14 august
Puii de monstri
Plang cand le cad dintii?
M-am visat aseară fără doi dinţi. Dreapta sus a gurii. îi aveam în mână şi erau mari, ascuţiţi şi arcuiţi. Oare ce soi de monstru m-am visat?
Parcul e verde. Soarele-l colorează frumos. Hârâit de fundal de la trenuleţul pentru copii şi de la fântână, în rest, păsări şi câţiva copii. Şi-aş sta aici o viaţă. Vânt este. Apă este. Umbră este. Natura stă. Oamenii sunt cei care se mişcă. Iar eu, astăzi, scriu urât.
Amiaza. În ultimul timp beau apă doar să-mi amintesc gustul. În rest, cafea, cafea şi iar cafea. Îmi scrisesem pe telefon impresia pe care mi-a lasat-o patul într-o noapte târzie. Cred uneori că mă ia în braţe să-mi facă bine, după ce mă întind chircită de la statul pe scaun. E un moment în care mi-e tare bine şi nu mă mai gândesc la nimic altceva, decât la confortul oaselor mele ce trosnesc uşor.
Seara.
Ei cred că nu văd. Că nu ştiu. Că nu simt. Ei cred ca atunci când beau din cană nu mie îmi alunecă cuiele pe gât. Cred că atunci când se întâlnesc nu eu primesc arsura privirilor. Ei cred că nu ştiu când sunt minţită. Înşelată. Dusă de nas. De ce cred ei toate astea? Aşa zişii piloni de rezistenţă se prăbuşesc zilnic, culmea, peste mine.
Am să fac, cred, o paralelă. Ba aici, ba acolo. Aici doar adevărul meu. Acolo, şi adevărul meu. Sper să nu mă pierd şi să nu mai ştiu unde sunt.
În spaţiile dintre frunzişul copacilor se văd stele. Aş fi vrut să nu fie senin, să plouă…
I wish it would rain down on me phill
Cineva zicea că urăşte vara. Urăşte canicula mai precis, cred. Eu nu pot fi aşa vehementă din moment ce există furtunile. Iar seara ar fi suportabilă în parc dacă n-ar exista ţânţarii. Însă azi am decis să-i hrănesc fără să-i mai bag în seamă.
Vorbesc cu Cofy. O întreb de ce-i rea cu alţi căţei care-s cuminţi. Îi zic că de asta n-are prieteni. Mă întreb ce cred oamenii care mă aud vorbind cu ea. Mă mai întreb dacă ar putea avea legătură cu mine. Şi îmi plac copacii cu trunchi engru. Şi cu verde crud, şi cu alb, iarna.
17 august.
The grass is always greener on the other side.
Nu cred că mi-ar fi rău. Nu cred că mi-ar fi rău deloc.
Observ abia acum detalii pe lângă care am trecut de-atâtea ori. Spre exemplu, mileul de pe masă e asemenea celui de la televizor.
Simt că sunt o ratată uneori. Simt uneori că-s o ratată.
Nu ştiu însă ce-aş face cu stările mele de rău. N-aş avea cum să le diluez cu nimeni. Aş avea vreo trei căţei şi peşti. Şi o broască testoasă poate. Şi pieruşi neapărat.
Viaţa în păcat şi-aşa zisele greşeli. Lucrurile tabu pe care toţi le fac, nimeni nu recunoaşte şi majoritatea le judecă.
Ieri, o altă porţie bună de râs. Şi două halbe de bere. Ce dacă. Iar adormit în zori. Mă mir că n-am murit sufocată de popcorn şi atâta râs.
Trebuie totuşi să recunosc că uneori mă ia groaza că cineva mă urmăreşte sau mă aşteaptă în întuneric. Mă cuprinde instantaneu frica, iar asta ar putea reprezenta o problemă.
18 august
La Fălticeni pe terasă începusem să vorbesc cu Găle despre Ceauşeşti şi revoluţie şi lipsa actuală acută a bunului simţ. Cu Diana mă uitasem seara la Sex and the city şi m-a atras Carrie fiindcă locuia singură şi-şi scria gândurile noaptea lângă o ţigară. Aşa am văzut şi eu clar că vreau să locuiesc singură o perioadă de timp.
