Se ştie despre primăvară că este
amăgitoare. După trei zile calde, cu cer senin şi ciripit feeric de păsărele, vin
alte şase cu temperaturi negative şi vânt nervos. Alte trei senine, alte cinci
cu ploi. Se mai ştie despre primăvară că este momentul în care natura reînvie. Când
gâzele, păsările şi gândacii se dezmorţesc şi încep anul în forţă. Simbolul
acestei renaşteri – ghiocelul şi, implicit, mărţişorul. Se mai ştie despre
primăvară că ea impune veselie şi stare de bine. Cerul senin, soarele aşteptat
toată iarna, tânjirea după căldură, ghioceii şi fuga după mărţişoare nasc în
mintea noastră ideea că trebuie să fim fericiţi. Sau...dacă e prea mult – că trebuie
să ne înviorăm starea de spirit. Şi o facem, chiar dacă, uneori, nici nu ne dăm
seama. Mergem mai voioşi, închidem ochii să ne îndreptăm faţa spre soare, ne
băgăm nasul într-un ghiocel. Apoi ne dăm seama de falsitatea acestei stări, de
faptul că nu are fond, de faptul că nu are bază. Nu avem motive reale să fim
fericiţi. Ne continuăm traiul efemer şi inutil izbindu-ne de pereţii existenţei
noastre. Nu avem motive să fim fericiţi. Şi-o numim astenie.
marți, 5 martie 2013
duminică, 30 decembrie 2012
A-nceput de ieri să cadă câte-un fulg
A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Autoflagelarea
Familiala
* Jacques Prevert
Mama
tricoteaza un jerseu, un sal Fiu-i la
razboi Ea gaseste asta foarte
natural Si tata, si tata oare el ce
face? El face afaceri Mama tricoteaza un jerseu un sal Fiu-i la razboi El face afaceri Si gaseste asta foarte natural Si fiul si fiul Ce gaseste fiul? Fiul nu gaseste absolut nimic Mama tricoteaza tata face bani el face
razboi Intr-o zi razboiul o sa fie
gata Si-o sa faca fiul afaceri cu
tata Si-o sa fie bine pentru
amandoi Razboiul continua mama continua
ea tricoteaza Tata continua el face
afaceri Fiul e ucis el nu mai
continua Viata isi urmeaza cursul ei
banal Tata si cu mama merg la
cimitir Si gasesc ca asta este
natural Viata curge curge pe acelasi
fir Afaceri razboi tricotat razboi Viata cu afaceri merge inainte Viata cu afaceri viata cu afaceri Viata cu morminte.
Sanguina Jacques
Prevert
FERMOARUL TI-A ALUNECAT PE COAPSE
SI-N MIEZUL UMBREI
FURTUNA FERICITA A TRUPULUI TAU GOL
A IZBUCNIT DEODATA
SI ROCHIA TA CAZAND PE PARCHETUL LUCITOR
ABIA FOSNI CATIFELAT SI MOALE
PRECUM FOSNESTE COAJA UNEI PORTOCALE CAZAND PE UN COVOR
DAR NASTURASII DE SIDEF NI SE SPARGEAU SUB TALPI
POCNEAU CA NISTE SAMBURI IMPRASTIATI
PE JOS
SANGUINA
FRUCT FRUMOS
CU VARFUL SANULUI MI-AI DESENAT
IN PALMA
O NOUA
LINIE A NOROCULUI
CU UMBRE SI CU SOAPTE
SANGUINA
FRUCT FRUMOS
SOARE DE NOAPTE
SI-N MIEZUL UMBREI
FURTUNA FERICITA A TRUPULUI TAU GOL
A IZBUCNIT DEODATA
SI ROCHIA TA CAZAND PE PARCHETUL LUCITOR
ABIA FOSNI CATIFELAT SI MOALE
PRECUM FOSNESTE COAJA UNEI PORTOCALE CAZAND PE UN COVOR
DAR NASTURASII DE SIDEF NI SE SPARGEAU SUB TALPI
POCNEAU CA NISTE SAMBURI IMPRASTIATI
PE JOS
SANGUINA
FRUCT FRUMOS
CU VARFUL SANULUI MI-AI DESENAT
IN PALMA
O NOUA
LINIE A NOROCULUI
CU UMBRE SI CU SOAPTE
SANGUINA
FRUCT FRUMOS
SOARE DE NOAPTE
Nu găseam atunci nimic
mai frumos. După 3 ore de somn, la 7
dimineaţa, la radio era mataron de poezie şi jazz. Soarele arunca câteva raze
pe cactuşii de pe pervaz. Ţi-am zis că-mi plac cactuşii. Toată toată ziua.
