Se
aude iar, din partea cealaltă, tusea care a rămas de ani de zile în memorie.
Tusea care desface cicatrici
proaspete vechi cât lumea.
Cafeaua este perfect de amară.
Luna este aproape plină.
Am prins frică să mă mai uit la unii oameni. Mi-a fost
frică mereu ca nu cumva unii să mă privească cu milă. Acum fac eu lucrul acesta
şi pentru asta mă urăsc. Aşadar, prefer să-mi întorc privirile, chiar dacă
doare. Nu ştiu ce-am să mă fac cu tine.
Privind în spate, mă sperii. Mă bucur. Mă îngrozesc.
Astăzi am un nod în gât. Unde a dispărut tot?
Dacă e să fiu sinceră cu mine, nimic, înafară de câteva
cărţi, câteva cântece dintr-o altă viaţă şi o pereche de şosete, nimic din ce
mi-e aproape nu mi-e apropiat.
Îmi astup urechile şi mă prefac că nimic nu se întâmplă. Încerc
să împart timpul precum împarţi un tort în câteva felii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu