigi uscati. patul e asaltat de mine, cofy, o sticla de sprite. plus foile ce trebuiau traduse de la politici publice, plus punga cu covrigi, telefoanele, plus telefonul mamei ca sa parazitez cat pot, plus reteta de la doctor sa nu uit cum se cheama ce am, cutia cu batrani din care am citit doar unul dintre romane, plus servetele. sunt lenesa.
iar tu draga I, de ce faci rau cand stii foarte ca imi faci rau? ca doar stii ca-s singura in chestia asta. si in plus de asta. am venit acum acasa. ai vazut ca nu ma pot misca. cand am mai fost pe acasa? iar cand am fost, cat am stat? daca ratiunea iti depasea rautatea, nu mai scoteai pe gura chestiile care iar m-au facut sa plang.
in ultimul timp plang de parca as vrea sa salvez campia romana de desertificare.
azi am plans cand a murit Marley. Marley, catelul. eu nu vreau sa ma gandesc ce-am sa fac cu cofy. uneori as prefera sa traiesc intre animale (si nu ma refer la noi)
abia vedeam de somn azi la spital. m-am asezat pe un scaun. ma gandeam ca e urat tare sa iti incepi ziua in asemenea loc. boala. batranete. chin. durere. am vazut capela. nu stiu de ce mi se duc ochii mereu inspre lucrurile astea.
apoi in fata cabinetului s-a ridicat o doamna in varsta, vazand ca ma doare spatele. "vino si stai jos puiu' "....si iar ma luau bocetele ca am ajuns in stadiul in care s-au inversat rolurile.
covrigii n-au nici un gust, srite-ul e putin rasuflat, trebuie sa imi fac ordine in winamp sa nu-mi mai apara andre si voltaji. n-am mai fumat de sambata la amiaza si ma simt captiva in propriul meu pat. florin doarme. mi-a tot zis ca n-are cum sta 24/7 pe mess. becali e la televizor. merge dar eu am casti. mick jagger - don't call me up. ce aleg? cuvinte stupide in josul ecranului. joaca table.
ma intreba o colega de am patit ceva, caci am tot avut statusuri triste pe mess. so let's see.
in pain - ma durea spatele. ne-metafora.
sick of sickness - idem
azi e ziua in care mama sughita:))) si nu exagerez cand spun "ziua"
aici am exagerat. dupa 3 ore a incetat.
si i'll be back again, caci la urma urmei o sa-mi treaca totus spatele. hopefully.
plictisita de tot.
sunt oameni ce citesc insemnari pe-aici, iar din marinimia lor lasa si notite de genul "nu stiu cum de mi-am pierdut 2 minute cititind asta". asta-i o astfel de insemnare. am sa pun warning si la inceput.
din dorintele mele cele mai acute:
-sa am un televizor care sa-mi arate trecutul. bine detaliat.
-sa am comanda la televizor sa pot da inainte sau inapoi sau in stanga sau in dreapta.
-sa ma port ca un mic dumnezeu?! nu.
sa renunt la telecomanda? totusi de stiut as vrea sa stiu ce s-a intamplat.
stupiditati.
daca era acum putina vodka si fum si ceva neuroni, era perfect. ca-s cranberries.
sa scap de discutii inutile am zis c-o duc pe cofy afara. pot merge?:))
nu, ca ma duc.
si am nevoie de ceva ciocolata, ceva cu ciocolata, din ciocolata. i-am spus mamei sa-mi ia ceva dulce dimineata si mi-a luat strudel cu ciuperci :| inteleg, stie ca imi place. dar dulce?
nu inteleg de ce am comentat despre spritul rasuflat, caci altfel nici nu-l beau. imi iese acidul pe nas..
dimineata eram adormita. dimineata dupa spital. si m-a enervat cand a inceput sa ma certe ca nu am fost la radiografie (cu toate ca doctorita nu m-a trimis)si-am inceput atunci sa imprastii d-alea cum se cheama : "toti sunteti rai, dar o sa-mi vina si mie randul sa fiu rea cu voi toti"
si chiar eram nervoasa si chiar aveam ganduri de razbunare!
mda
asta e ca si un hamait de catel de 3 luni. te strambi la el se baga sub pat.
si-acuma mama ii povesteste uneia de la servici ce-am patit. si ofteaza de parca as fi in coma. si stie ca ma enerveaza. dar nu. ca de ce. nu stiu cum de am iesit din ei, cand n-am nimic in comun cu ei. parol. poate copilul meu o sa fie ca ei si n-o sa se inteleaga cu mine. poate nepotul meu o sa fie ca mine si o sa ma inteleg cu el. o cheama la servici si mama incearca sa o convinga pe aia sa mai stea acasa. adica "acuma nu as putea sa vin, dar daca e necesar, vin, nu-i nici o problema"
problema mea consta in faptul ca ea are concediu inca de anul trecut care nu l-a luat. si-ar trebui sa ridice spranceana in telefon cand i se cere sa vina la servici, incalcandu-i-se un drept. da de ce, daca tara e plina de fraieri sa nu fie si ea la fel? ma seaca. eu am sa fiu de meserie somer daca ajung asa.
scuza cu responsabilitatea nu e valabila la mine, nu incerca.