Poezie şi jazz.
Cantec vechi de luna noua
Nichita Stanescu
Iesise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele si de lut
ardea pe strazi si nu l-am cunoscut.
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele si de lut
ardea pe strazi si nu l-am cunoscut.
In felinarele cu iz de scrum
ochi de pisica-mi licareau in drum
si pasul greu mi se-asternea natang
...si fluieram asa, ca sa nu plang
ochi de pisica-mi licareau in drum
si pasul greu mi se-asternea natang
...si fluieram asa, ca sa nu plang
Dar tot credeam ca poate viermii moi
nu cresc in ochii mei pustii si goi,
nici in surasul meu nedaruit
si tot credeam ca poate n-am murit.
nu cresc in ochii mei pustii si goi,
nici in surasul meu nedaruit
si tot credeam ca poate n-am murit.
Iesise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut si, gol de gand,
trecui asa nainte, fluierand.
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut si, gol de gand,
trecui asa nainte, fluierand.
Prieteni - M Sorescu
Hai sa ne sinucidem, le spun prietenilor mei,
Azi am comunicat atat de bine,
Am fost atat de tristi,
Perfectiunea asta in comun
N-o mai atingem noi
Si e pacat sa pierdem momentul.
Cred ca in baie e cel mai tragic,
Sa facem pe romanii cei luminati
Care isi deschideau venele,
Discutand despre esenta iubirii.
Uite, am incalzit apa.
Incepem, dragi prieteni, numar eu: unu, doi, trei...
In iad am fost oarecum surprins, pomenindu-ma singur,
Unii poate mor mai greu, mi-am spus, au mai multe legaturi.
Nu se poate sa ma fi pacalit: cuvantul inseamna ceva,
Dar timpul trece...
Mi-a fost destul de greu, in iad, va asigur,
Mai ales la inceput, stiti eram singur,
N-aveam cu cine sa mai schimb o vorba,
Dar incetul cu incetul m-am atasat, mi-am facut prieteni.
Un cerc extraordinar de sudat,
Discutam tot felul de chestiuni teoretice.
Ne simteam minunat,
Am ajuns chiar pana la sinucidere.
...Si iarasi pomenindu-ma singur in purgatoriu,
Cautandu-mi cateva suflete mai apropiate,
Desi sunt destul de suspiciosi
Purgatorienii - cu situatia lor neclara
Intre doua lumi -
O fata ma iubeste, e foarte frumoasa,
Aveam clipe de mare extaz - nemaipomenit, fantastic !
Si chiar imi vine pe limba sa-i spun...
Patit, o las pe ea mai intai,
Eu ma sinucid abia dupa aceea,
Dar fata face ce vrea si-nvie -
Si iata-ma singur in rai -
Nimeni n-a patruns aici niciodata
Sunt primul om, lumea exista ca proiect,
Ceva foarte vag,
In capul lui Dumnezeu,
Cu care chiar ma imprietenesc de la o vreme
Exista tristete la toate nivelurile
Dumnezeu e deznadajduit,
Ma uit in ochii lui goi si ma pierd in ei
El aluneca vajaind in prapastiile mortilor mele.
Comunicam de minune,
Doamne, cred ca am atins perfectiunea,
Tu mai intai,
Ce-ar fi sa lasam totul in intuneric ?
Azi am comunicat atat de bine,
Am fost atat de tristi,
Perfectiunea asta in comun
N-o mai atingem noi
Si e pacat sa pierdem momentul.
Cred ca in baie e cel mai tragic,
Sa facem pe romanii cei luminati
Care isi deschideau venele,
Discutand despre esenta iubirii.
Uite, am incalzit apa.
Incepem, dragi prieteni, numar eu: unu, doi, trei...