(Duminică 15 august)
Ascult Travis. E apăsător. Mă îndrept spre Suceava. Siretul, barza de fier, case, oameni la birturile din sate, oameni pe iarbă, în faţa porţii. Câmpuri verzi, mă mir. Reclamă la sex shop în staţie. Extreme. Coadă la îngheţată.
Înaintez pe drum, cu toate că eu mă simt la răscruce de drumuri.)
Copiez în scris şi gândire, fără să vreau, stilul cărţilor pe care le citesc. Toţi ne auzim gândurile, iar de cele mai multe ori, intonaţia şi tonalitatea sună diferit de cea pe care o folosim când vorbim. Defapt…de cele mai multe ori chiar şi conţinutul diferă…
Şi cuvintele mele scrise au intonaţie şi tonalitate.
Seara.
Doar cinci minute am făcut până aici, iar în timpul acesta, pe care-l credeam scurt, norii roz pe care-i vedeam de acasă s-au transformat în negri, de ploaie. Soarele nu aşteaptă.
Stau în bucătărie şi scriu pe un scaun, în lumina ce vine de la cămară. Doar pe ea am aprins-o în toată casa. Nu mi-e mereu frică de întuneric. Şi port ruj roşu.
Îmi vine în minte un discurs despre morală ţinut unor studenţi. Cel ce vorbea a venit cu câteva cărţi. Cărţi groase, cărţi ale unor filosofi de seamă, ce-au teoretizat de-a lungul secolelor chestiunea aceasta. Cărţi pe care le-a aruncat în rândurile cu studenţi, pe rând. Spinoza. Descartes. Hobbes. Locke. Freud. Jung. Spunea că ar trebui să mergi într-o cameră să reflectezi şi să ajungi să ai păreri proprii despre … cât de multe se poate. Şi-abia apoi să pui mâna pe o carte.
vineri, 20 august 2010
luni, 9 august 2010
Jurnal
"15 iulie
Eu sunt femeia asta cu carne albă. E ciudat, e prima oară cand vorbesc despre mine ca fiind femeie. Când mă gândesc la mine ca fiind femeie. Apa semăna a ocean, semăna cu puritatea lui, din cauza culorii albastre a vanei. Mă scufundam şi stăteam aşa câteva secunde, cu capul sub apă, cu picioarele înafară. Auzeam zgomote, frânturi de discuţii şi notele muzicale de la magnetofonul domnului Feleanu care locuieşte la mansardă de pe la începutul iernii. Intrările sunt separate, curţile la fel, deci prea des nu m-am întâlnit cu dumnealui. Bufnesc în râs când scriu „dumnealui”. Mă gândesc la dumnealui ca la un „el” defapt. Trebuie să aibă cu cel mult 5-6…poate 7 ani mai mult decât mine.
17 iulie
Mă simt rău! mă simt rău! mă simt rău! nu ştiu de ce mă simt rău. Se întâmplă iar o stare fără motiv. De nu e motiv, nici starea n-ar trebui să se întâmple. Dar uite că mai există magie în lume şi se mai nasc lucruri de nebănuit. Dar de ce la mine?
-
E amiază. Tot aşa. Nu mă înţeleg. M-am plimbat, am stat, am citit, am fluierat. Şi tot aşa îmi este. Şi scriu degeaba. Şi scriu încruntată. Mi-e ciudă de mine!
20 iulie
Azi a fost o zi foarte ciudată. A plouat în pauze. Minute cu stropi, minute fără. Echilibrat. Am stat toată ziua în casă, şi cu toate astea, uite, n-am scris nimic. Nici de citit n-am avut poftă. Din cauză că am stat pe fereastră şi-am privit. Ce am privit, asta deja nu mai ştiu.
21 iulie
Am însoţit-o pe mama la Jeni. Incredibilă femeie. O detest. Nici nu consum cerneala să scriu despre ea. La întoarcere însă ne-am întâlnit cu Anghel Feleanu, vecinul de la mansardă. Cred că am mai amintit de el. Auzeam într-o discuţie a mamei cu Geluţu cum că acest Feleanu e romancier. Am mai auzit, pare-mi-se, de el, la club. N-aş vrea să citesc ce scrie căci nu vreau să-mi schimb atitudinea faţă de el. Dacă-l citesc, am să-l privesc ori cu superioritate – în caz că scrie prost, ori cu prea multă admiraţie, dacă scrie bine. Şi nu vreau nici una nici alta.