nu stiu cui ii seamana mama, mie nu.


ca si concluzie, urasc faptul ca uneori iubesc sa fiu aici. urasc ca nu sunt consecventa cu sentimentele ce le am pentru locul asta si pentru oamenii de aici. pentru familia si casa mea. ce vreau, ce simt?

And i wonder...could it be possible?

away

on'n'on

M-am pornit de acasă cu oarece emoţii. Ştiam că lumina o să fie aprinsă, din moment ce toată ziua a fost gri cu nori. Am plecat pe stropi de ploaie, şi afară mirosea tare frumos. Apoi m-am gândit că există două posibilităţi: să fi fost data trecută o întâmplare sau să fie data asta o întamplare. Tot nu ştiu care-i varianta corectă…căci dacă ai văzut un lucru de două ori, iar de fiecare dată avea o altă stare, n-ai cum ghici care e starea normală. Despre cafenea vorbesc. Nu era muzica de data trecută, însă nu era una proastă. Avea versuri, care, pe lângă oamenii din faţă ce vorbeau tare la un vin de 12 dimineaţa şi fetele din stănga ce cântau, mă bruiau oarecum. Plus că volumul era cam zbuciumat. N-a fost rău. Dar a fost doar o cafea.
Pe mine oricum mă legăna cântecul ăsta, pe care nu l-am mai auzit de foarte, foarte mult timp. Mă obsedează. Mă obsedează fiindcă nu ştiu de unde îl ştiu. Fiindcă n-am văzut A summer place. Trebuie să fi fost în altă parte. În alt film, într-un clip dat de cineva …undeva …trebuie să fi fost. Şi ştiu că atunci se plia atât de bine. Pe film/clip sau unde oi fi auzit-o, şi pe starea mea. Poate că era un film cu nebuni, cu un final neaşteptat. Poate că aveam lacrimi în ochi sau mă întrebam dacă nu sunt nebună. Sau poate că îmi doream să fiu nebună. Sunt convinsă în proporţie de 80% că dacă era un film, era un film cu nebuni. N-aş putea zice de ce.
Mă uitam la un tablou de acolo. Un tablou cu o frunză de stejar. Ador stejarii. O frunză întomnzită, de-un maro-bej. Fundalul era gri şi roşu. Aş vrea să pictez şi eu aşa o frunză. Tot pe fundal roşu şi gri.

Sunt sigură că era un film cu nebuni. Nebuni îndrăgostiţi. Sau…

M&M

ar fi trebuit sa fie si text...dar n-am fost in stare.

Acasa.

Acum inchide ochii. Asculta. Mai ia un tic-tac de portocale si incearca sa iti reamintesti.

Cat era soarele am stat cu ochii in el. Era mare, de-un portocaliu asemenea celui din poza aia pe care am facut-o acum cativa ani. Si nici nu avea nori in jur. Era in stanga, insa dupa ce a inceput sa se coloreze singur in rosu, s-a mutat in fata nostra.

Unele case aveau gramezi de nisip langa ele. Altele erau roase de vreme si parasite. Dar era ciudat…in acel moment erau foarte asemanatoare, chiar daca unele au reprezentat ceva, iar altele vor reprezenta ceva. In momentul de fata, ambele feluri de case erau la fel. Fara tencuiala, fara geamuri, oameni, mobila… era o forma de V. Una decazuse, alta se pregatea sa urce. Dar acum amandoua erau la baza literei V.

Pe camp mai erau inca oglinzi netulburate decat de vreo inaripata insetata. Si apa si foc. Pasunile erau aprinse. Fiindca un nou an incepe, iar toate ramasitele celui din urma trebuie arse. Si apa, si foc.

N-a trecut mult timp pana sa se ascunda dupa orizont. Dupa dealuri defapt…si incet, cerul se intuneca, iar norii prindeau aceeasi culoare - gri-albastrui ca si dealurile din departare…te intrebai daca mai este gravitatie…te intrebai daca e posibil ca trei, poate patru dealuri sa inceapa sa urce pe cer..

Si-apoi, o mare de margelute aurii, argintii, rosiatice. Mereu am vrut sa-mi dau seama oare care bec e cel de pe strada mea, oare care bec e cel de langa spital, sau cel din parc, sau… Dar nu reusesc niciodata. Sunt prea multe, prea mici, si viteza nu-mi da ragaz.