In iad am fost oarecum surprins, pomenindu-ma singur,
Unii poate mor mai greu, mi-am spus, au mai multe legaturi.
Nu se poate sa ma fi pacalit: cuvantul inseamna ceva,
Dar timpul trece...
Mi-a fost destul de greu, in iad, va asigur,
Mai ales la inceput, stiti eram singur,
N-aveam cu cine sa mai schimb o vorba,
Dar incetul cu incetul m-am atasat, mi-am facut prieteni.
Un cerc extraordinar de sudat,
Discutam tot felul de chestiuni teoretice.
Ne simteam minunat,
Am ajuns chiar pana la sinucidere.
...Si iarasi pomenindu-ma singur in purgatoriu,
Cautandu-mi cateva suflete mai apropiate,
Desi sunt destul de suspiciosi
Purgatorienii - cu situatia lor neclara
Intre doua lumi -
O fata ma iubeste, e foarte frumoasa,
Aveam clipe de mare extaz - nemaipomenit, fantastic !
Si chiar imi vine pe limba sa-i spun...
Patit, o las pe ea mai intai,
Eu ma sinucid abia dupa aceea,
Dar fata face ce vrea si-nvie -
Si iata-ma singur in rai -
Nimeni n-a patruns aici niciodata
Sunt primul om, lumea exista ca proiect,
Ceva foarte vag,
In capul lui Dumnezeu,
Cu care chiar ma imprietenesc de la o vreme
Exista tristete la toate nivelurile
Dumnezeu e deznadajduit,
Ma uit in ochii lui goi si ma pierd in ei
El aluneca vajaind in prapastiile mortilor mele.
Comunicam de minune,
Doamne, cred ca am atins perfectiunea,
Tu mai intai,
Ce-ar fi sa lasam totul in intuneric ?
luni, 24 decembrie 2012
"Aici poti afla totul despre toate"
Recunosc,
a venit prea repede. M-a luat prin surprindere. M-am hotărât destul de târziu
anul ăsta cum are să fie Crăciunul, şi când părea totul în linie dreaptă,
ajunul a pus frână. Polei, gheaţă, ne-am răsturnat la 180 de grade. Nu contează
oricum. Trece şi ăsta, mergem la
bunica la masă, ne enervăm, bem vin. Bem vin. Aspru, de ţară. Alb şi aspru.
Nu
e doar vina mea. Eu nu ar trebui să fiu stâlp aici. Nu vreau să fiu stâlp.
Adică dacă eu plec, se dărâmă tot?
Apoi
urmează perioada aceea moartă dintre Crăciun şi Anul Nou când în prima parte a
zilei vezi pe străzi doar câteva familii fericite rătăcite. Fac vizite
probabil, îşi ţin fetiţa de mâini şi-o ridică la bordură pe sus. Ea are
paltonaş roşu şi zulufi. Atunci e prea linişte. Pustiu. Apăsător.
Îmi
lipsesc cuvintele lui G.
Mă întreb: păi nu-i asta viaţa? să n-ai bani, să fii bolnav,
să te supere şi să te înşele cineva... Are omul dreptul la fericire?..., am încercat
să desprind un sens creştin în urma unor întâmplări, nu am izbutit. Încearcă
tu.
- există necazuri şi omul trebuie să se înveţe
să trăiască cu ele.
- deşi îmi place să beau, îţi mărturisesc ca băutura
nu reduce nicio listă de umbre, ba chiar o sporeşte.
Parcă
îţi simt pe obraz, ca pe o ghindă
rece, nasul ăla îngheţat.
I-aş
spune atâtea altele acum. Uneori recitesc şi nici nu mai ştiu sigur dacă s-a
întâmplat sau...
Cu
flaneaua de lână deasupra cămăşii de corp de bumbac, molcuţă. Flanea, nu
pulover. Lâna aspră ca şi vinul bunicii. Frigul n-are cum trece şi ţuica ajută
şi ea. Nu mai ştii care-i abur şi care-i fum de ţigară. Sau poate că fumezi
pipă şi-afară? Eşti bărbos.
Iar
sticlele de plastic când se izbesc nu scot clinchete de clopoţei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