23 iulie
E o vară arzătoare anul acesta, arzătoare din toate punctele de vedere.
Mi-am zis că mi-ar fi bine să stau puţin după nuc, unde credeam că e mai răcoare, unde credeam că mă mai liniştesc. Lectura mă arde şi ea. Văd scrie şi simt invidie. Şi totuşi, ajunge la mine, făcându-mă să mă îndoiesc de tot. Şi mă surprind căutând alte răspunsuri. Credeam că sunt mai puternică.
Până şi nucul mi-a demonstrat că bunătatea nu se răsplăteşte mereu cu bine. Astă vară, Tache a vrut să-l taie să ajute la dorinţa mamei de a avea o gradină de trandafiri. Am sărit ca arsă. Cu toate că recunosc, nu de nuc mi-era. Mi-era că îmi strică adăpostul, şi în plus, nu-mi plac trandafirii. Sunt prea perfecţi. Cert e că l-am salvat. Iar azi, de două ori când m-am dus în casă, m-am lovit în creştetul capului de creanga aceea joasă.
Poate totuşi nu e vina lui, şi-s eu prea adormită.
24 iulie
Ai găsit un adevăr despre lume, ţi-ai pierdut echilibrul interior.
27 iulie
Geluţu l-a invitat pe Anghel mâine după-amiază la noi, la un joc de cărţi. Mie mi-a zis să-mi potolesc ironiile.
Îl văd uneori ieşind în timpul amiezii. Are în unele zile ochii roşii şi umflaţi şi umblă ca o marionetă. Probabil acelaşi drum, cu acelaşi scop. Vine îndată înapoi, mereu cu o sticlă de vin de Cotnar. Mă întreb dacă nopţile le stă treaz să le scrie. Arăta a om chinuit de propria creaţie, chinuit de frământări interioare ce se materializează – presupun eu – în ceea ce scrie. Mi-am spus că de îndată ce aud tipărirea unui nou roman, am să-l iau să-l disec. Mi-e curiozitatea mult prea mare. De fapt…vreau să-mi demonstrez că am dreptate.
29 iulie
A. n-a vrut deloc să vorbească despre romanul pe care-l pregăteşte. Şi pe celălalt îl comentează sumar. Mai mult detalii tehnice şi mai mult întâmplări legate indirect. Nimic de conţinut.
Şarmant om! Un zâmbet timid în colţul gurii. Mi-a părut genul acela de om ce are multe de zis dar e foarte prudent, precaut până să-şi aleagă omul.
În general, o impresie plăcută.
4 august
Am mers astăzi toţi la Jeni. A organizat un patron pentru fiică-sa. O copilă blondă extrem de simpatică. Am rămas destul timp cu ea [Jeni] în discuţii – ce-i drept, banale – încât să-i văd potenţialul. Sau poate mi s-a părut.
7 august
De dimineaţă am fost la club să mă întâlnesc cu Maria. Eu trebuia să-i duc jurnalul lui Jeni [Acterian], pe care nu pot crede că încă nu l-a devorat, şi să iau jurnalul lui Barbellion, pe care nu pot crede că eu încă nu l-am devorat. M-am întâlnit cu A. acolo. L-am surprins interesat, fără să o arate, de ce citesc. A zâmbit. Am certitudinea că după ce-l termin [The Diary of a Disappointed Man], am să înţeleg de ce.
9 august
Am reuşit să mă târăsc în grădină abia la orele 4 ale amiezii. Am stat o oră până să ies. Am ştiut că îmi va da o stare de bine, însă m-am trezit cu o nevoie de a rămâne în propria mea carapace, în casă, ascunzându-mă de tot.
Eu n-aş putea scrie romane. Îmi pare o muncă mult prea grea, ce necesită resurse pe care nu ştiu unde se pot găsi. M-aş putea transpune oricând în alte piei, să transpun stări proprii şi dorinţe proprii sub adăpostul unor personaje. Dar numai povestiri scurte. Sau file de jurnal. Mi-am demonstrat că sunt în stare să-mi imaginez prin ce trece altcineva. Să-i aduc în anumite spaţii şi să le aduc felurite întâmplări ca să scriu defapt despre mine. Sunt o mare laşă.
