marți, 23 aprilie 2013

Cu piticii la agăţat


"Părul nu-mi stătea bine oricât aş fi stat eu să-l aranjez. Machiajul nu-mi reuşea şi păream o copie proastă a unei păpuşi de bazar. Îmi apăreau din senin pete roşii sau vreun coş. Ochi umflaţi sau ceva deformat la mine. Indiferent ce. Doar să mă facă să oftez atunci când mă izbeam de o oglindă. După 3 zile ne-am despărţit. Apoi au urmat două săptămâni de gânduri, calcule, întrebări – drame tipic feminine. Ieşeam din ce în ce mai mult doar ca să nu stau închisă între pereţii casei şi între gândurile mele.

Într-o seară am întâlnit pe altcineva. A fost chimie iar după câteva zile formam un „cuplu”. Diferit de cei dinainte, încercam să mă adaptez la situaţiile, comportamentul şi oamenii noi. Nu băgasem de seamă că părul îmi stătea mereu bine iar petele roşii nu-şi mai făceau apariţia. Tot normalul şi anormalul tipic unei relaţii noi. Au trecut 4 luni, totul era „minunat”. M-am tuns şi părul meu concura cu cel al vedetelor din reclamele scumpe la şampoane ieftine.
După alte trei luni plecam din casa lui cu un zâmbet amar pe buze. Nu ştiu dacă eram tristă, dezamăgită sau pierdută. Îmi promiteam doar ca de acum înainte să fiu „mai cu picioarele pe pământ” şi să iau orice ca atare.

M-am închis în casă. Eram şi mă simţeam urâtă. Două săptămâni am stat aşa, până ce A. m-a convins să ies la o cafea, într-o dimineaţă de joi. Venise primăvara, era călduţ, era însorit, dar eu eram supărată pe mine – fără motiv. Plecasem nervoasă, îmbrăcată în haine lălâi. Pe faţă aveam doar ochelarii de soare.

Mi-a făcut bine ieşirea, trebuie să recunosc. Aerul proaspăt, primăvăratec, soarele îmi aluneca printre gene şi mirosea a flori de zarzări. Mă simţeam mult mai bine, iar după jumătate de oră m-am surprins râzând cu poftă şi prinsă dintr-o dată de chef de viaţă. Primăvara e molipsitoare. Nici atunci când băiatul timid ce făcea pe chelnerul a vărsat sucul de fructe pe mine nu m-am supărat.
Am intrat la „the ladies room” să încerc să ascund pata de pe bluză cu eşarfa lui A. M-am izbit de o oglindă. Razele soarelui reuşeau să intre în încăpere, îmi băteau în ochi. M-am văzut calmă şi blândă. Cu înfăţişare blândă adică. Eram ciufulită dar o ciufuleală cumva aranjată. Eram senină. Eram drăguţă.

Am ieşit şi m-am izbit în D. Pe el îl cunoşteam încă de pe vremea când eram studentă. M-am întrebat mereu de ce noi doi n-am... În sfârşit. Mi-a spus că mă observase încă de când am venit şi m-a invitat a doua zi la o cafea. Am ajuns acasă şi recunosc, da, iar simţeam fluturi în stomac. Mă uitam în oglindă şi râdeam de mine şi de fluturii mei adolescentini. N-aveam nici o pată roşie şi părul îmi stătea perfect.

La prima pată roşie ne-am despărţit.

Atunci mi-am dat seama că petele roşii (care defapt durau 3 minute) şi părul meu fără formă erau nişte pitici. Atunci mi-am dat seama că eu mă vedeam drăguţă în oglindă atunci când ei mă vedeau drăguţă. Atunci mi-am dat seama că eu mă vedeam urâtă în oglindă atunci când relaţia nu mai mergea. Piticii îmi dădeau de ştire.

Au trecut, cred, vreo 2 ani de când am făcut cunoştinţă cu piticii. N-au dat niciodată greş."

Un comentariu:

ete asa spunea...

...eprubete...