Nu mai stiu ce zi e, nu mai stiu cat timp a trecut de cand ai aparut in fata mea. Sa fi fost seara zilei de 15 ?
Nu stiu daca ti-as putea ... sau mi-as putea explica in cuvinte in ce fel m-am simtit, cat de tare m-a zdruncinat venirea ta.
In seara aceea eram nervoasa si-mi doream sa nu fi venit. M-ai adus pe niste culmi pe care nu-mi imaginam vreodata ca voi ajunge. Ai plecat, m-am ingrijorat. Nu-ti pasa daca ai sa umbli o noapte aiurea pe strazi. Ai venit inapoi si ai facut pasul acela. Maretul gest, la care viseaza fiecare fata. Nici ca puteai sa pui mai multa presiune pe mine, nici ca puteai sa gasesti un memont mai prost.
Eu am simtit disperare. In tot ce ai facut in seara aia. Fiindca atunci erai dispus sa faci lucruri de care inainte le luai in ras, acum erai dispus sa faci lucruri ce nu inseamnau nimic pentru tine inainte, acum erai dispus sa faci orice. Nu executarea acelor lucruri ma interesa pe mine. Nu in felul asta. Nu asa, nu atunci. Ma interesa sa simti sa le faci, sa vrei sa le faci. Si nu in ultimul moment. Ma voi intreba insa daca tot ce-ai facut, ai facut fiindca ai vrut sincer sau doar fiindcate-ai simtit constrans si ai fost disperat sa nu ma pierzi.
Si-am decis sa stam pana luni dimineata, cum m-ai rugat tu, sa-mi poti arata....ca mi-e bine. Si nu ma mint. Nu mi-a fost rau sa stau la tine in brate, si nu mi-a fost rau sa-mi saruti varful degetelor. Dar eu n-am prea facut-o, asa-i ? ne-am certat...ne-am enervat...ne-am inteles gresit...
Si-am vazut si filmul ala. Si m-ai intrebat si tu. De ce trebuie sa fie asa complicat pentru noi ? si intre noi ? si mi-ai mai zis ceva, in intuneric. Mi-au alunecat cateva lacrimi atunci. Aparent era vorba de cum stateam, cu capul pe umarul tau. Tu voiai sa stam nas in nas, si m-ai ntrebat de ce nu putem sta la acelasi nivel...si nu ai idee cata dreptate ai avut. Caci noi niciodata n-am reusit sa fim la acelasi nivel. Mereu am vrut amandoi sa dominam pe celalalt, mereu am simtit superioritate fata de celalalt, mereu vina cadea pe celalalt...
Cu o ora inainte sa sune ceasul sa ne trezim ca sa prinzi trenul, ne certam si ieseam singuri la tigara trantind usi. Caci iar nu ti-ai dat seama, iar ai inteles gresit, iar ti s-a parut, iar nu m-ai inteles.
Totusi, cand ai plecat am plans.
Totusi, acum, mi-e bine.
Totusi, n-am cum sti ca o sa-mi fie bine daca ma intorc la tine.
Si nici n-am cum sa stiu ca de-acum viata o sa-mi fie roz.
Dar..... :) ce-mi ramane de facut?
Si sa nu crezi ca ma gandesc la tine cand scriu toate astea, nu pe tine te analizez, caci asta am facut-o deja....de-acolo si decizia pe care am luat-o cu ceva timp in urma, si uite ca inca nu s-a schimbat. Ci pe mine ma analizez. Ma mir ca pot, ma mir ca mi-e bine, ma mir ca am ajuns aici, ma mir ca mi-am incalcat promisiunile fata de tine...insa...din moment ce si tu le-ai incalcat...crede ca acest lucru decurge dintr-o logica simpla, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu