sâmbătă, 8 iunie 2013

Mov cu mov

[26 mai]

Fumul venea prin partea stângă. M-a speriat la început. Al ei. Viciile şi-au spus, până la urmă, cuvântul. E ciudat cum pentru unii dintre noi cele mai anormale lucruri sunt normale iar normalul reprezintă un deziderat după care nu vom recunoaşte niciodată că tânjim. Râca dintre ce e normal şi ce e anormal nu-şi are locul aici.
Nu voi fi niciodată de acord şi nu voi înţelege niciodată cum se poate aşa ceva. E ca şi chestia aia cu credinţa în Dumnezeu. Dacă ar fi atotputernic n-ar fi atâta durere în lume. Dacă e atotputernic înseamnaă că pur şi simplu e rău. Deci nici aşa, nici aşa.
E ca şi când el ia ceva la reparat şi mai mult îl strică, aşa cum s-a întâmplat şi azi. Şi n-ai ce face, căci „s-a stricat”, nu l-a stricat el.


[continuare în 7 iun]

Mă simt ca şi cum aş bea, liniştită, în fiecare dimineaţă, în zori de zi, otravă. Aşa cum îmi beau de fapt cafeaua. Accept lucruri care îmi fac rău, care mă secătuiesc de puteri, care mă încarcă cu energie negativă. Şi-apoi mă întreb ca un om tembel de ce nu mi-e bine în locul în care sunt.
Am impreşia, greşită, desigur, că toţi trăiesc într-un clăbuc de fum. Mă întreb, cred, de zece ori pe zi „cum poate....?”, „cum se poate?” Greşesc, desigur. Judec.

Bucheţelul de flori dezvăluie un fenomenal dar simplu simţ estetic. Are flori mov-închis, mov-deschis şi albe. Bătrânica ce le vindea să aibă 70 de ani, dar din cauza greutăţilor vieţii arată ca de 90.

„Ea are cele mai frumoase picioare care ţi-au călcat inima, cele mai frumoase buze care te-au minţit vreodată în viaţa ta”

Drept concluzie, noi suntem mereu cei mai buni, cei care muncesc mai mult, cei care au dreptate, cei mai deştepţi, frumoşi şi cei mai sinceri. Restul e minciună.



joi, 6 iunie 2013

duminică, 5 mai 2013

Urât


"Nu trebuia să arunce apa. A aruncat apa. Mereu se bagă peste mine. Nu scriu eu. Ea are codiţe. Nu împletite ci încâlcite. Eu am faţa albă.

Îi urmăream şi-mi ziceam că până şi ei, care nu au nimic normal în fiinţa lor, urmează un curs normal. S-au întâlnit, s-au plăcut, s-au îndrăgostit, s-au mutat împreună, s-au despărţit, s-au împăcat. Dar s-a terminat filmul, cine ştie ce-o fi urmat apoi.
Cum să răceşti vara?!

El a zis câteva cuvinte ce m-au mirat. Îmi ţâuie urechile. Poate e totul în capul meu. Şi cum să nu-ţi placă ciorile?!

Am nevoie de o fotografie în care o mână întinde nişte margarete. Şi mai am nevoie de câţiva pereţi albi.
Aş vrea să mă îmbolnăvesc sau să am un accident uşor care să mă ţină în spital câteva zile. Vreo două săptămâni. Eram ferm convinsă că uită şi o ia de pe drum. Dar a luat-o de la locul faptei.

Masa de dimineaţă a fost tristă. Vinul a fost servit în ceşcuţe mici de cafea.

4 dimineaţa, mă întorceam acasă. Din crâşmă. Oamenii veneau de la biserică. Două bătrâne. Aveau lumânările într-o mână, iar în cealaltă coşul cu bucate sfinţite. Peste 70 de ani. Una avea un gheb mare în spate, mergea aplecată. Mie mi-era să nu mă întâlnesc cu bunica. Şi ea stă de obicei până la finalul slujbei. Ce să-i fi zis? O minciună, că am fost şi eu la biserică până la ora aia? Sau că am stat în crâşmă cu câţiva amici şi câţiva bărbaţi care vor să mi-o tragă, vorbind filosofeli ieftine?
Dar nu ne-am întâlnit.

El şi-a cumpărat patru kile de bere şi a băut singur şi tăcut în camera lui. Eu aveam vin aspru de ţară."