"Toată lumea urlă de singurătate"

"iar să suferi din dragoste și să-ți pierzi totuși încrederea în dragoste e o contradicție cam ciudată"

"Lucrurile pe care vi le povestesc, fiecare cuplu le-a trăit: ele au săpat cel mai vechi drum al nostru pe pământ. Vă vorbesc despre o prea fericită lipsă de originalitate, căci fericirea nu are ce inventa."

"Iar un bărbat fără femeie, o femeie fără bărbat, suflă în viața lor înjumătățită până ce aceasta se umflă și ocupă tot spațiul. Nefericirea își face bine propagandă: independență și iar independență. Bărbații, femeile, într-atâta au fost de infectați cu independență că nici măcar n-au devenit independenți. Au devenit infecți. Infirmi și mutilați, care recuperează, erijează infirmitatea și mutilarea lor la rang de regulă de viață. Bravo! Să li se decerneze ordinul meritului pentru serviciile aduse respirației artificiale. Am repurtat atâtea triumfuri contra naturii, încât putem, chiar foarte bine, să decretăm  că adevărata modalitate de a respira este asfixierea. Unica valoare umană a independenței este o valoare de schimb. Când îți păstrezi independența doar pentru tine, putrezești cu viteza anilor - singurătate."

"Degeaba te încrezi în firele albe de păr, în maturitate, în experiență, în tot ce-ai învățat, în toți pumnii pe care i-ai primit în cap, în șoapta frunzelor de toamnă, în ceea ce viața face din noi când își pune mintea cu adevărat. Asta nu se schimbă; rămâi și continui să crezi."

"Suntem atât de slabi încât putem să ne facem orice speranță: întotdeauna slăbiciunea a trăit din imaginație. Forța n-a inventat nimic, ea se crede suficientă sieși. Doar slăbiciunea a fost genială."

"Vom trăi după aceea. Deocamdată e vorba doar să-i dăm o șansă șansei. E o epocă în care toată lumea urlă de singurătate." 

Clar de femeie - Romain Gary

Eșec

Am început și luna trecută să scriu. N-am reușit. N-am terminat. Trei rânduri, abandon.  În sfârșit…

Mi-a prins bine pauza de la Predeal dar nu am reușit să scot tot ce-aș fi putut scoate. Din toată săptămâna, cred că acea jumătate de oră mi-a priit. Încălțată în pat, ochii în tavan, muzică și fum.

                (El totuși încearcă să comunice.) 

Iarna îmi amintește de barba lui, cum mă trezeam în alb și priveam cum firele din barbă fac model pe perete. Închideam un ochi, închideam pe celălalt. Pe atunci mă și odihneam.

Tâmpenii.

Nu mai știu nimic de Mr.P. L-am pierdut. Așa cum l-am pierdut, se pare, și pe G. Nimic nu e veșnic. Iar eu scriu gri fiindcă sunt bolnavă. Spusesem că nu sunt supărată, ci doar tristă. Cred că sunt și supărată, mă simt folosită. Hmm.. poate cred că mi se cuvint prea multe. Mereu am avut problema asta.