Atata-s formata din contraste. Atata-s formata din doua jumatati diferite… Atata-mi face pofta de lectura profesoara aia..si-atata nu citesc nimic inafara de randurile pentru scoala…Si-atata ma surprind gandindu-ma la o chestie pe care o vreau sincer si imi dau seama ca in urma cu o luna aveam nevoie de opusul respectivei chestii…si-atata ma intreb ce-i cu mine…
Astazi a fost adusa in discutie..in gandire mai exact, importanta reflectiei asupra sinelui. Importanta timpului dedicat noua. Dedicat intrebarilor si a raspunsurilor (cu putin noroc) asupra lucrurilor ce ne fac sa ne simtim bine. Poate parea banal. Dar eu una nu cred ca e. Dureaza si pana ajungem sa ne cunoastem pe noi. O cunoastere nevenita din repetitii sau din limite sau din obisnuinta.
Si mi-am zis ca mi-ar place un colt de balcon cu perdelute bej, cu o perna imensa pe jos, sa fluture a primavara perdelele si sa ma pierd in miros de foi ingalbenite, si-n imagini nascute in mintea mea din cuvintele frumos alese, cafea…si sa fie pustiu in casuta de lemn.
Si toate astea…cand strigam si urlam de nevoie de lume. Cat mai multa lume. Cat mai multi oameni frumosi. Sa fie forfota in casuta de lemn! Sa ne alinam cu coniacuri, cu note muzicale, cu priviri blande. Asa cum se poate acolo. Sa ma fac creata, cum m-am facut acum. Sa ma simt ca-n anii 70. Sau sa-l ascult pe Bowie. Sau sa ne facem tiganci. Sa fie flori. Cu case salvate de nervi. Si sa nu fie frig. Facem focul in semineu. Si ne invelim in paturi moi, uitandu-ne la vreun film cu iz vechi. Si cu toate ca putini recunosc casuta de lemn, si stiu unde e, nu ma plang. N-as vrea puzderie de tot felul. E inca un loc in care gazda alege bine. E inca un loc in care conteaza … ce-mi place mie.
Intrebarile pot avea un raspuns trist, cand nu avem lucrurile ce stau drept raspunsuri...sa ne mai intrebam? sa nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu