duminică, 4 mai 2014

27


Singura mișcare de aici. Un țânțar trece prin fața ochilor mei într-un zbor ușor. Nu zbor, plutire. Încă o zi în care nu se întâmplă nimic iar tăcerea este avalanșă de bolovani. Apasă, strivește. Calmul exterior, vulcanii dinăuntru.

Somnolență vicioasă.

Numai scrum, numai zaț.

Lumina doare.
Pielea arde.

Nimic nu are sens. Poveștile imaginare vor rămâne mereu imaginare. Basme cu cifre magice, basme cu a fost odată..., basme cu și-au trăit.... Irealități. Iluzii. Himere. Închipuiri.

Un motiv pentru care te-am iubit era modul în care scoteai fumul de țigară. Mă reîndrăgosteam de tine cu fiecare țigară pe care o fumai. Scoteai cumva vârful limbii să-ți umezești buzele. E motiv prostesc, nu?

Eu am treabă, eu plec.

Ții minte Camera cealaltă a lui Imre? Sau aia cu dacă tu mă trezești în zori de zi... nana.




Un comentariu:

florin spunea...