Tu, aşa cum eşti, în idealismul meu fără limite. Rama pe care ţi-am făcut-o. Poze. Nu-mi place de Poşta Română, care i-a rupt un melcuşor şi o bucată de scoică.
Cafeaua cu lapte. La orice oră din zi sau noapte.
Să ma ascund şi să mă fac alb-negru.
De el. Îmi pare sexi. Şi chip away the stone.
Chestia asta ce mi-am luat-o. Se deschide, şi-am să încerc să ne închidem şi pe noi acolo, în două poze. Şi toate celelalte din aceeaşi categorie.
Cofy. Dar ei nu-i place bliţul.
Ironia şi sarcasmul. Dar în limitele bunului simţ, la momentele potrivite.
Tot ceea ce mă lasă să fiu copil.
Libertatea. Aşa cum o văd eu.
Iartă-mă că tot încerc să schimb unele lucruri la tine.
Cu tot cu explicaţii de această dată. Se pare că şi tu poţi spune fuck you cu zâmbetul pe buze, nu-i aşa? Fiindcă mă uitam la Rose Red, şi fiindcă eram nervoasă, m-am imaginat drept o personaj de acolo cu puteri peste cele obişnuite, spărgând în mână un pahar. Aşa am început, fără a aminti totuşi de pahar. Dacă aş fi o mare, aş isca valuri uriaşe. Dacă aş fi zăpadă, mi-aş lasă volanele rochiei să cadă într-o avalaşă rapidă. Dacă aş fi o dansatoare, mi-aş rupe tocurile dansând cu toţi muşchii, minţind că mi-e bine. Dacă aş fi un asasin, m-aş asasina. Dacă aş fi o broască ţestoasă, aş lua-o la fugă. Dacă aş fi o ploaie de stele, aş lumina cerul întregii nopţi. Dacă aş fi un munte, m-aş împânzi dintr-o dată de păduri şi-aş prinde tot ce e pe mine. Dacă aş fi Pluto, m-aş sfărâma în cioburi mici de gheaţă şi-aş pluti în vijelii cosmice. Dacă aş fi o poză, aş arăta un copac, iarna, plin de chiciură. Ca în poză. E prima care nu e făcută de mine. Ba mai mult, e furată de pe haicinciul Cristinei. Cea de la bunica. Din copilărie. Dar nu mint. Drepturile de autor. Apoi mi-am amintit de o însemnare a lui unfit, care mi-a plăcut. Şi-am scris-o şi eu. Nu ştiu dacă ea a început-o, dacă e a altcuiva, n-a specificat, iar eu nu am de unde să ştiu.
Dacă eram o lună, aş fi fost plina Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost luni Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost dimineata Dacă eram un animal marin, aş fi fost o scoica Dacă eram o direcţie, aş fi fost un zig zag Dacă eram o virtute, aş fi fost orice altceva decat iertare Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost moarta Dacă eram o planetă, aş fi fost Marte Dacă eram un lichid, aş fi fost lipici Dacă eram o piatră, aş fi fost in cutia mea Dacă eram o pasăre, aş fi fost la inaltime Dacă eram o plantă, aş fi fost vasc Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost fiica ploii Dacă eram un instrument musical, aş fi fost pian Dacă eram o emoţie aş fi fost un nerv mic Dacă eram un sunet, aş fi fost un tipat Dacă eram un element, aş fi fost cel mai rar Dacă eram un cântec, aş fi fost altul in fiecare zi Dacă eram un film, aş fi fost unul mut Dacă eram o carte, aş fi fost ingalbenita Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost eu. Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost orice inafara de salata de vinete Dacă eram un oraş, aş fi fost verde si vechi Dacă eram un gust, aş fi fost acru Dacă eram o aromă, aş fi de iasomie Dacă eram o culoare, aş fi fost rosu Dacă eram un material, aş fi fost matase Dacă eram un cuvânt, aş fi fost scris de milioane de ori pe minut Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost inelarul de la mana stanga Dacă eram o expresie a feţei aş fi fost un zambet de privire Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost filosofia Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost scufita rosie Dacă eram o formă, aş fi fost patrat Dacă eram un număr, aş fi fost 154 Dacă eram o maşină, aş fi fost departe Dacă eram o haină, aş fi fost ie
În noaptea asta, ori oraşul meu e acoperit de ceaţă sau fum, ori am eu un văl pe ochi.
Azi n-are nume. Azi nu ştiu cum mă simt, nu ştiu ce vreau să mănânc, nu ştiu dacă vreau să ies sau să stau acasă, dacă ies nu ştiu dacă vreau să beau o bere sau un ceai sau un suc sau o cafea. Nu mi-e somn dar nici odihnită nu sunt. Nu mi-e bine, nu mi-e rău, nu-mi place nici o muzică, nu e nici lumină dar nici întuneric, picură prea puţin să se numească ploaie. Sunt aşa ca într-o lume paralela, de unde eu îi văd pe toţi dar nu sunt văzută de nimeni.
M-am hotărât. Bine zicea o dragă dragă că nouă ne place incredibil de tare să complicăm lucrurile. Nu dom'le, viaţa e mai mereu simplă. Noi o complicăm în majoritatea cazurilor. Noi căutăm, aşa cum bine zicea, explicaţiile profunde şi pline de sens, care la o privire într-o clipă de căscat, nu mai au deloc înţeles.
Eu azi m-am trezit în durere, şi-am căutat disperată în toată casa un calmant. Aveam doar paracetamol, aşa că am băgat două pe gât şi mă rugam să aibă efect. Şi uite că după două ore au şi avut. Mi-am făcut orez, cu toate că n-am să mă ating de el decât târziu, în seară, am încercat să-l trezesc, cu toate că ştiu că niciodată nu reuşesc, m-am uitat la emisiuni de analiză politică, cu toate că nu înţeleg de ce politicienii se poartă ca nişte femei in perioada "aia" a lunii. Complică lucrurile şi se ceartă şi vorbesc unii peste alţii. Dar nu-i bai, ieşim noi din criză. Cu decizii înţelepte, poate nepopulare. Dar ieşim noi din criză. El mâine o să primească rama pe care i-am făcut-o. Cu tot cu scrisorică. Dar nu, noi suntem ok. A fost o complicaţie doar.
Azi dimineaţă m-a enevrat Iulian şi bunica. Dar spre deosebire de alte dăţi, i-am luat peste picior. Şi-am râs de ei. N-or să se supere.
Noi capricornii suntem extrem de bine organizaţi şi gândim îndelung până sp luăm o decizie. Doar că eu am ascendentul în gemeni. Ăia de au probleme cu nervii. :)) Diana sper să nu se supere, căci am convenit la concluzia asta încă de când eram în Iaşi.
M-am plictisit şi de Iaşi. Şi+abia aştept să îmi iau zborul spre Cluj. Just another year baby, and here I come! Florin a vorbit ieri cu doamna Angela, şi l-a atenţionat că o să ne fie greu. Dar eu abia aştept.
Am văzut Balanţa zilele trecute. Şi m-a prins ideea aceea de om sărac în mijlocul Bucureştiului anilor..80? care se descurcă cum poate. Eu am să fiu în mijlocul Clujului, în anii 2010. Şi-abia aştept.
Tot azi dimineaţă m-am gândit cu mintea mea de pitulice să ies pe balcon la o gură de aer. Când zice omul de aer se gândeşte la aer curat. Am numar 80 de maşini parcate, fără să-mi mişc capul. Daca le luam şi pe cele din trafic, şi pe cele de la semafoare, mă încurcam. Şi nu e vorba că nu ştiu să număr. Şi atunci am zis că îmi vreau toamna. De obicei doar iarna e a mea. Dar acum, îmi vreau şi toamna. Să ies pe balcon să văd cum care mai de care oameni fug din calea ploii şi încearcă să se ascundă care cum poate, unde poate. Să văd cum statia de taxi rămâne fără maşini, parcă în ciuda celor care privesc ploaia drept ceva monstruos care le face rău. Atunci eu ies la plimbare. Şi-mi place să le văd mirarea în privire. "Dar plouă!" Habar n-au să aprecieze.
Aseară m-am despărţit de el. Azi suntem împreună. Mă face să râd chiar şi atunci când l-aş pocni dacă l-aş avea în faţă. Azi ţipam în telefon că suntem doi dobitoci, şi-apoi râdeam şi ziceam că-s nebună. Am mai pariat încă un an(aici trebuie explicat, nu e ceea ce pare). Şi deja am nervi. Că aşa suntem noi. Născuţi pentru a ne enerva reciproc. Măcar noi ne ştim scopul în viaţă, şi n-o să trebuiască să o petrecem încercând să aflăm. Acum glumesc, desigur (batting eyelashes). Iar pozei ăsteia i-am pus pe undeva un titlu gen "I can say FUCK YOU with a smile on my face". Desigur, glumesc. Aici n-are legătură.
