Silence

 

Nu știu cu cine vorbesc acum, de asta probabil mi-e greu să scriu. Ați dispărut cam toți.

 

Am dat mai devreme peste Buy me with a coffee. Ce să zic, când o ascultam, stăteam nopțile înecată în cafea amară. Și-acum beau multă cafea. Dar nu noaptea. Noaptea dorm.

Atunci, noaptea, ieșeam la plimbare. Pe la 2-3. Orașul era cam pustiu. Acum, după ce se întunecă, nici gunoiul nu îl mai duc.

 

Pe betoanele acelea pe care am petrecut nopți și zile și după-amiezi peste care parcă cineva oprea timpul, acum se înalță blocuri cu locuințe de lux. Cine-ar fi crezul că peste barul acela ieftin în care ne-am petrecut noi atâtea…..se vor ridica … hehe. Avem tot dreptul să râdem.

 

Simt nevoia să merg acolo, în locul meu preferat din pădure – despre care voi râdeați – trebuie să fie superb acum. Acum, acuși, când vine toamna mea – toamna mea, toamna mea, aia călduță și roșcată, toamna mea cărămizie și leneșă, toamna mea fără timp și fără loc.

Dar mă întreb. Oare e     …    care-i cuvântul? Oare e sigur să merg singură în pădure, până acolo, până la locul meu preferat, despre care voi ați râs – locul acela de deasupra pădurii, de deasupra drumului, locul acela plin de mușchi?

 

Când m-am întrebat eu dacă ceva e sigur?

 

Iar Buy me with a coffee mă răscolește și-acum la fel cum mă răscolea atunci, mă întoarce și mă aruncă, îmi răsucește ceva în mine, ceva … ceva așa, tot, nu știu ce.

 

Am mai scris niște tâmpenii dar le-am șters.

 

Oricum, totul a plecat de la Buy me with a coffee. Și oricum, îl prefer pe Piersic Jr. cu alb în barbă.