Acum mă sufocă prea mult aer, şi parcă mi-a fost deajuns. Îmi strâng catrafusele şi intru în întunericul dinăuntru, să-mi continui lecturile. Poate-aşa mai uit de monştrii care nu-mi dau mie pace, şi-i cunosc pe a altora."
scrieri anonime
Eu sunt femeia asta cu carne albă. E ciudat, e prima oară cand vorbesc despre mine ca fiind femeie. Când mă gândesc la mine ca fiind femeie. Apa semăna a ocean, semăna cu puritatea lui, din cauza culorii albastre a vanei. Mă scufundam şi stăteam aşa câteva secunde, cu capul sub apă, cu picioarele înafară. Auzeam zgomote, frânturi de discuţii şi notele muzicale de la magnetofonul domnului Feleanu care locuieşte la mansardă de pe la începutul iernii. Intrările sunt separate, curţile la fel, deci prea des nu m-am întâlnit cu dumnealui. Bufnesc în râs când scriu „dumnealui”. Mă gândesc la dumnealui ca la un „el” defapt. Trebuie să aibă cu cel mult 5-6…poate 7 ani mai mult decât mine.
17 iulie
Mă simt rău! mă simt rău! mă simt rău! nu ştiu de ce mă simt rău. Se întâmplă iar o stare fără motiv. De nu e motiv, nici starea n-ar trebui să se întâmple. Dar uite că mai există magie în lume şi se mai nasc lucruri de nebănuit. Dar de ce la mine?
-
E amiază. Tot aşa. Nu mă înţeleg. M-am plimbat, am stat, am citit, am fluierat. Şi tot aşa îmi este. Şi scriu degeaba. Şi scriu încruntată. Mi-e ciudă de mine!
20 iulie
Azi a fost o zi foarte ciudată. A plouat în pauze. Minute cu stropi, minute fără. Echilibrat. Am stat toată ziua în casă, şi cu toate astea, uite, n-am scris nimic. Nici de citit n-am avut poftă. Din cauză că am stat pe fereastră şi-am privit. Ce am privit, asta deja nu mai ştiu.
21 iulie
Am însoţit-o pe mama la Jeni. Incredibilă femeie. O detest. Nici nu consum cerneala să scriu despre ea. La întoarcere însă ne-am întâlnit cu Anghel Feleanu, vecinul de la mansardă. Cred că am mai amintit de el. Auzeam într-o discuţie a mamei cu Geluţu cum că acest Feleanu e romancier. Am mai auzit, pare-mi-se, de el, la club. N-aş vrea să citesc ce scrie căci nu vreau să-mi schimb atitudinea faţă de el. Dacă-l citesc, am să-l privesc ori cu superioritate – în caz că scrie prost, ori cu prea multă admiraţie, dacă scrie bine. Şi nu vreau nici una nici alta.
23 iulie
E o vară arzătoare anul acesta, arzătoare din toate punctele de vedere.
Mi-am zis că mi-ar fi bine să stau puţin după nuc, unde credeam că e mai răcoare, unde credeam că mă mai liniştesc. Lectura mă arde şi ea. Văd scrie şi simt invidie. Şi totuşi, ajunge la mine, făcându-mă să mă îndoiesc de tot. Şi mă surprind căutând alte răspunsuri. Credeam că sunt mai puternică.
Până şi nucul mi-a demonstrat că bunătatea nu se răsplăteşte mereu cu bine. Astă vară, Tache a vrut să-l taie să ajute la dorinţa mamei de a avea o gradină de trandafiri. Am sărit ca arsă. Cu toate că recunosc, nu de nuc mi-era. Mi-era că îmi strică adăpostul, şi în plus, nu-mi plac trandafirii. Sunt prea perfecţi. Cert e că l-am salvat. Iar azi, de două ori când m-am dus în casă, m-am lovit în creştetul capului de creanga aceea joasă.
Poate totuşi nu e vina lui, şi-s eu prea adormită.
24 iulie
Ai găsit un adevăr despre lume, ţi-ai pierdut echilibrul interior.
27 iulie
Geluţu l-a invitat pe Anghel mâine după-amiază la noi, la un joc de cărţi. Mie mi-a zis să-mi potolesc ironiile.