Cred ca e acelasi cerc, inca o data…si inca o data… casele se construiesc….soarele rasare…soarele apune…anotimpurile se schimba…casele se darama … oricat am vrea noi sa ne pacalim ca nu-i asa.

Lies, Lies, Lies :

Fiindca toti avem nevoie de tampenii in care sa credem. Ori fabricate de altii, ori fabricate de noi.

smile back!

N-am avut niciodata un blender. Si nici n-am pictat. Cand am sa fiu mare, o sa-mi iau un blender. Sa amestec chestii. Sa ma trezesc dinimeata si sa pun piesa asta sa acopere baraitul blenderului, care-o sa amestece diverse chestii pe care o sa le beau zambind cu „Cheers!” la soare. Si-o sa-mi iau si o cutie de acuarele si-o sa pictez cu degetele.

Si-o sa-mi iau si vopsea. Si-o sa-mi transform o rochie alba si lunga intr-o rochie de-a mea. Si-o s-o port in parc duminica dimineata. Cu tenisi. Si cu gentuta plina ochi de brose facute de mine din nasturi si margele si tinichele si sarmulite.

Se pare ca azi nimic nu iese asa cum era proiectat sa iasa. Poate ca ar trebui sa ma obisnuiesc. La urma urmei, ce conteaza? intentia sau faptul produs?

fade. intrebare.

"Toata lumea stie ca anumite lucruri sunt irealizabile, pana cand vine cineva care nu stie acest lucru si le realizeaza." - A. Einstein


Incepusem sa scriu in caiet. Aveam nevoie de muzica, sa ma desprind de sunetele camerei. Si-am venit aici. Ma uitasem adineauri peste cateva cuvinte ce le-am scris mai demult. Fabulam. Si m-am intrebam de ce am simtit nevoia sa *) scriu imaginatii si sa **) le trec drept anonime. Dar nici ca stau sa-mi raspund. „Gandesc prea mult”, mi se reproseaza.
Cred ca am nevoie de liniste cand e zapaceala; sau de zapaceala cand e liniste; de frumos cand e urat si de urat cand e frumos; de muzica atunci cand este film; de film cand este oprea; de jazz cand este blues. Ar fi un cliseu sa ziceti acum ca nu sunt multumita niciodata de ceea ce am, asa ca, va rog, n-o ziceti. Dar mereu imi place sa construiesc un univers paralel. Iar de cele mai multe ori, se intampla seara, in pat, inainte de culcare, pentru vreo 5 minute. De am noroc, se prelungeste pe timpul noptii, ghidat de dorintele inconstiente.
Ma intreb daca e lasitate.
Da, ziceam ca nu ma mai intreb nimic. Si nu mai explic nimic. Si nu mai analizez nimic. Si nu mai fac judecati de valoare. Si ca…
Si-asa se facea ca eram pentru un moment fericita si zambeam.


____________________________
Eu eram in mijloc. Intamplare. Acum, cand incep sa vorbesc, sunt deja de-un negru ce-aminteste cu o singura nuanta de rosul pe care l-am fost. Mi-s uscat si probabil cand lumea se uita la mine vede doar un batran hidos plin de riduri, care sta sa cada, care sta sa se sfarame. Cred ca faptul ca stau in mijloc a ramas singurul semn distinctiv intre mine si prietenii mei. Unii poate-si aduc aminte de sangele ce-mi zbura in vene, tanar fiind. Am produs uimire, bucurie, poate dragoste. Acum, uitat intr-un colt de lume, am speranta ca macar o amintire mai smulg. Si cu ea, un zambet. Poate ca nici macar atat… Simt ca mi-e sete. Aici parca e prea cald. Apa n-o gasesc. Simt ca…s-a evaporat toata din jur, apa ce era menita sa ma tina… Toti din jur au cate o treaba. Rad, glumesc, vorbesc, discuta, se cearta, vizioneaza filme, mananca fel de feluri, se gatesc, citesc… Noi paralizam zi de zi. In acelasi loc. Uneori, parca mai simt o adiere de vant. Si chiar cu atata agitatie in jur, eu tot singur ma simt. Uitat. Batran. Simt ca abia mi se mai arunca cate o privire…si nu suport mila! Mai bine sa ma duceti la groapa decat sa ma priviti cu mila! Nu pentru mila am fost facut pe acest pamant. Admiratie trebuia sa starnesc! Admiratie! Admiratie si zambete! Zambete si bucurii! Nu mila…
La picioare mi-i un ghiocel uscat. A fost mintit, el insusi fiind o minciuna. Afara-i inca zapada si frig. Primavara parca n-a venit inca.
Frumusetea exterioara e efemera. Iar pe mine putini m-au mai intrebat ceva dupa ce m-am uscat.



Semnat: trandafirul din mijloc