Amintiri

Astazi am simtit starea pe care o am de obicei noaptea, cand visez. Se cheama deja-vu? nu stiu. Am simtit ca plutesc, ca totul e bine, ca nu ma poate atinge nici un rau, cu toate ca raul exista. Ma simteam ca si cum as fi undeva deasupra, la adapost, intr-o liniste si-o vreme calduta cu soare. Fara frica, fara sete, fara intrebari, fara foame, fara dorinte. Totul e deja cum trebuie. Ii un sentiment placut. Dar eu eram treaza. Si eram singura. Cred ca ... a fost ceva ... asa ... de ... "hai sa-ti arat cum poate fi" ... de ... exact pe dosul starii in care ma aflam eu defapt.
In fine.
In rest, dezamagita. Mai mult, scarbita de oameni. Aia, ca soferul microbuzului.
Altfel, mirata de ceilalti. Ca vanzatorul de covrigi.
Si ma intreb. De ce unii impart rautati gratis, iar altii sunt dispusi sa-ti spuna o vorba buna de-ti insenineaza ziua, tot gratis? care-i diferenta intre ei?
In fine.
Din nou, sperantele spulberate. Azi ma intrebam cad o veni. Azi m-a sunat sa-mi spuna ca e pe tren. Ca sa vezi "feeling". Dar a venit la fel, fara nici un fel de schimbare. Mare rahat. De parca ar mai conta ceva din tot.
Ieri iar am plans, azi iar sunt obosita, maine am drum de facut.
In cateva zile incepe un alt an. Ma simt ciudat.
Mai voiam sa zic....despre ceva. Am uitat cred.
Am fost la bunica. M-am intalnit cu un vecin. Am ramas aceeasi nepoata a bunicii, care vine in vizita sa o ajute si sa fie ajutata la randu-i. Am ramas aceeasi, care zambeste vecinilor, ce-i asteapta la usa, ce le zice buna ziua, ce le raspunde politicos la intrebari. Chiar daca tot drumul pana la bunica a injurat cine stie ce si a fost ingrijorata si cu mintea in sapte directii. De ce sa fiu eu cea care sa le stric ziua printr-o intoarcere de spate?

Intrebam, dupa incidentul cu soferul microbuzului, cu ochii plini de lacrimi, de ce e lumea asa rea?