Îl văd uneori ieşind în timpul amiezii. Are în unele zile ochii roşii şi umflaţi şi umblă ca o marionetă. Probabil acelaşi drum, cu acelaşi scop. Vine îndată înapoi, mereu cu o sticlă de vin de Cotnar. Mă întreb dacă nopţile le stă treaz să le scrie. Arăta a om chinuit de propria creaţie, chinuit de frământări interioare ce se materializează – presupun eu – în ceea ce scrie. Mi-am spus că de îndată ce aud tipărirea unui nou roman, am să-l iau să-l disec. Mi-e curiozitatea mult prea mare. De fapt…vreau să-mi demonstrez că am dreptate.
29 iulie
A. n-a vrut deloc să vorbească despre romanul pe care-l pregăteşte. Şi pe celălalt îl comentează sumar. Mai mult detalii tehnice şi mai mult întâmplări legate indirect. Nimic de conţinut.
Şarmant om! Un zâmbet timid în colţul gurii. Mi-a părut genul acela de om ce are multe de zis dar e foarte prudent, precaut până să-şi aleagă omul.
În general, o impresie plăcută.
4 august
Am mers astăzi toţi la Jeni. A organizat un patron pentru fiică-sa. O copilă blondă extrem de simpatică. Am rămas destul timp cu ea [Jeni] în discuţii – ce-i drept, banale – încât să-i văd potenţialul. Sau poate mi s-a părut.
7 august
De dimineaţă am fost la club să mă întâlnesc cu Maria. Eu trebuia să-i duc jurnalul lui Jeni [Acterian], pe care nu pot crede că încă nu l-a devorat, şi să iau jurnalul lui Barbellion, pe care nu pot crede că eu încă nu l-am devorat. M-am întâlnit cu A. acolo. L-am surprins interesat, fără să o arate, de ce citesc. A zâmbit. Am certitudinea că după ce-l termin [The Diary of a Disappointed Man], am să înţeleg de ce.
9 august
Am reuşit să mă târăsc în grădină abia la orele 4 ale amiezii. Am stat o oră până să ies. Am ştiut că îmi va da o stare de bine, însă m-am trezit cu o nevoie de a rămâne în propria mea carapace, în casă, ascunzându-mă de tot.
Eu n-aş putea scrie romane. Îmi pare o muncă mult prea grea, ce necesită resurse pe care nu ştiu unde se pot găsi. M-aş putea transpune oricând în alte piei, să transpun stări proprii şi dorinţe proprii sub adăpostul unor personaje. Dar numai povestiri scurte. Sau file de jurnal. Mi-am demonstrat că sunt în stare să-mi imaginez prin ce trece altcineva. Să-i aduc în anumite spaţii şi să le aduc felurite întâmplări ca să scriu defapt despre mine. Sunt o mare laşă.
Acum mă sufocă prea mult aer, şi parcă mi-a fost deajuns. Îmi strâng catrafusele şi intru în întunericul dinăuntru, să-mi continui lecturile. Poate-aşa mai uit de monştrii care nu-mi dau mie pace, şi-i cunosc pe a altora."
scrieri anonime
duminică, 8 august 2010
Such a mess
6 august 2010. 22.oo
In parcul cu bezna. Vine o raza de lumina de la felinarele strazii. Vad vag cuvintele.
Am dormit toata amiaza. M-am trezit cu durere de cap si amintirea unui vis ciudat. Se facea ca eram cu Ionut si cativa prieteni si ne-am oprit la McDonalds in drum spre o petrecere. Eu, Ionut si McDonaldsul, elemente absolut si total paralele.
Imi venea in cap sfatul primit de David. „Deschide-ti orizonturile”. Dau din umeri. Ma gandesc si la intamplarea Bh, care mi-a demonstrat inca o data ca in viata se intampla lucruri necalculate, nebanuite si ciudate.
N-am zis nimic de prima vizita la bunica. Ma simt ca intr-un film extraordinar de prost, in care pleaca o problema doar ca sa ii faca loc alteia. Imi iau totusi seva necesara din mure cu zahar, din cautat nasturi si din piscaturile de tantari din parc.
The roof is on fire ramane eticheta muzicala de la Sighisoara.
Si vine iar sambata. Poate am s-o incep in parc la ora 7, ca apoi s-o dorm sa treaca mai repede.
Am inceput ieri sa citesc cartea. Doar cateva pagini, era tarziu si mi s-au inchis ochii. Nici o impresie puternica. Si asta imi place la jurnale. Incepi sa citesti o carte si ajungi sa cunosti un om.
8 august fara 4 minute.
Nu stiu daca e insufletire de moment. Nu stiu daca nu e inceputul unui noi ciclu, cel atat de cunoscut: sus tare, si-apoi incet pana la pamant. Macar nu doare.
Nu stiu cate pagini s-au scurs cu cuvinte ambigue menite sa ascunda dar totusi sa dea ideea. Acum nu mi-i de plans. Ingamfare din partea mea sa zic asta, ai zice.
Vorbeam cu Alina si mi-a trezit pofta de plecat. N-as pleca in afara totusi. Un cort imi trebuie. Dar nu e grup. Defapt, n-a fost niciodata grup, incat au fost mereu doar bucati din cauza preferintelor diferite si a orarului diferit. Furnici.
Dar suntem furnici.
Incoerenta: ma intreb cum o sa fie concertul Maiden. N-am sa merg. Cel putin nu cred. Ma intreb din alte cauze.
N-as mai vrea sa fiu furnica.
Imi suna cunoscut numele lor. Imi placea Sometime around midnight. Au o serie de clipuri extrem de dragute. Si-s simple, sunt extrem de simple. Si ma intreb de unde vine draguteala. Vad cum unora le merge bine fara sa incerce. Iar altii, viceversa.
Si tot azi am primti asta: „Jos in iad, sus in rai, tu n-ai loc pe pamantul asta”.
Fusese scris de bine. Insa tot gandindu-ma si recitind, ma cam sperie.
In parcul cu bezna. Vine o raza de lumina de la felinarele strazii. Vad vag cuvintele.
Am dormit toata amiaza. M-am trezit cu durere de cap si amintirea unui vis ciudat. Se facea ca eram cu Ionut si cativa prieteni si ne-am oprit la McDonalds in drum spre o petrecere. Eu, Ionut si McDonaldsul, elemente absolut si total paralele.
Imi venea in cap sfatul primit de David. „Deschide-ti orizonturile”. Dau din umeri. Ma gandesc si la intamplarea Bh, care mi-a demonstrat inca o data ca in viata se intampla lucruri necalculate, nebanuite si ciudate.
N-am zis nimic de prima vizita la bunica. Ma simt ca intr-un film extraordinar de prost, in care pleaca o problema doar ca sa ii faca loc alteia. Imi iau totusi seva necesara din mure cu zahar, din cautat nasturi si din piscaturile de tantari din parc.
The roof is on fire ramane eticheta muzicala de la Sighisoara.
Si vine iar sambata. Poate am s-o incep in parc la ora 7, ca apoi s-o dorm sa treaca mai repede.
Am inceput ieri sa citesc cartea. Doar cateva pagini, era tarziu si mi s-au inchis ochii. Nici o impresie puternica. Si asta imi place la jurnale. Incepi sa citesti o carte si ajungi sa cunosti un om.
8 august fara 4 minute.
Nu stiu daca e insufletire de moment. Nu stiu daca nu e inceputul unui noi ciclu, cel atat de cunoscut: sus tare, si-apoi incet pana la pamant. Macar nu doare.
Nu stiu cate pagini s-au scurs cu cuvinte ambigue menite sa ascunda dar totusi sa dea ideea. Acum nu mi-i de plans. Ingamfare din partea mea sa zic asta, ai zice.
Vorbeam cu Alina si mi-a trezit pofta de plecat. N-as pleca in afara totusi. Un cort imi trebuie. Dar nu e grup. Defapt, n-a fost niciodata grup, incat au fost mereu doar bucati din cauza preferintelor diferite si a orarului diferit. Furnici.
Dar suntem furnici.
Incoerenta: ma intreb cum o sa fie concertul Maiden. N-am sa merg. Cel putin nu cred. Ma intreb din alte cauze.
N-as mai vrea sa fiu furnica.
Imi suna cunoscut numele lor. Imi placea Sometime around midnight. Au o serie de clipuri extrem de dragute. Si-s simple, sunt extrem de simple. Si ma intreb de unde vine draguteala. Vad cum unora le merge bine fara sa incerce. Iar altii, viceversa.
Si tot azi am primti asta: „Jos in iad, sus in rai, tu n-ai loc pe pamantul asta”.
Fusese scris de bine. Insa tot gandindu-ma si recitind, ma cam sperie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)